Titus Andrei și un accent pus pe interpreți la „Colecție”

Acolo une există, talentul poate deveni invincibil în timp. Poate sau nu. Cu voie sau fără voie. Mă gândeam la mulți soliști dintre ai noștri, aparținând, să zicem așa, generației de mijloc, lansați spre finalul anilor ’80. Unii ar fi meritat să se impună până acum chiar și la nivel european în competiția creatoare: artist – public. Elocvent este prezentul și aleg trei nume. Trei nume cu trimitere la festivalul „Mamaia”: Daniel Iordăchioae – voce unica, mare, mare surpriză pentru întreaga suflare artistică în ’87, când s-a lansat la „Mamaia”.

A fost numit „little Elvis” de toți participanții la festivalul „Intertalent” al Radioteleviziunilor din Europa în ’88 la Praga. L-am însoțit și cunosc ce a fost acolo. Daniela Nicol – remarcată la „Mamaia’86” ca o voce cu certe perspective, dar s-a stabilit în Italia și atât. Încă un nume: Adrian Enache show. De multe ori premiat la „Mamaia”, cântăreț cu vădită disponibilitate spre tot ceea ce oferă scena, surprinzător, dezlănțuit.

Nu intru în comentarii de genul: șanse, neșanse și nici nu cred că în context european ai noștri sunt o notă de subsol. „Colecția de muzică”. Pledez pentru interpreți de data aceasta. Adrian Enache – căpitanul echipei de fotbal a artiștilor din România, la egalitate cu italianul Biagio Antonacci chiar la el acasă.

{audio}

Adrian Enache. N-ai cum să nu apreciezi această interpretare. Cristi Enache. N-ai cum să nu apreciezi această voce care întregește estetica romanticilor din Direcția 5, toți capabili să exprime strălucit în fața numerosului public de fiecare dată. Cred că a existat și un cult statornic, să-i spun așa, al liderului Marian Ionescu pentru vocile speciale ale trupei de-a lungul anilor: Toni Șeicărescu, Gabi Nicolau, Loredana și Direcția 5 sau Cristi Enache. Din 2000 albumul „Cântece noi cu Direcția 5”, ascultăm „Poți să visezi”.

{audio}