Corina Chiriac și Silvia Dumitrescu – o dublă lansare de album sub egida casei de discuri Eurostar
Acest articol ar fi trebuit să apară în primele zile ale lunii noiembrie dar, din cauza tragediei de la Colectiv, am decis să mai amân publicarea lui. Nu a fost momentul.
În după amiaza zilei de vineri 30 octombrie 2015, la ora 16, la magazinul “Muzica” din Bucureşti”, am participat şi eu la acest eveniment cu totul deosebit: o dublă lansare de disc – Corina Chiriac şi Silvia Dumitrescu.
Spre surprinderea unora, care se aşteptau la o nouă colecţie “Best of”, ambele albume, care au apărut la Casa de Discuri “Eurostar”, conţin muzică nouă.
Anul acesta, s-au sărbătorit 45 de ani de la debutul Corinei Chiriac şi 30 de ani de la cel al Silviei Dumitrescu.
N-am să scriu despre lunga lor carieră muzicală.
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cariera lor, puteţi accesa nişte fan site-uri dedicate lor, pe care le-am realizat în urmă cu ceva timp. Veţi găsi secţiuni cu Biografia, Discografia sau Repertoriul artistelor.
Siteurile sunt acestea
http://desprecorinachiriac.blogspot.ro
http://silvia-dumitrescu.blogspot.ro
Va fi foarte greu să fiu obiectiv în ceea ce voi scrie, deoarece ambele artiste îmi sunt foarte dragi. Pot scrie că am crescut cu muzica lor. Aşa că, am să povestesc pe scurt, cu voia dumneavoastră, cum le-am descoperit pe Corina Chiriac şi Silvia Dumitrescu.
Una dintre primele mele amintiri este legată de Corina Chiriac. Se întâmpla prin 1983, când nu aveam încă doi ani (Dumnezeu m-a înzestrat cu o memorie bună). Mă uitam la televizor şi, deodată, apăruse Corina. Eu am întrebat-o pe bunica mea maternă (care era născută în aceeaşi zi cu Corina) cine este la TV? Cred că am vazut un clip al celebrei piese “Care dintre noi, oare?” (Ion Cristinoiu/Corina Chiriac). Mi-a rămas întipărit în memorie finalul piesei.
De atunci, şi până în prezent, Corina Chiriac se află în topul preferinţelor mele muzicale.
Un adevărat artist renascentist: cântăreaţă, compozitoare, textieră, actriţă, moderator şi realizator de radio şi televiziune şi, mai nou, scriitoare.
Indirect, ea este cea care m-a făcut să îndrăgesc muzica românească şi divertismentul anilor ’70-’80, cu toţi acei mari artişti, compozitori, textieri, realizatori radio sau TV.
A trecut un timp şi, pe când aveam 6 ani, am descoperit-o pe regretata Mihaela Runceanu.
Apoi, în primăvara anului 1989, am descoperit-o pe Silvia Dumitrescu (care a fost eleva Mihaelei Runceanu la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti). Era într-o sâmbătă şi mă uitam cu bunicul meu patern la televizor (TVR1 era singurul post TV de atunci), când s-a difuzat un clip al celebrei piese “Cred în tine” (Adrian Enescu/Angel Grigoriu).
Nu voi uita niciodată apariţia Silviei Dumitrescu de la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’90”, când şi-a început recitalul cântând la pian “Nocturna” de Chopin, apoi a apărut pe scenă, îmbrăcată cu haine fosforescente şi cu celebrele patine cu rotile, cântând piesa “Miracol infinit” (Doru Căplescu/Dan V. Dumitru). După părerea mea, recitalul Silviei Dumitrescu a fost momentul cel mai marcant al acelei ediţii a festivalului, prima “Mamaie” liberă, fără cenzura regimului comunist.
Puţini ştiu însă că, dincolo de apariţiile sale nonconformiste, Silvia Dumitrescu este o interpretă care ştie muzică. Ca şi Corina Chiriac, este absolventa unui liceu de muzică. În 2004, Silvia Dumitrescu a absolvit şi Conservatorul.
La lansarea de la magazinul “Muzica”, cunoscutul jurnalist Octavian Ursulescu şi-a deschis prezentarea spunând că atât Corina Chiriac, cât şi Silvia Dumitrescu sunt printre puţinele artiste din România care ştiu să citească o partitură muzicală.
Pe lângă numeroşii admiratori, la lansare au fost prezenţi numeroşi artişti, realizatori radio sau TV şi jurnalişti.
Pe lângă Nicolae Caragia şi Virgil Popescu, compozitorii albumelor, au fost prezenţi (în ordine alfabetică): Carmen Anton (interpretă), Florin Apostol (interpret), Dana Bartzer (interpretă), Ioana Chiriţă (fotograf), Dan Creimerman (compozitor), Stela Enache (interpretă), Natalia Guberna (interpretă), Elena Manoliu (actriţă), Aurel Moga (interpret), Horia Moculescu (compozitor), Lucia Popescu Moraru (realizator Radio România), Florin Ochescu (compozitor), Raluca Olaru (realizator, Naţional TV), Olivia Sima (realizator Radio România Internaţional), Marian Stere (realizator Radio România Internaţional), Octavian Ursulescu (jurnalist), ş.a.
