Tânăr muzician, încurajat de Margareta Pâslaru, premiat…
Vladimir Catana, tânărul contratenor pe care Margareta Pâslaru l-a prezentat în cadrul rubricii „Margareta prezintă pe…” din cadrul emisiunii „Radioul de sâmbătă seara”, a câştigat un premiu special în cadrul Galei Superlativelor Vip 2010, eveniment care a avut loc la începutul acestei săptămâni.
Tânărul a obţinut acest premiu datorită interpretării unei arii din „Samson şi Dalila” de Camille Saint-Saens. Îl veţi putea asculta din nou, sâmbătă, 15 ianuarie 2011, de la ora 18.00, în cadrul emisiunii radiofonice amintite, la rubrica deja consacrată care aparţine marii interprete. În cadrul acestei rubrici, Margareta Pâslaru i-a prezentat pe rând pe pianistul şi compozitorul Matei Bucur Mihaescu, Casandra Maria Hausi, Irina Sârbu-Jazz, Călin Grigoriu-ghitarist, grupul Amadeus, Alin Văduva, Lucia Dumitrescu, Irina Popa, Andrei Mihăilescu-contrabasist.
Anul trecut, Margareta Pâslaru a acordat pentru prima dată la Festivalul Mamaia, un premiu care îi poartă numele pentru originalitate interpretativă.
Echipa Top Românesc, 12 ianuarie 2011

Superb,Vladimir,felicitari si cat mai multe succese pe mai departe,mi se face pielea gainii ,ascultandu-te:)Aplauze din departare suntem mandre de tine,Corina si Felicia!
Exceptional, Valentin!!! Felicitari si o cariera pe masura talentului care ti-a fost harazit!!! Pe Margareta, Margareta inimilor noastre, o asteptam cu nerabdare, cu mult dor si cu sentimentul care a crescut an de an si a implinit peste jumatate de veac: iubirea noastra!!!
Ascultati primul interviu al lui Vladimir la rubica “Margareta Prezina pe…” de anul trecut, pe Trilulilu:
trilulilu.ro/SVETLANA2003/8c0476dc4ce509
Va iubesc, Top Romanesc! In clipa asta imi vin in minte versurile unei melodii „,,,si doar iubirea, numai iubirea, s-o faci stapana, pe pamant!”. Va imbrtisez, pe toti cu mare drag!
Si noi te imbratisam, Veronica. Sa ai un an frumos si sa ramai acelasi devotat fan al muzicii romanesti si al Margaretei Paslaru. Te asteptam oricand cu placere in spatiul nostru dedicat frumosului din muzica.
Nu inteleg de ce o acoperiti pe Margareta Paslaru?Doar pentru ca prezinta la radio?Eu sunt o fana a acestui top dar haideti sa dam cezarului,ce-i a cezarului.Margareta Paslaru nu are voce.
Draga Mirela, n-o acopera nimeni pe Margareta, dar refuzam sa credem ceea ce spui. Si anume ca Margareta nu are voce! E o blasfemie. Daca nu ar fi avut voce nu ar fi ajuns aici. Mai mult, Margareta pe langa faptul ca e o voce adorabila, e si o f buna compozitoare. Asta o dovedeste cel mai recent album lansat anul trecut. E drept ca gusturile nu se discuta, dar nici nu putem da verdicte atat de reci dupa o cariera atat de longeviva…
Si inca ceva! Sa nu uitam ca Margareta ramane unu din deschizatorii de drumuri ai muzicii usoare romanesti. Ma refer la cele 4 mari gratii> Angela, Mirabela, Corina, etc.
Draga Mirela,
Iti respectam opinia…
Margareta Paslaru este o voce particulara,o voce rara si de aceea…trebuie sa-i cunosti intreaga discografie.
Crezi oare ca participarile incununate de succes la atat de multe festivaluri internationale au adus premii nemeritate?
Din fericire am toate cantecele lansate in timp…si,cu multa placere,pot sa ti le pun la dispozitie.Ascultandu-le..cred ca le vei indragi si..de ce nu…fredona.
pastreaza-ti parera pentru tine,eu raman la a mea si am motive sa o fac!!!!!
Draga Mirela,
ce norocosi suntem NOI,TOTI asta pentru ca parerea ta conteaza doar pentru tine…si asa e si firesc.
Ai ales sa-ti pastrezi parerea,la fel si NOI.Am ales VALOAREA,una din marile valori.
Se pare ca iti lipsesc elemente minimale de educatie muzicala si nu numai.
In melodiile Margaretei Paslaru vei gasi aproape tot spectrul de tonalitati,armonii,doar texte de exceptie,fie ca sunt creatii proprii sau versuri atat de inspirate ale altor autori…le-ai dat sens vreodata,ascultand?Probabil ca nu!
Tie,draga Mirela se pare ca iti place sa polemizezi…exista si in a polemiza o arta ce da savoare discutiei.Tu pari gata sa agresezi,fie si doar verbal ca sa iti aperi opinia.
Opinia ta conteaza…din nou,doar pentru tine!
