(Audio) Titus Andrei și două momente muzicale cu spirit rock: Holograf și Pact by Leo Iorga

Salutăm de fiecare dată orice semnal privind exprimarea artistică în spiritul unui nivel peste medie, ca să folosesc un eufemism, pe traseul romantic – modern, așa cum e cazul formației Holograf și al piesei „Pierd înălțimea din ochii tăi”.

O sintagmă care a generat comentarii de genul: „melodie foarte interesantă, la fel mesajul”, „voce mai potențată ca oricând”, „surpriză a anului 2019”, „melodie care te poartă cu același sentiment al valorii, de la zâmbet la lacrimă. Asta înseamnă Holograf, trupă cu piese profunde.” Și încă un exemplu: o idee-apogeu, zic eu a celor ce iubesc formația Holograf. „Este emoția iubirii pierdute cântate cu eleganța și rafinamentul Holografilor nevătămați de timp și lume.”

Cu asemenea formulări n-am stat pe gânduri. L-am sunat pe Dan Bitman și l-am rugat să descrie și el în trei cuvinte piesa „Pierd înălțimea din ochii tăi”. Da, cu plăcere – a răspuns. Dar nu vor fi trei, ci un singur cuvânt: dezamăgire. Apoi, a adăugat: când dezamăgești pe cineva, scazi în ochii persoanei, pierzi pentru că nu ești la înălțimea așteptărilor, iar eu folosesc două vorbe ale poetei cu înalte studii de compoziție și pian, Nina Cassian, din volumul I „Memoria ca zestre”: „Cer să mi se constate măcar sinceritatea.” Pentru Holograf orice pierdere e un câștig. Pierzi înălțimea din ochii ei, câștigi asentimentul publicului.

{audio}

De la filosofie la puțin divertisment. Socot că următoarea piesă se poate prezenta de la sine celor care ascultă „Colecția de muzică”. Fără adăugiri, reveniri și explicații, voi rezuma totul în două fraze. În 2012, după 16 ani de când nu mai cântaseră pe aceeași scenă, valorosul și neuitatul vocalist, Leo Iorga se reîntâlnește cu vechiul coleg, Adrian Ordean și fac un pact să cânte din nou împreună. Și a două, spusă de Ordean: chitara mea este cine sunt eu, este o prelungire a sinelui meu. Stil și destin, nimic frivol: „Fata care-mi place”.

{audio}

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!