Trupa Folk Frate! lansează primul album în București!

afis lansare FFTrupa Folk Frate! lansează în București noul album: „…e mai bine așa!”.

Lansarea va avea loc în București (în sfârșit! – vor spune fanii) în Clubul Fabrica, pe 14 octombrie. Evenimentul va aduce pe scenă invitați speciali, despre care vă vom anunța la momentul potrivit! Povestea trupei, a albumului, a comunității pe care au construit-o membrii Folk Frate! în ultimii 9 ani – toate acestea se vor regăsi, într-o forma sau alta, în seara lansării de album.

Folk Frate! nu este o trupă cu un debut clasic: a fost întâi de toate o reuniune de prieteni și s-a transformat într-un proiect profesionist de muzică tânără. Mircea Ungureanu (Mysha) – chitară și voce, Tudor Olaru (Teddy) – chitară bas, voce,  Ionuț Leopea (Johnnie) – voce și gesturi sugestive și, întotdeauna prima și cu ritmul în sânge, Elena Icleanu  – tobe și percuții – iată-i pe cei patru frați de proiect muzical, proiect cu un număr de peste 400 de apariții la activ. Numele lor are un public pe măsura concertelor de până acum, public pe care trupa îl așteaptă ca pentru o reuniune de suflet. În definitiv, albumul „…e mai bine așa!” este modul prin care Folk Frate! își urmează o cale muzicală proprie. E mai bine nu urmând șabloane ci după inimă!

Albumul*, are 13+1 piese (o piesă are două variante de studio,în stiluri diferite), compuse pe versurile lui Eugen Moraru, cu o excepție de text a Alinei Manole, și poartă amprenta muzicală specială a membrilor trupei.

Trei dintre piese au deja povești video: Alehandra, Nu (..e mai bine așa!) – piesa care da titlul albumului – și Mai stai (acest din urmă videoclip FolkFrate! a fost prezentat și în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani la Antena 1), dar majoritatea cântecelor sunt cunoscute deja iubitorilor muzicii de gen!

Toți cei care vreme de 9 ani au petrecut seri și nopți pline de muzică alături de trupa Folk Frate! sunt așteptați pe 14 octombrie, la lansarea din Capitală!

Concertul de lansare va începe la ora 21:13 (nu întâmplător!) iar accesul se face pe bază de bilet, disponibil la intrare (20 lei). Albumul are preț promoțional în seara de concert!

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!