Revin la sfatul meu…asculta!..merita!…vei gasi pana si sfaturi in muzica Margaretei Paslaru…si muzicalitate…mai apoi vei dori sa cunosti Omul MARGARETA PASLARU.Asa vei intelege cat de mica e parerea ta.
Numai bine Mirela!…si gandul cel intelept!
asculta pentru tine ,,mariel slagare,,de care vorbesti pentru ca parerea ta conteaza fix pentru tine si inca cativa(extremi de putni)ca tine!si nu are rost sa fii acid ,pentru ca nu te prinde!pa!
Cred ca Margareta Paslaru este un OM deosebit! Ai dreptate! Dar nu putem sa fim cu totii fanii Margaretei Paslaru. Gusturile sunt diferite. Acum, slava Domnului, avem de unde alege. Exista voci extraordinare…Monica Anghel, Paula Seling, Nico, Andra sunt doar cateva dintre ele.
Geo are dreptate. Fiecare este liber sa asculte ce vrea, sa admire pe cine vrea, sa aiba pareri si preferinte personale. Nu trebuie sa incercam sa impunem si altora preferintele noastre. Si trebuie sa invatam sa respectam parerile celor din jur chiar daca uneori sunt departe de ale noastre.
Pareri si pareri.
63 dintre cei mai mari compozitori romani de muzica usoara si-au incredintat creatiile Margaretei, cea cu voce versatila, rara. Valoarea vocii unice, de la tonuri grave pana la cele inalte, de la muzica usoara la folclor, a fost si este apreciata de specialisti.
Inreaga activitate de peste o jumatate de secol vorbeste de la sine despre artista de exceptie pe care si colegele de breasla au ales-o ca model.
Generoasa artista Margareta Paslaru, care a oferit si colegilor Paunita Ionescu, Eva Chis, Corina Chiriac, Angela Similea, Claudiu Mirica, Alin Vaduva din creatiile sale, totalizeaza in momentul de fata pe YouTube 5.217.555 accesari. Sunt internauti ce-i asculta vocea dumnezeiasca prin care s-a remarcat, ii cumpara discurile si vin chiar din provincie la spectacole si lansari. Este o personalitate marcanta care a inspirat generatii si generatii, un artist nascut si nu facut.
http://margaretapaslaru-legendasimit.blogspot.com/
Generoasa artista Margareta Paslaru, care a oferit si colegilor Paunita Ionescu, Eva Chis, Corina Chiriac, Angela Similea, Claudiu Mirica, Alin Vaduva din creatiile sale, totalizeaza in momentul de fata pe YouTobe cinci milioane doua sute saptesprezece mii cinci sute cinci zeci si cinci de accesari. Sunt internauti ce-i asculta vocea dumnezeiasca prin care s-a remarcat, ii cumpara discurile si vin chiar din provincie la spectacole si lansari. Este o personalitate marcanta care a inspirat generatii si generatii, un artist nascut si nu facut.
http://margaretapaslaru-legendasimit.blogspot.com/
Mie mi se pare exagerat dar, ma rog, fiecare cu gustul lui. Ca sa nu mai spun ca am impresia ca “svetlana” este chiar Margareta Paslaru!
Svetlana este unul din prietenii nostri fideli de la inceput. E pacat pt afirmatia facuta pentru ca nu e frumos sa ne jignim intre noi. E un spatiu pe care l-am creat pentru a ne uni noi cei care iubim muzica romaneasca, nu sa ne dezbinam…
Pentru Mirela!
Am citit si recitit materialul postat de Top Romanesc pe 12.01.2011 si am incercat sa inteleg cu ce te-a deranjat doamna Margareta Paslaru. Crede-ma ca n-am gasit nimic!
Si-atunci: de unde aceasta inversunare, de parca ti-a luat microfonul din mana?!
Initial, n-am vrut sa-ti scriu, dar am vazut ca ai revenit, lovind din nou.
Draga Mirela, eu cred ca esti o persoana tanara, pentru ca:
-nu te gandesti inainte sa scrii,
-nu cunosti puterea cuvintelor,
-nu stii ca n-ai dreptul sa judeci.
Te rog sa retii ca iti scriu in nume propriu!!!
Din viata mea de pana acum, am inteles puterea cuvintelor: ele pot construi sau pot distruge, pot mangaia sau pot rani…Sunt adevarate arme si, daca nu stii sa le manuiesti, e posibil sa regreti, pentru ca se pot intoarce impotriva ta(in general, nu neaparat in situatia de fata).
Pentru ca am inteles aceste lucruri, eu nu te ranesc, dar nu pot sa nu te intreb: tu de ce ma ranesti, Mirela? Cand ai scris, de ce nu te-ai gandit la admiratorii domniei sale? Daca nu stiai, te informez ca doamna Margareta Paslaru are admiratori fideli de peste 50 de ani, si nu-s putini. Ei au construit in juru-i un zid de iubire, o fortareata care o apara de agresori. Asta spune totul!
Personal, le doresc si altor interpreti, ca dupa 20-30 de ani de absenta din muzica usoara romaneasca, sa-si regaseasca admiratorii acolo unde i-au lasat.
N.B. Ura si invidia sunt sentimente autodistructive. Fereste-te de ele! Seamana iubire si vei culege iubire!