The big surprise: Margareta Pâslaru!

Vreau să vă împărtăşesc bucuria unei seri de basm de la Festivalul Maria Tănase la care am participat ca spectatoare datorită articolului dumneavoastră. Gala laureaţilor acestei ediţii jubiliare, a demonstrat ca folclorul rămâne o nestemată a poporului român în care ne vom regăsi oriunde am fi, că are urmaşi,  care cu talent şi iubire îi păstrează strălucirea nealterată şi o aduc pe scenă spre bucuria noastră, a tuturor. Organizatorii au pregătit, pentru final, o surpriză păstrată în mare taină, pe care Iuliana Tudor a spus ca vrea s-o descoperim singuri. Pentru câteva clipe, curiozitatea, încordarea, privirile îndreptate spre scenă, întrebările şoptite ale spectatorilor îşi aşteptau răspunsul cu respiratia tăiată. Aşteptarea părea fără sfârşit…
Într-un costum superb stilizat, a apărut o doamnă fermecătoare care a electrizat publicul de la primul pas pe scenă. În sală s-a auzit un „UAUUUUUUUUUUUUU” plin de admiraţie şi de bucurie şi răspunsul pe care fiecare l-a rostit ca pentru sine cu voce tare: „E Margareta”, „Margareta Pâslaru”.  Toţi, o priveau plini de uimire şi fericire. De aici încolo, Margareta, a transformat clipele în magie. Cu o „Ciulendra” remarcabil interpretată, dansând alături de ansamblul folcloric „Maria Tanase”, Doamna Margareta Pâslaru a ridicat sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu” în picioare. Aplauzele, nu au încetat decât în momentul în care Pâslariţa, pe care publicul nu a lăsat-o să părăsescă scena, a continuat cu „S-ar găti badea de nuntă” însoţit cap-coadă de aceleaşi aplauze frenetice. Un festival al iubirii folclorului, s-a încheiat cu cea mai frumoasă declaraţie de dragoste făcută Margaretei de către public. Aşa cum proverbul „ochii care nu se văd, se uită” este infirmat de iubirea pe care publicul i-a păstrat-o spre a i-o darui într-un torent revărsat la fiecare întâlnire, la fel şi „e prea frumos, ca să fie adevarat”, îşi pierde valabilitatea în faţa dorinţei permnente a admiratorilor de a o avea aproape în cât mai multe spectacole. Este atât de frumoasă, atât de adevărată şi este a noastră! Margareta a încheiat o seară minunată în care oltenii ar fi vrut s-o opreasca doar pentru ei pe scenă. Sincere mulţumiri organizatorilor pentru „THE BIG SURPRISE”, sincere mulţumiri dumneavoastră, fără de care prezenţa mea în sala n-ar fi fost posibilă, toată admiraţia şi iubirea pentru fermecătoarea, unica şi inegalabila Margareta Pâslaru!

Autor: Veronica Duduleanu, 29 noiembrie 2009

Share This:

Leave a Reply

3 comentarii la „The big surprise: Margareta Pâslaru!

  • 28 noiembrie 2009 la 22:00
    Permalink

    Multumesc foarte mult pentru descrierea detaliata a „suprizei”! Sper sa fi fost cineva prin sala care sa fi inregistrat aparitia Margaretei Pâslaru, pentru a avea sansa sa o vedem pe youtube, deoarece la tv supriza a fost si mai mare: au intrerupt transmisia in direct inainte de finalul spectacolului 🙁

    Răspunde
  • 29 noiembrie 2009 la 8:15
    Permalink

    Felicitari Veronicai pentru reportajul de la fata locului!
    Intreruperea transmisiei in direct de la TVR a cazut ca o ghilotina peste sufletul romanesc. Incerc sa fiu rezonabila si sa-mi explic aceasta situatie prin epuizarea spatiului de emisie rezervat Galei.
    DAR!…Ei stiau foarte bine ca in final va evolua MARGARETA PASLARU! Stiau, sau daca nu stiau, ii informam ca aveau sansa de a ne aduce in case o bucurie imensa, de a incheia apoteotic acest festival dedicat MARIEI TANASE, cu o artista care a cunoscut-o personal si a inceput sa cante muzica populara la indemnul acestei „MARI DOAMNE A CANTECULUI ROMANESC”. As vrea sa ma insel, dar cred ca sunt din ce in ce mai putini cei care s-au bucurat de prezenta si recomandarile acestui „TEZAUR ROMANESC”.
    Va rugam sa nu ne luati sansa de a ne bucura de artistii nostri de valoare. Daca domniile lor gasesc disponibilitate, timp si bucurie de a urca pe scena pentru noi, dumneavoastra , ca televiziune publica, trebuie sa gasiti spatiu de emisie pentru toti romanii.
    Cu tot respectul, va rog, daca se poate, sa reprogramati Gala lauretilor, in intregime. In memoria MARIEI TANASE!
    Va multumesc!

    Răspunde
  • 30 noiembrie 2009 la 13:18
    Permalink

    Multumiri pentru informatiile si detaliile de la fata locului. Am tot asteptat reluarea TV, cu speranta ca finalul va fi reluat… Care este de fapt explicatia???
    Noroc cu adevaratii fani ai Margaretei. Speram ca intr-un final sa putem regasi pe youtube postarea respectiva. Am avut o mare dezamagire ca rabdarea a fost in zadar. Multumiri inca o data D-nei Veronica pentru bucuria impartasita si celorlalti iubitori de frumos, de arta in general. Speram si asteptam totusi un recital TV cu Margareta, asa cum numai ea stie sa ne bucure, ea Legendara Margareta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!