Brăileanul Doru Ciutacu a obținut Premiul I și Trofeul la Tecuci cu punctaj maxim
Joi 30 aprilie s-a desfășurat la Tecuci a XXII-a ediție a Festivalului ” Floare de april“, organizat de Casa de Cultură Tecuci cu sprijinul Primăriei Tecuci. Festivalul, al cărui director este domnul profesor Mircea Călianu, este de 22 ani cea mai importantă manifestare artistică la nivelul concursurilor de interpretare pentru copii și adolescenți din Tecuci și din zonă.
Concursul a beneficiat de un juriu competent în componența: președinte – prof.univ.dr. Liliana Dumitrache – Academia de Muzică București – soprana Opera Română; prof. de muzică Rodica Neamtu; prof. Maricel Lazar – inspector școlar de specialitate ISJ Galați; profesor Cristian Corcioveanu – cantautor; profesor Marcela Calianu – scoala gimnazială “Iorgu Iordan” Tecuci; George Vanvu – realizator muzical Radio Iași și dl Florin Bobei – preparator universitar Facultatea de Arte Galați.
Notarea concurenților s-a făcut într-o manieră transparentă, cu notele la vedere. Prezentatoarea evenimentului a fost Angela Bitlan, pe care multi o cunosc ca fiind finalista show-ului TV ”M-a făcut mama artist” de acum câțiva ani de la Prima TV. Dupa preselecția riguroasă, s-au calificat în faza finală a concursului circa 60 de concurenți repartizați în 3 grupe de vârstă: 7-10 ani, 11-14 ani și 15-19 ani.
Au mai susținut recitaluri Oana Danciu, fosta concurentă în festival, acum redactor la Express TV Galați- Braila și Valeria Dragus, de asemenea fosta concurentă, acum studentă în anul II la Facultatea de Muzică Galați.
Concurentul Ciutacu Victor Cristian Dorian ( Doru Ciutacu) din Brăila, a obținut cele mai mari note din concurs. Cu un total de 68,75 puncte ( trei note de 10) el s-a clasat pe locul I la categoria 15-19 ani, interpretând excepțional melodia ” De dragul tău”. De asemenea, el a obținut și premiul Radio Iași pentru interpretarea într-o manieră deosebită a unei melodii românești.
Doru Ciutacu este cunoscut publicului din emisiunile de televiziune “Copiii spun lucruri trăsnite” de la Prima TV, “Numai cu acordul minorilor” și “Televiziunea Copiilor” ale regretatului Titus Munteanu, timp de 6 sezoane, la TVR1, precum și “Freshmania” la Național TV , “Ploaia steluțelor” la TVR1, “Basmele copilăriei” și “Ghiozdanul cu surprize” la TVH.
Anul trecut, Doru Ciutacu a câștigat Marele trofeu la Festivalul Internațional “Ceata lui Pițigoi” Galați, Marele trofeu, la festivalul “Axiopolis” Cernavodă,Trofeul grupei la festivalul ”Primăvara începe cu tine”, precum și premiul I la festivalul de la Sulina.
Datorită prestației deosebite din concurs, Doru Ciutacu a fost solicitat să mai interpreteze o melodie în afara concursului.


Leave a Reply