Dincolo de reguli și convenții: "Eu nu te-am uitat"
Pentru următoarele două episoade dedicate Mihaelei Runceanu, ne-am gîndit să vă relatăm poveștile a două cîntece care nouă ni s-au părut interesante. Vă puteți imagina o cântăreață de muzică ușoară să cînte, în timpul regimului comunist, o piesă heavy-metal? Ei, bine, Mihaela Runceanu a fost cea care a spart bariera convenționalului și a încercat cu orice risc chiar și acest gen muzical. Piesa a devenit unul șlagărele ei chiar și așa cover fiind. Dar, haideți să urmărim povestea cîntecului transpusă într-un interesant și documentat articol scris de colegul Mircea Nicolau.
Pe data de 3 februarie 1989, Mihaela Runceanu (foto stânga; sursă: Ionuț Trică) susţinea un recital plin de succes în cadrul unei noi ediţii a concursului TV “Steaua fără nume”. În anul 1975, Mihaela se lansase şi ea la acest celebru concurs. Mihaela este acompaniată de formaţia Cross din Tulcea şi de Eugen Mihăescu, liderul formaţiei Krypton, care i-a compus piesa “Clipe ce dor”.
Tot în cadrul acestui concert, Mihaela a interpretat, în primă audiţie, piesa „Eu nu te-am uitat”, varianta în limba română a celebrei piese“Still loving you”, a formaţiei germane “Scorpions”.
Da, Mihaela Runceanu cântă heavy metal. Acea femeie minionă, delicată, feminină şi cu o voce de cristal, cântă o baladă heavy metal. Un gen total neagreat de regimul comunist. Un gen pe care solistele noastre de atunci nu aveau voie să-l abordeze. Dida Drăgan era singura voce feminină care cânta acest gen de muzică.
Iată câteva informaţii despre piesa originală.
“Still loving you”, a fost lansată de celebra formaţie Scorpions, în iulie 1984. Piesa face parte de pe albumul “Love at First Sting” (1984). Scorpions este cea mai celebră trupă hard rock/heavy metal din Germania. Într-un interviu, Rudolf Schenker, fondatorul şi liderul formaţiei, a declarat: “Este vorba despre o poveste de dragoste, când amândoi îşi dau seama că relaţia ar putea să se sfârşească, dar merită să mai încerce o dată”
Piesa a fost un puternic manifest împotriva Zidului Berlinului. Versurile melodiei fac o referire voalată la Zidul Berlinului şi la disperarea pe care mulţi germani o aveau din cauza faptului că ţara lor era divizată. În timpul Războiului Rece, Germania a fost împărţită în două, prin construirea Zidului Berlinului. Zidul Berlinului a funcţionat în perioada 13 august 1961 – 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a graniţei est-germane.
Talentata textieră Roxana Popescu (o bună prietenă a Mihaelei), a creat versurile în limba română ale piesei „Eu nu te-am uitat”. În 2007, Roxana Popescu a declarat pentru Jurnalul Naţional: “Cu toţii ascultam muzică străină. Doar cine nu avea radio şi nu dădea pe Europa Liberă, nu ştia ce se ascultă afară. Era un mare curaj, însă, să interpretezi un astfel de hit capitalist în România comunistă. Iar Mihaela avea curajul de a cânta la televizor o baladă rock. Făcuse rost de Scorpions, prin Radio, şi mi-a dat cântecul să-i fac textul. Pot să vă spun că versul “Şi mă acopăr azi doar cu sufletul meu”, pe care am reuşit să-l creez atunci, se numără printre cele 10 versuri preferate din tot ce am scris până azi”
Pe 20 mai 1989, Mihaela a interpretat “Eu nu te-am uitat”, în cadrul “Concursului de Dans” de la Sala Polivalentă din Bucureşti. Piesa „Eu nu te-am uitat”, este prezentată la minutul 13. În septembrie 1989, Mihaela, acompaniată de formaţia “Cross”, a filmat şi un clip la această piesă pe care îl puteți urmări aici.
Cu „Eu nu te-am uitat”, Mihaela ne-a oferit o altă faţetă a talentului său muzical de excepţie. A demonstrat că, pe lângă jazz, bossanova, blues, rock’n roll, pop, latino sau romanţe, poate cânta şi heavy metal. Cine ştie ce alte frumoase surprize ne-ar fi pregătit Mihaela?
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre Mihaela, vă invit să accesaţi http://www.mihaelarunceanufan.blogspot.com. Un blog administrat de mine, unde veţi găsi informaţii variate despre cariera Mihaelei.
Autor: Mircea Nicolau, 28 octombrie 2011

Leave a Reply