(Audio) Titus Andrei cu o povestioară din interbelic și o revenire la Eurovision: Titi Botez și Alexandra Căpitănescu

Am onoarea, Felix! Întrucât am ajuns la un pas de 1 martie, îl voi cita pe poetul și pe bunul prieten George Țărnea. Mai putem trage nădjede să-ncolțească înc-o dată sub tâmplele troienite gândul că vom răzbi până la vremea unei alte primăveri. Până atunci până trece Eurovisionul nostru, până când parcurile și grădinile redevin o încântare, câte ceva din Bucureștiul interbelic.

Micul Paris al Balcanilor cu oameni mulți, trăsuri, tramvaie, magazine, vitrine colorate, olteni cu cobilițe din jii, cafenele pe trotuare, flori, domni, domnișoare și mașini luxoase care ocoleau carele cu boi ale țăranilor veniți la oraș –  fragment din amintirile interpretei de romanțe „Tangouri și muzică populară” –  Mia Braia.

Și dacă tot am intrat în atmosferă, o povestioară cu cântec de odinioară. 1932 – revista „Realitatea ilustrată” al cărei motto suna foarte frumos și anume: „Lucrurile așa cum le vedem cu ochii” organizează un concurs muzical pentru lansarea de noi tangouri. De reținut că s-a transmis în direct la Radio, radioul nostru care avea atunci patru anișori. Chiar de la prima ediție, cititorii revistei care votau și ei împreună cu juriul, aleg tangoul „Marcitta” compus de Eugen Seno, cel care a semnat apoi cunoscutul refren „Să-mi cânți cobzar”, considerat cântec național. „Marcitta” – ispita primului păcat.

Se auzea întruna la Radio acest tango cântat de Titi Botez, artist renumit al vremii. A fost vedeta teatrului „Cărăbuș”, a cântat sub bagheta lui Ion Vasilescu la teatrul „Alhambra” și, trebuie s-o spun, era poreclit eternul îndrăgostit, findcă de la Maria Tănase la celelalte cântărețe din teatrele amintite și la admiratoarele anonime, toate i-au stat în preajmă cu mândrie. Cum un tango îți face până și sufletul să tremure, hai să trecem peste calitatea tehnică a acestei înregistrări de acum 94 de ani. Titi Botez. {Audio}

Păi da, când vrei să uiți pe cineva înseamnă că te gândești mereu la acea persoană. Aminteam la început de Eurovisionul nostru. Finala națională va fi pe 4 martie, cum bine știți, și vreau să respect regula fără a avantaja o melodie sau alta, un interpret sau altul. Îmi doresc mult, așa ca -n atâtea ediții să rămână voci de referință pentru istoria festivalului, indiferent din ce parte a Europei vin acestea. Nu mai vorbesc de hiturile rămase pentru multă vreme între reprezentările reale ale frumuseții melodice. Eu unul asta-mi doresc indiferent de ceea ce se întâmplă pe scenă chiar și la limita extravaganței. Publicul simte cel mai bine ceea ce reprezintă gustul superior și plăcut. Fără a-i exclude pe ai noștri cu evoluțiile lor meritorii la câteva ediții, reamintesc numele câtorva câștigători la Eurovision în istoria sa de 70 de ani: Celine Dion în’88 când a reprezentat Elveția, Abba  – „Waterloo” – 1974, Johnny Logan – de menționat că Irlanda și Suedia dețin recordul cu câte șapte trofee fiecare, Gigliola Cinquetti în 1964, France Gall – ’65, Udo Jürgens în ’66. La „Colecția de muzică” în această seară – de la noi, Alexandra Căpitănescu – Vocea României în 2023.

{Audio}