Cronica unei tinere aflate la vizionarea primului show Eurovision: a fost despre limitele esteticului care au fost întrecute…

Făcând parte din noua generație, nu am prins edițiile trecute Eurovision la care România a participat, dar clar le-am văzut ulterior și pot spune că am fost reprezentați de artiști apreciați.

Anul acesta, mi-am dorit să văd marea finală Eurovision pentru că în toată această perioadă am fost împânzită de controversele care s-au iscat pe seama Alexandrei Căpitănescu, dar și pentru că țara noastră a participat cu ceva mult mai îndrăzneț, deși am mai avut în trecutul participărilor la Eurovision interpretări rock.

Apreciez implicarea tinerilor în promovarea Eurovisionului. A fost o întreagă mobilizare pentru Alexandra Căpitănescu cu videoclipuri, poze, mesaje de susținere pe rețelele sociale. De ce? Pentru că aceștia s-au simțit apropiați de melodia pe care Alexandra a interpretetat-o.

Nu că ar fi ceva greșit cu „Tornero” al lui Mihai Trăistariu  (2006), „Pe o margine de lume” de Nico și Vlad Miriță (2008) sau „Playing with fire” cântată de Paula Seling și Ovi (2010) – asta ca să enumăr doar trei dintre cele mai cunoscute melodii cu care România a participat -, dar cred că tinerii români de astăzi au simțit că melodia „Choke me” a Alexandrei Căpitănescu e mult mai potrivită pentru că se mulează pe ce se ascultă și se vrea transmis în zilele noastre. Și nu, melodia nu are un mesaj violent sau vulgar așa cum s-a crezut din cauza titlului. A spus-o chiar ea.

.„Choke me” – de la violența înțeleasă de ascultătorul indiferent la iubirea propriei persoane pe care a simțit-o publicul adevărat
Iubirea a fost unul dintre cele mai cântate subiecte în melodii, indiferent de perioadă și gen muzical.

Alexandra Căpitănescu nu face nimic altceva decât să transmită faptul că iubirea ar trebui să fie singurul antidot al gândirii negative.

Chiar dacă „Choke me” poate fi folosit și în alte contexte, care nu ar avea legătură cu Eurovision, de data aceasta fraza ia un sens mult mai profund și intim: „sufocă-mă cu iubirea ta sau cu iubirea mea”.

Este o invitație pentru ascultători să se iubească chiar dacă uneori gândurile negative sunt mult mai copleșitoare decât am putea suporta.

Așa a și venit ideea melodiei: o formă de dialog interior în care Alexandra încearcă să nu mai fie atât de dură cu propria persoană.

Piesa este compusă de Alexandra Căpitănescu, Călin Grajdan, Elvis Silitra și Ștefan Condrea, versurile fiind semnate de Alexandra Căpitănescu și Elvis Silitra, iar producția realizată de Bogdan Stoican și Thomas Circota, care au semnat și mixul și masterul.

Tinerii români o susțin pe Alexandra Căpitănescu pentru că „e de a noastră”
O altă formă de mobilizare din partea tinerilor români a fost la aflarea reclamelor plătite pe care unii influenceri români le-au făcut pentru Malta.

Pe scurt, persoane publice din online, precum cântăreața Nicole Cherry sau vloggerița Marilu Dobrescu, au îndemnat românii să voteze Malta, asta fără să menționeze că susțin și România, pentru simplul fapt că e țara lor natală, chiar dacă nu o pot vota.

Ulterior, după ce au văzut reacțiile negative din online, au repostat pe Instagram că o susțin pe Alexandra Căpitănescu.

Românii nu s-au oprit din a reacționa pe internet, pentru că au considerat mult mai important sentimentul de apartenență.

Păreri la modul general despre Eurovision

La prima vedere, ceea ce am remarcat în linii mari a fost show-ul pus în scenă: proiecții, animații, lumini, coregrafii, ținute și machiaj care dădeau greutate reprezentației scenice, asta dacă și melodia avea un mesaj care să ajungă dintr-un motiv sau altul la sufletul ascultătorului. Nu doar pentru mesaj, cum a fost în cazul Albaniei, ci și prin voce, interpretare, acorduri ale instrumentelor.

Alt aspect care mi-a sărit în ochi urmărind prestațiile a fost imaginea. Oricât de pasionată aș fi de partea tehnică și oricât de fascinată am rămas de modul în care a fost filmat întreaga competiție, nu pot să nu recunosc că inconștient anumite momente le-am asociat cu acele montaje făcute cu AI. Mai ales, transurile de cameră în care se vedea întreaga sală, cu publicul.

Chiar și așa, țin să cred că nu au avut cum să folosească în timp real Inteligența Artificială, asta pentru că ei clar au avut un echipament performant, iar pentru pasionați, de invidiat chiar (haha).

Apropo de echipa de filmare, mi-am adus aminte de un videoclip care a circulat pe internet și care mi-a plăcut pentru mesajul pe care l-a transmis: să nu uităm de oamenii care fac posibilă această competiție.

Albania: despre puterea dată de părinți

Albania a concurat cu melodia „Nan”, aceasta fiind interpretată de Aris. O melodie al cărui cuvânt principal a fost „mama”. „Nan” ar putea fi povestea unui fiu care, în ciuda durerii pe care un copil ar putea să o simtă atunci când unul dintre părinții săi moare, trebuie să-și vadă de drum

Chiar și așa, memoria acesteia dă putere celui tânăr care are toată viața în față, pentru un viitor bun și reușit. Costumul, deși pare că nu ar face parte din decor, prinde contur când pe ecran apar aripile, devenind astfel o prelungire a închipuirii fantastice a unui înger cu o haină grea de purtat.

