Ștefania Iacob, un copil într-un glas de om mare

stefan iacobPlăcerea de a primi un album lansat de un copil e mare. Te gândești cu un zâmbet discret la glasul candid, la inocența versurilor, la căldura sufletului care emană prin versuri, prin voce.

Îl asculți de dragul lui mai întâi pentru că ți se îndeasă nebunește imaginea bucuriei cu care ți l-a dăruit, te gîndești apoi la efortul pe care dragii lui părinți l-au făcut, pentru a-l lansa. N-ai, deci încotro! Îl asculți. Și-ți faci propriile păreri.

Ce te faci însă când același album primit de un copil, poate mai mare decît cel de-o șchioapă, te surprinde? Mi s-a întâmplat asta și recunosc că am avut senzația  unui om mare, ascultând cap-coadă, fiecare piesă, fiecare poezie a celor 10 cântece sublime. Folkul e sublim prin însăși natura lui și nu oricine are glas să accentueze sublimul acestui gen.

Ei, da, vorbesc aici de o tînără de doar 14 ani, pe numele ei, Ștefania Iacob, cu câteva premii la activ. Dar nu premiile sunt importante, aici și acum, ci sensibilitatea glasului cald care te duc cu gândul vrând-nevrând la regretata noastră Tatiana Stepa. Cântă de la ea și are ceva din tragismul cântării ei!

Are, la cei 14 ani ai ei, puterea de a transmite povara tristeții oamenilor mari și asta nu e puțin lucru pentru un copil până la urmă. Versurile unor poeți cunoscuți ca Sorin Poclitaru, Spiridon Popescu, Adrian Păunescu, Ioan Voicu etc, cântate de ea te pun pe gânduri, te așează, îți modifică starea și, repet, asta pentru un copil, chiar și ceva mai mare, nu-i o banalitate.

E un album pentru prieteni fără pretenția deci a drepturilor de autor, dar e construit cu suflet, cu candoare, cu dorință. Și mai e ceva, dincolo de creațiile compuse de Valentin Moldovan (“Balada filgerată de vânt”, mai cunoscută ca “Rău mă dor ochii mă dor”), Doina și Ion Aldea Teodorovici (“Noaptea marii beții”), Tatiana Stepa (“Soarta de femeie”), Camelia Rădulian (“Femeie de lut”), Emeric Imre (“Sfanta noapte de Crăciun”), discul acesta conține și trei compoziți proprii ( “Doamne, dacă-mi ești prieten”, pe versurile lui Spiridon Popescu, “Când ninge” și “Dă-mi un semn”, ambele pe versurile lui Sorin Poclitaru). Iată, deci  cum folkul a transformat un copil într-un adolescent cu aspirații înalte, cu idei mature, cu gânduri îndrăznețe, cu idealuri mari. Iată, deci un copil într-un glas de om mare! Și totuși n-aș încheia fără să spun că a are deja două trofee din care unul primit la Mizil de la Nicu Alifantis și poartă numele artistei pe care o cântă des, Tatiana Stepa și încă un premiu la fel de important, Premiul “Tatiana Stepa” obținut la Festivalul Om Bun de la București.

Share This:

Leave a Reply

2 comentarii la „Ștefania Iacob, un copil într-un glas de om mare

  • 22 mai 2013 la 21:57
    Permalink

    Rar aud si vad pe cineva caruia sa-i iasa tot sufletul prin ochi si gura atunci cand ne canta. Sa nu incetezi!
    Sa tot fie cateva luni de cand ascult cu aceeasi concentrare piesele tale. In primele zile de cand descoperisem aceasta varianta a „Baladei fulgerate de vant”, obisnuiam sa o las sa ruleze de zeci de ori, sa vad ce mai pot descoperi in amestecul magic de cuvant si ton. La fel si cu „Noptea marii betii” – interpretare atat de tragica, dar care insufla hotararea de a ne „imbata” si a construi!
    Am mai vazut apoi ca ai cateva participari la diferite concursuri de muzica folk. Destul de rare sunt postarile pe youtube, insa pe cea de la Chira Chiralina am ascultat-o si privit-o iarasi de zeci de ori. Dincolo de ceea ce transmiti prin interpretare e si reactia publicului. Imi place sa vad cum oamenii sunt inmarmuriti, indiferent de varsta. Privirile lor spun totul despre ceea ce le-ai putut inspira pentru cateva minute si, sper eu, macar pentru restul serii. E nevoie de atat de mult cantec pentru ca aceste priviri sa reziste zile, saptamani, sa nu uitam sa ni le alimentam adesea…
    Poate ca ai primit multe aprecieri si laude, sfaturi, etc. Spuneai intr-un scurt videoclip pe youtube ca va fi si un album. Cred ca e destul de complicat… Ce as vrea eu sa-ti transmit… – sa muncesti! Sa muncesti pana la durere, sa canti si sa compui, sa inveti singura si de la dascalii de muzica pe care ii ai! Sa nu fii doar o aparitie trecatoare, un talent deosebit care se va pierde in societatea romaneasca mediocra! Intr-un interviu la radio, spuneai ca vrei sa mergi la Londra la studii. Parcursul asta inseamna, desigur, excelenta, dar pana atunci mai e un drum lung. Sa apari cat mai mult in public, la concursuri, la festivaluri, la televiziune mai ales! Cei care au posibilitatea financiara sa te aduca in atentia romanilor o vor face probabil daca sunt siguri de un castig considerabil… Tu sa te tii dreapta, asa cum raspundea Paula Seling intr-un interviu – <>> (aproximativ).
    Acum depinde si ce vrei de la viata. Se prea poate sa nu rezonezi la munca asta care in final nu-ti va aduce un confort financiar extraordinar, ci poate doar un trai decent. Se prea poate sa-ti si para ca nu merita populatia Romaniei o voce care sa-i puna muzica in versuri si sa le trezeasca sufletele.

    P.S. Unde se gaseste albumul?

    Răspunde
  • Pingback: Folk pe potecuţe… | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.