Spectacolul „Iubesc femeia” de la Botoșani, ca la „Cerbul de aur”…

Cum să încep? Cu cine mai ales că toți au fost extraordinari. Cu forță interpretativă, cu emoție, cu trăire, cu dor de public. Cu Monica?  Cu Nico?  Cu Luminița? Cu Dorobanțu sau Miriță? Cu Ionel Tudor? Aș putea începe și cu Cove, că și el a fost bun în seara aceasta. De la un capăt la altul, muzical vorbind, a fost o seară uluitoare.

Am găsit începutul: când ești un profesionist adevărat, desăvârșit cu totul, e posibil orice. Până și ideea de a pune aripi sufletului. Nu ai simțit niciodată că zbori în timp ce asculți o melodie? Că visezi purtat de versul unui cântec? Că intri în basmul preferat pentru că te-a zgândărit lacrima unei viori?

Au fost voci puternice în spectacolul „Iubesc femeia” (N-ar fi fost niciun pleonasm dacă în concert s-ar fi cântat măcar un fragment din cunoscuta melodie interbelică cu acest nume a lui Ionel Fernic). Spectacolul a fost pregătit și organizat la Botoșani de Filarmonica de stat „George Enescu” pentru seara de 8 martie. Au fost, așadar, voci mari, dar nu doar atât… A fost o mare diversitate în trăiri și simțiri, grație forțelor cu har vocal.

Nico, Luminița Anghel, Monica Anghel, Vlad Miriță, Gabriel Dorobanțu sub bagheta magică a marelui Ionel Tudor, excelent orchestrator, poate cel mai bun din țară la ora actuală. A făcut minuni în două zile de repetiții cu instrumentiștii filarmonicii botoșănene, mai puțin obișnuiți cu tipul acesta de spectacole, . O „garnitură” de artiști cu care nu poți da greș nicicând.

Mi-am dorit uriaș de mult încă de când eram în liceu să văd, să aud un concert pop simfonic, acasă, în Botoșani și visul mi s-a împlinit. Nu mai sunt la liceu demult (ha! ha!), dar dorința de a-i vedea, de a-i aplauda, de a cânta o dată cu ei e aceeasi.

Ropote de aplauze după fiecare moment muzical… Oamenii au poftă de asemenea spectacole, fără doar și poate… O sală arhiplină nu explică altceva. (Sala Casei de Cultură a Sindicatelor are peste 700 de locuri). De la primul rând de lângă scenă până la ultimul scaun de la balcon. Artiștii? Și ei impresionați, rând pe rând, de mulțimea care a venit să-i vadă. Cu bilet sau invitație.

Pe Gabriel Coveșanu nu mi-l imaginam până azi într-un spectacol de muzică ușoară. A fost o surpriză plăcută. Nu i-au lipsit glumele gustate de public și nici momentele de poezie dedicate femeii, muza întregului spectacol. Ba chiar, a și cântat la final o dată cu artiștii piesa ce a încheiat concertul. „Drumurile noastre” lansată de nemuritorul Dan Spătaru.

Câteva momente revelatoare din spectacol:  toți artiștii, voci puternice, dar completate într-o firească poveste. Luminița Anghel cu trăire adâncă până în abisul oricărei simțiri; și la „Te-am pierdut”, și la „Je t’aime” aceeasi senzație: simți cum ți se ridică părul pe mâini. Monica, o voce uluitoare, într-o formă deosebită, spontană, simpatică și jucăușă, grație talentului actoricesc; excepțională în rolul Andreei Marin de pe vremea Surprizelor, o spune și reacția publicului. Nico, artista-cameleon; orice îi dai îți cântă mai bine chiar decât originalul uneori… O voce care se mulează extraordinar pe orice stil. Unică prin asta. Vlad, o pată de culoare, o voce-lumină. Gabriel Dorobanțu, artistul care iubește fiecare cuvânt pe care îl cântă.

S-a cântat celebra „Pe o margine de lume” cu care Vlad și Nico au participat la Eurovision, dar cei doi și-au făcut intrarea în scenă împreună, oferindu-le doamnelor și domnișoarelor refrenul cunoscut „Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine”

Vorbind de Eurovision, în afară de cele două piese menționate, cântate de Luminița, n-a lipsit „Let me try” cu un public entuziasmat, aplaudând frenetic. Și o orchestră care a acompaniat-o bine de tot.

Au fost și piese cântate de soliști doar cu pianul dirijorului Ionel Tudor, cum a fost cazul lui Gabriel Dorobanțu. Desigur, n-a lipsit „Hai vino iar în gara noastră mică” (muzica: Dumitru Lupu) unde, firesc, publicul a fost lăsat în parte să cânte cu instrumentiștii.

Superbă interpretarea lui Nico pentru melodia „De ai fi tu salcie” a compozitorului Horia Moculescu, dar și mai surprinzător a fost momentul adus de aceeași Nico cu Maria Tănase și „Cine iubește și lasă” acompaniată de doar la pian. Uluitoare!

La fel de înălțător a fost și momentul Monica Anghel cu Vlad Miriță și piesa „The prayer” din repertoriul lui Celine Dion și Andrea Bocelli.

„S-a mutat Cerbul de aur la Botoșani, nu?” a spus Cove în mijlocul spectacolului în timpul uneia dintre intrările în scenă. A fost ca în vremurile în care artiștii mari se întâlneau pe scena festivalului brașovean și cântau…

Spectacol a cuprins și  arii din muzica clasică interpretate de instrumentiștii filarmonicii sub bagheta dirijorului Ionel Tudor, atașate la început, în mijloc și final. Meddleyul cha cha, cântat în finalș a stârnit aplauzele ritmate ale publicului.

Un concert cu un final cu public în picioare, cu flori pentru artiste. Cu lumină în ochi de o parte și de alta a scenei. Cu bucuria unui spectacol așteptat. Cu profesionalismul unor oameni, de departe, stăpâni ai scenei indiferent de timp și spațiu. Cu fair-play; renumitul Ionel Tudor nu și-a inclus nicio compoziție proprie în spectacol ceea ce se întâmplă mai rar.  Chapeau bas!

Share This:

Leave a Reply

One thought on “Spectacolul „Iubesc femeia” de la Botoșani, ca la „Cerbul de aur”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!