Cantautoarea Ștefania Iacob îi invită pe botoșăneni la o seară românească de muzică
După ce anul acesta a colindat țara cu muzica ei, a venit rândul să le cânte și oamenilor din orașul natal. Tânăra interpretă Ștefania Iacob din Botoșani a susținut concerte și în București și la Câmpulung ori Rădăuți, iar acum îi va încânta cu chitara și vocea ei sensibilă ce aduce un pic cu și mai celebra Tatiana Stepa pe botoșăneni.
Evenimentul va avea loc la Taverna Bella Napoli din Botoșani, orașul ei natal, și va începe de la ora 20.00. Se dorește, așa cum chiar interpreta ne-a declarat crearea unei sărbători dedicată drapelului, iar cei care vor lua parte la cincert sunt rugați să poarte un însemn în culorile tricolorului românesc. Alături de Ștefania Iacob, vor mai fi Ghita Danciu, Valentin Moldovan, adică Trupa Orizont `77.
Membrii trupei Orizont `77, Ghita Danciu si Valentin Moldovan precum si botosaneanca Stefania Iacob îi vor delecta pe botoșănenii prezenți vineri seara cu piese celebre cum ar fi: Rau ma dor ochii ma dor (Balada fulgerata de vant), O iubire mortala, De dorul ochilor caprui, O sa stam cuminti,La revedere.
Botosaneanca Stefania Iacob va fi acompaniata la pian de domnul Constantin Panaite, un maestru al pianului si un artist extraordinar.
La eveniment va fi prezent si poetul Sorin Poclitaru, presedintele asociatiei fair play, asociatie care a sprijinit in organizarea evenimentului si in dezvoltarea profesionala a tinerei artiste botosanene Stefania Iacob. Toti cei ce vor fi prezenti sunt rugati sa poarte ie, drapel in piept sau un element vestimentar specific romanesc. Tot prin această asociație Ștefania a lansat anul trecut primul ei album.
Doritorii vor putea gasi bilete pentru acest spectacol de la intrare sau direct de pe facebook de la Stefania Iacob.

Leave a Reply