Consuela Besu a lăsat în urma orchestrele faimoase ale Italiei, pentru un proiect de suflet

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Violonista Consuela Besu, pe numele ei intreg Consuela Bonita Besu, s-a hotărât să se întoarcă din Italia, unde a locuit zece ani, și unde a cântat în cele mai bune orchestre, de la Orchestra Regionale Toscana, la Orchestra del Carmine s.a.
Motivul pentru care a lasat la “dolce vita” este unul pe cât de romantic, pe atât de întemeiat: un proiect de suflet cu soțul ei. S-au cunoscut la o școala de muzică, unde amândoi erau profesori, ea la vioara, el la pian, și destinele s-au unit în mod surprinzator de repede. La fel și proiectele.
“Nu îmi pare rău nicio clipă că am lasat în spate frumusețea Italiei, cultura și muzica ei, am absorbit cât am putut în cei zece ani locuiți acolo, și vor face parte din mine mereu. Alegerile noastre în viață sunt cele care ne fac ceea ce suntem, și faptul că acum am șansa să cânt în țara mea cu soțul meu este un mod de a-mi aduce aminte că frumosul rămâne frumos, că pasiunea te duce acolo unde ar trebui să fii și că inima nu înșală niciodată. Noi am început cu pași mici, cu coveruri muzicale, dar cu un iz aparte, melancolic aș putea zice, cu acorduri care ne definesc, și ne place foarte mult să facem asta, pentru că muzica ce deja există, a făcut deja parte din viețile oamenilor, iar noi le aducem aminte de acele momente. Mulți vin la noi pe urmă emoționați de faptul că le-am adus aminte de un anumit moment sau altul, iar noi simțim energia lor care se întoarce înapoi la noi. Putem spune că pentru asta cântăm de fapt. Deși am început cu o melodie, două, un acord și încă unul, la momentul de față nu există proiecte în care să nu colaborăm, el mă acompaniază peste tot, iar eu cânt cu el la studioul lui, la piesele pe care le scrie, împreună cu ceilalți artisti cu care colaborăm. În casa noastră nu există zi în care să nu cântăm, să gândim sau să scriem piese. Este un proces constant și care ne aduce multă împlinire“. –  Consuela
Pe Consuela o găsiți și o puteți asculta la evenimente, private sau publice, în Timișoara, dar, cu siguranță, vom auzi de ea și de soțul ei, în curand, în toata România.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.