Trupa Blaxy Girls vine cu un single nou: "Adio" semnat de Adi Sînă

blaxy girlsTrupa Blaxy Girls lansează piesa „Adio”, o producție semnată Adi Sînă. Rucsy și-a pus amprenta asupra manierei de interpretare, regăsindu-se în versuri și amintindu-și la fiecare sesiune de studio de dezamăgirile pe care i le-au adus băieții din viașa ei. Cu această ocazie, fetele au virat ușor din zona pop-rock, permițând pentru prima dată ritmurilor dance să patrundă în linia melodică.

„<<Adio>>  este o piesă extrem de melodioasă și sensibilă, dar în același timp perfectă pentru petrecere, iar nouă ne place mult! Este ceva diferit de ceea ce am cântat până acum și suntem sigure că este ceea ce trebuie în momentul de față!’ ne-a povestit Rucsy.

Piesa aduce cu ea și o schimbare de look, fetele arătându-și latura rebelă, fresh și hip. Styling-ul a fost o distracție în sine, pregătirea pentru lyric video fiind similară cu cel mai savuros moment dintr-un girls night out – acela când dulapurile sunt luate cu asalt, iar fiecare fată își însușește ce-i place mai mult și face un cocktail îndrăzneț și funky între hainele și accesoriile prietenelor. Responsabilă de ‘operațiunea dulapul’ a fost Rucsy însăși, care se declară pasionată de tot ce înseamnă fashion. La categoria pasiuni, Cristina bifează dansul, Gela actoria, Diana călătoriile, iar Ana, cea mai cuminte dintre ele, lectura.

Fetele spun astfel „Adio” baietilor care le rănesc, băieților care nu cred în iubire, petrecăreților și Don Juan-ilor!

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!