Titus Andrei despre Radu Șerban și o frumoasă solistă a perioadei
Între creatorii marcanți ai perioadei postbelice, la loc de frunte, cu argumentele șlagărului autentic, se află Radu Șerban. Compozitorul din Caracal a dat la iveală zeci de melodii fredonate de marele public, muzică de scenă, de film. Amintesc “Toate pânzele sus”,”Cireșarii”. A fost galonat cu nenumărate premii naționale și internaționale care premii, nu prea l-au interesat pe cel cu figură mereu gânditoare. A debutat la radio în 1950, a lucrat în radio ca șef al redacției de muzică ușoară și al serviciului de creație, ca apoi, din ’58 să se dedice doar compoziției. Piese mari, foarte multe: a fost de ajuns o melodie: “Tu nu-mi ceri luna”, “La un cuvânt al tău”, “Și ploua”, “Două rândunici”, ultracunoscuta “Prieten drag”, “Strada”, “ Baladă”, “ Primăvară, primăvară”, “Parfumul străzilor” sau “Încă nu e târziu”, tangou Margareta Pâslaru.
{audio}
În ’62 timișoreanca încă, Lavinia Slăveanu, sora mai mare a mult mai cunoscutei Aida Moga, ambele cu voci speciale, cu studii și foarte frumoase, îmi povestea Horia Moculescu. Deci, Lavinia Slăveanu înregistrează în radio cântecul lui Radu Șerban „La un pas de fericire” pe care îl reia o altă frumusețe a acelor ani, actrița Marcela Rusu, mare doamnă a primei scene, Teatrul Național. În treacăt, amintesc, Marcela Rusu era soția dramaturgului Aurel Baranga, autor cu meșteșugul comediei satirice. A și jucat în piesele acestuia: “Fii cuminte, Cristofor!”, “Opinia publică” sau “Sfântul Mitică blajinul”. Decada anilor ’60, plină de șalgăre. Aleg un gând spre primăvară: “La un pas spre fericire” de Radu Șerban, textul Eugen Mirea, interpretare: Marcela Rusu.
Ok, dar Lavinia Slaveanu il interpreteaza dumnezeieste, nu? Ea se odihneste la Cimitirul catolic din Bucuresti. Iar urna Aidei este intr-un cavou din Cimitirul Izvorul Nou (v. Aida Moga, Atat cat stim, 2013, Sigma).