(Audio) Titus Andrei și un moment special în întâmpinarea Crăciunului
Poezia se numește „Răsai”. Melodia, la fel. Iar autorii primului moment ai acestei rubrici, pentru că vor fi trei cântece, sunt poetul Grigore Vieru și artiștii de neuitat Doina și Ion Aldea Teodorovici. Zvon de leru-i ler în lirica trainică a celor trei sau cum scris-a poetul, dramaturgul și eseistul Marin Sorescu: „totul este deschis, frontal, cu prea plin emotiv, cu simplitate, candoare, cantabilitate sub cupola adevărului acolo unde-i spațiul românesc”.
{audio}
Da, între timp mă gândeam la Marin Sorescu, pentru că tot am amintit de el. Mă gândeam cum i-a cunoscut pe Mircea Eliade la Roma și pe Emil Cioran la Paris.La sugestia lui Cioran, Marin Sorescu îl caută la întoarcere pe Petre Țuțea de care se va lega definitiv.
Continuăm: „Inimile sunt lumini” – trupa Firma. Cu tot zbuciumul ritmico-melodic, eu personal percep acest cântec – „Inimile sunt lumini”, mai degrabă ca pe o tendință spre contemplare. În primul rând, pentru că sărbătorile inimii sunt liniștite, iar în al doilea rând, pentru că luminile sunt biruitoare. Mulțumiri colegului și prietenului, Felix Crainicu pentru generozitate! Firma.
{audio}
Fie timpul rău sau bun, va veni și la noi Moș Crăciun. Dar cum va fi Crăciunul pentru o parte a românilor sau să zic pentru o mare parte a românilor? Nu. Las loc speranței. Cum scria poetul și publicistul Romulus Vulpescu pentru albumul „13 clipe” al Tatianei Stepa apărut în 2003: „Tumultul adâncului cântec picurând în auz silabe de cer pe o gură de Rai”. În întâmpinare Crăciunului, Tatiana Stepa – Adrian Păunescu.
{audio}
Leave a Reply