(Audio) Titus Andrei despre trupa Celelalte Cuvinte

Numai când sfârșim un lucru, o activitate, ne dăm seama cum trebuia să începem. Spune un aforism care m-a purtat cu gândul la excepționalul album „Un sfârșit e un început” al trupei Celelalte Cuvinte. Muzica și orchestrațiile aparțin orădeanului Călin Pop, cel care câștiga cu ai săi, cam tot ce se putea câștiga de prin ’85, la festivalurile importante ale vremii: Timișoara, București, Brașov, Rm. Vâlcea, Satu Mare sau în topul revistei „Săptămâna”.

Cred că mulți își aduc aminte de succese precum „Iarbă prin păr”, „Dacă vrei”, „Un sfârșit e un început”, „La ceas târziu”, „Pârâul” sau „Rămâi”.

Creații prin care Călin Pop trece în rândul  exegeților capabili să dezlege profunzimea muzicii, căci în ce fel sau cum altfel, putem prefața compoziția „Fără cuvinte” cu tot ce se întâmplă pe parcursul a patru minute.

Și nu-i de ici de colo să te poți corela muzical cu lirismul confesiv al poetului și eseistului Alexandru Philipide. Și totuși, vor fi câteva cuvinte rostite la dimensiunile așteptate de Florian Pitiș.

{audio}

Călin Pop, fondator Celelalte Cuvinte – 1981, Timișoara. Chitarist de clasă, orchestrator, lider. Dintre piesele de top de la finele anilor ’80 aleg „Dacă vrei / Cu tine lumea să-mpart / Lasă-mă să ard / Dacă vrei să știi ce am în suflet și-n gând / Lasă-mă să cânt.” Autorul textului: Marcel Breazu, component al trupei Colecția de muzică.

{audio}

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!