Grecia, Marea Britanie și jocurile video
Grecia și Marea Britanie mi-au atras atenția, într-un mod negativ. Concurentul Greciei, Akylas, a participat cu melodia „Ferto”. O interpretare obositoare, desprinsă dintr-un scenariu de parodie, căci reprezentarea scenică nu a avut sens sau poveste.

Cu un costum ieșit din jocul Just dance și proiecții inspirate din jocul Mario, momentul cu care Grecia a fost unul copilăresc. Look mum no computer a concurat din partea Marii Britanii cu melodia „Eins, zwei, drei”.

Interpretarea pe scenă a părut coșmarul unui copil care nu se pricepe la calculatoare, sărind de pe o masă pe alta și fiind pierdut printre servere și cabluri. pentru a rămâne în tema jocurilor video, coregrafii, care purtau acele costume cu capete pătrate verzi, aduceau aminte de jocul Minecraft.

Australia: lumina de după eclipsă

Deși nu face parte din continentul european, a participat și Australia. Delta Goodrem a cântat melodia „Eclipse”. O interpretare puternică, atât din punct de vedere al atitudinii și prezenței scenice, cât și din punct de vedere muzical, aceasta atingând niște note impresionante.

Nu a avut parte multă mișcare scenică, așa cum a fost pentru alte țări care au concurat și au avut coregrafii.

Delta Goodrem a fost singură pe scenă, traseul ei pe scenă culminând la pianul la care a cântat. Și nu doar că a cântat, ci s-a și urcat pe el, concurenta ridicându-se pe o scenă mică și rotundă care a ieșit din instrument.

„Locul 2 România. Israel nu există” și „Vecinii noștri, Luxemburg”

Când am văzut-o pe Antigoni, concurenta din Cipru, gândul m-a dus inevitabil la Zara Larrson, aceasta fiind recunoscută acum pentru stilul vestimentar pe care l-a ales și cea care a concurat cu melodia „Jalla”.

De asemenea, Zara Larsson, una dintre cele mai îndrăgite artiste ale tinerei generații și de origine suedeză, a ales să nu se numere printre artiștii care ar fi putut susține un moment muzical, deoarece nu a fost de acord cu participarea Israelului la Eurovision în contextul conflictului cu Palestina.

La începutul prestației concurentului din Israel, Noam Bettan, s-au putut auzi din public oameni care au strigat „Stop genocidului”, iar la final au scandat.

Topul final a fost: locul 1 pentru Bulgaria, locul 2 pentru Israel și locul 3 pentru România. La aflarea acestuia, românii au distribuit postari cu clasamentul și punând mesajul „Locul 2 România. Israel nu există”.

De asemenea, în presa internațională s-au publicat articole care semnalau încercările Israelului de a cumpăra voturile.

O altă implicare puternică din partea Israelului a fost cea în care partenerul principal a fost o firmă israeliană. Astfel, cât timp Eurovision era în plină desfășurare, fanii Eurovision au evidențiat în mediul online că sponsorul principal al competiției, care este în același timp și o firmă israeliană, a fost Moroccanoil.

O altă nemulțumire a românilor a fost legată de punctajul pe care România l-a primit din partea Moldovei. Astfel, românii au început să creeze glume, precum: „Mulțumim vecinilor noștri, Luxemburg”, „Cine caută bilete pentru o vacanță la prietenii noștri din „Luxemburg” etc.

Normal, comentariile în care românii atacau Moldova au umplut internetul ulterior.
Inspirați de Harry Styles, Arctic Monkeys și Rammstein

Norvegia a avut o interpretare ușor rock, urcând pe scenă Jonas Lovv cu „La la la”. Jonas mi-a adus aminte de Harry Styles pentru ținuta pe care a avut-o, dar și de trupa Arctic Monkeys pentru acordurile de chitară, mai ales de la începutul melodiei.

De altfel, o melodie pe care o poți auzi în mașină și care ar putea să-ți dea senzația că ai lua-o din loc și ai da o fugă rapidă la mare pentru a te relaxa.

O altă apariție ieșită din comun a fost cea din partea Serbiei. Letonia a cântat „Kraj Mene”. Deși nu au cântat în limba lor maternă și noi ceilalți nu am putut înțelege versurile, modul în care au ales să se prezinte pe scenă e imposibil să nu-l asociezi cu trupa Rammstein.

La finalul competiției, pot spune că Eurovision a fost competiția în care tinerii au putut să-și exprime convingerile, pentru că au simțit că fac parte din aceeași generație cu concurenții de anul acesta. Normal că a fost despre muzică, dar a fost și despre corectitudinea față de situația socială, politică și militară cu care se confruntă omenirea.

A fost despre mobilizarea socială și datoria morală de care au dat dovadă tinerii români în susținerea Alexandrei Căpitănescu.

A fost despre emoțiile transmise prin intermediul melodiilor, indiferent de limba în care au ales să o facă concurenții. Muzica e limbaj universal și ar trebui să conecteze oamenii și le transmite emoțiile necesare, fie că versurile au traducere sau nu.

Eurovison a fost și despre spectacolul care a fost pus în scenă, dar și despre limitele esteticului care au fost întrecute.