Un album de excepţie: "Vino"
N-am mai cumpărat demult un album de pe care să-mi placă absolut toate melodiile, să descopăr în fiecare cântec ceva care să mă facă să-l ascult a doua oară şi chiar a treia oara. Şi culmea, cu o poftă de nedescris! Am avut chef şi ieri şi azi să pun din nou CDul şi să mă las prinsă de vraja muzicii. S-a întâmplat joi când mi-am cumpărat un nou număr al revistei Felicia datorită unui nou CD de colecţie aparţinând Laurei Stoica. 
Eram curioasă pentru că, din reclama noului număr al revistei, înţelesesem că e vorba despre piese înregistrate de Laura Stoica chiar înainte de a muri, piese care urmau să apară pe albumul nou despre care ea a vorbit înainte de tragicul accident, piese pe care culmea, unele radiouri nu i le difuzau pentru că …făcea parte dintr-o generaţie lansată la graniţa dintre 2 Românii: cea de după comunism şi cea închisă de rigorile fostului regim. E drept că datorită postului public de radio cunoşteam câteva din piesele discului intitulat „Vino” şi mi-au plăcut. Alt motiv, iată pentru care am aşteptat apariţia acestui număr al revistei Felicia. Albumul acesta întăreşte, dacă mai era nevoie, ideea că Laura Stoica a fost cea mai bună voce rock feminină a muzicii româneşti. N-am văzut încă la nimeni în ţara asta atâta energie, atâta forţă, atâta ritm şi putere de a transmite emoţii după emoţii cum face ea de la o piesă la alta, de la un vers la altul…Laura, spunea cineva odată , e ca o flacără care arde pe scenă până la ultima văpaie. Aşa e şi cu acest album: simţi fiecare vibraţie a cântecului şi îţi doreşti să rămâi în poveştile pe care el le transmite. Fie că e vorba de o baladă, fie că vorbim despre un cântec energic şi plin de ritm, sunt cântece totale, sunt piese bine lucrate cu profesionalismul Artiştilor Mari. Şi nu pot să nu remarc ipostazele multiple ale Laurei Stoica pe acest nou album (aşa-i că parcă nici n-a murit!?). E cântăreaţă dar şi compozitoare şi textieră şi o face cu un talent incredibil. Exact cum cântă! Personal, m-a atras „Aş vrea să le ştiu pe toate” prin linia melodică specială şi versuri. Nici piesa „Vis” (Laura Stoica/Laura Stoica) nu e mai rea, Laura dovedind aici un talent aparte pentru condei pe lângă vocea ei cu un timbru unic. E o piesă care începe altfel şi care te trimite cu gândul la …mare. Auzi valurile ei şi vezi în faţa ochilor pescăruşii. E o poveste de dragoste spre sfârşite dar o poveste care încă durează în sufletul celui îndrăgostit…(Ai fost un val/Care dispare într-o clipă/Lovit de mal/Când pescăruşii seara ţipă/Dar eu nu mai cred/În valuri ce doar ne amăgesc/Şi seara mor…) Ştiam piesa „Nu-i nimic” (Laura Stoica Remus Carteleanu/Zoia Alecu) dar vreau să subliniez optimismul care curge precum un izvor din ea. E o melodie-pansament pentru zilele reci de prea multă tristeţe, supărare, gânduri negre… Mult prea sensibilă este piesa „Sunt cuminte” (Laura Stoica Remus Carteleanu/Laura Stoica) iar versurile sunt în stilul interpretei care le-a şi compus. Ştiam şi piesele „Aşteaptă până mâine” şi „Vino” sau „S-a schimbat ceva”, melodii care transmit emoţii, sentimente, care reuşesc să te transpună în diferite stări pe care îţi doreşti să le simţi. E un firesc în piesele ei încât abia aştepţi să le asculţi într-un concert live. Închizi computerul şi abia când nu-i mai auzi glasul îţi dai seama că Laura nu mai e….E un album cu piese ale căror versuri se reţin uşor, îţi rămân în minte, dar nu sunt superficiale. Dimpotrivă, au doza de profunzime necesare unei muzici de calitate. De departe mi-a plăcut cel mai mult, e piesa preferată de pe acest album: „Noaptea” (Laura Stoica Remus Carteleanu/Laura Stoica). E o bijuterie muzicală şi, mergând mai departe, aş spune chiar una din cele mai frumoase declaraţii de dragoste pentru omul iubit pe care le-am auzit în ultimii ani! E o muzică pentru cei care au chef să asculte, să simtă. E mâna de profesionist pe acest nou album, iar cele câteva nume cu care Laura a colaborat ca Remus Carteleanu, Mihai Coman sau Zoia Alecu spun totul… Un album de excepţie care merită să existe în raftul oricărui pasionat de muzică. Fie ea străină, fie ea românească. Şi un nota bene de final: absolut toate piesele de pe acest nou album (10 la număr) sunt în limba română! Deci, se poate…
Autor: Ioana Matfeev, 14 noiembrie 2009
„Noaptea”
(Laura Stoica Remus Carteleanu/Laura Stoica)
Am încercat mereu chiar din prima zi
Să-ţi arăt cum sunt, să mă poţi iubi.
Îmi place glasul tău
Îmi place să te privesc.
Tac şi te ascult
Deşi vreau să vorbesc.
În noaptea aceasta,
Plouă şi e frig
Dar nu simt nimic decât că sunt a ta.
Se stinge lumina în camera mea
Afara e frig şi plouă iar
Iar eu sunt doar a ta.
Viaţa se poate schimba,
E cel mai bine aşa.
Niciodată nu ştim care din noi va pleca.


Artistii adevarati raman vesnici.
Frumos ca apar melodii noi cu Laura.Vocea ei ramane unica in muzica romaneasca. M-ai facut sa ascult si eu albumul.Si o sa-l ascult mai cu atentie.
albumul a fost inregistrat in 2000 si nu a aparut la vremea aceea motivat de faptul ca celebrele case de discuri au refuzat sa-l editeze. Au fost difuzate parte din piese pe la radiouri si tv la vremea aceea. Nu cred ca printre aceste piese se afla vreo piesa inregistrata inainte de disparitia artistei. Poate ne confirma cineva daca e asa sau nu!