Corina Chiriac – Hai, hai lângă mine stai (2015)
După mai bine de 5 ani, Corina Chiriac a revenit pe piaţa muzicală cu un dublu CD de autor, cel de-al cincisprezecelea din carieră (sau cel de-al optsprezecelea, dacă luăm în considerare şi cele 3 EP-uri ale artistei).
Dublul album conţine 20 de piese compuse de apreciatul şi cunoscutul compozitor basarabean Nicolae Caragia. El este şi cel care a compus şi muzica albumului “O rochie de mireasă” (2010, Cat Music 101 2711 2), lansat de Corina Chiriac în 2010.
Majoritatea versurilor aparţin Corinei Chiriac. La 7 piese de pe album, Corina a scris versurile în colaborare cu Marian Stere. Pentru cei care nu ştiu, Marian Stere este autorul textului celebrei piese “Nu mi-e frică de Bau-Bau”. Alte două texte sunt semnate de talentata textieră Dana Doroftei.
Aceste album conţine muzică de petrecere, dar şi câteva piese de factură romantică. De asemenea, pe acest album veţi găsi un duet al Corinei Chiriac cu Marcel Pavel dar şi trei duete cu Nicolae Caragia, compozitorul albumului. Pe album se găseşte şi piesa “Corina, Corina”, interpretată de Ivan Caragia, Pasa Parfenie şi Cătălin Josan.
La lansarea albumului, pe lângă Corina Chiriac şi Nicolae Caragia, au vorbit compozitorul Horia Moculescu, textierul şi realizatorul radio Marian Stere şi jurnalistul Octavian Ursulescu. De asemenea, Corina Chiriac a interpretat şi două piese de pe album.
Într-un recent interviu Agerpres, Corina Chiriac a declarat
“Este un CD care propune, în acelaşi timp, muzică de atmosferă, muzică nostalgică şi piese care pot fi cântate la o petrecere, la un eveniment particular sau public, la o zi de oraş, la o aniversare. În orice fel de împrejurare lumea are nevoie de puţină muzică frumoasă.”.
Iată şi lista completă a pieselor de pe disc:
Corina Chiriac – Hai, hai lângă mine stai (2015, Eurostar E 864) – 2 CD
CD1
- Tu eşti casa vieţii mele (Nicolae Caragia/Corina Chiriac) – în duet cu Marcel Pavel
- Hai, hai lângă mine stai (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Ce-mi vei da? (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
- Cin’ m-a pus să mă mărit? (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Te uiţi de 4 ore-n telefon (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Asta e (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
- Bărbaţii vor…(Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Aseară unde-ai fost? (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
- M-ai înşelat, OK! (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
- Adio, deşi te mai iubesc (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
Muzică şi orchestraţie: Nicolae Caragia
Texte: Corina Chiriac (1, 3, 6, 8, 9,10), Corina Chiriac & Marian Stere (2, 4, 5, 7)
CD2
- Un armean sărac (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
- Lumea e nebună (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Gura lumii (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Eu pe tine nu te voi uita (Nicolae Caragia/Corina Chiriac) – în duet cu Nicolae Caragia
- Să trăieşti vecine (Nicolae Caragia/Corina Chiriac & Marian Stere)
- Criza (Nicolae Caragia/Daniela Doroftei) – în duet cu Nicolae Caragia
- Am să-l rog frumos pe Moş Crăciun (Nicolae Caragia/Corina Chiriac) – în duet cu Nicolae Caragia
- Hora ca la Moldoveni (Nicolae Caragia/Corina Chiriac) – piesă instrumentală
- Corina, Corina (Nicolae Caragia/Daniela Doroftei) – interpreţi: Ivan Caragia, Pasa Parfenie, Cătălin Josan
- Eu de ziua mea (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)
Muzică şi orchestraţie: Nicolae Caragia
Texte: Corina Chiriac (1, 4, 7, 10), Corina Chiriac & Marian Stere (2, 3, 5), Daniela Doroftei (6, 9)
Înregistrările au fost efectuate în studioul “Real Sound and Vision”
Maestru de sunet: Victor Panfilov
Silvia Dumitrescu – Fiorul iubirii (2015)
“Fiorul iubirii”, reprezintă cel de-al şaptelea album al Silviei Dumitrescu. Ultima sa apariţie discografică a fost un “Best Of”, lansat acum cinci ani, la casa de discuri “OvoMusic”.
Acest album de autor, pe muzica cunoscutului compozitor Virgil Popescu, înseamnă pentru Silvia Dumitrescu, sărbătorirea a 30 de ani de carieră muzicală şi totodată revenirea la muzica pop. În perioada 2000-2012, Silvia Dumitrescu a cântat mai mult jazz şi blues.În anul 2012, Silvia Dumitrescu a revenit în muzica pop cu câteva piese noi, printre care şi “Nu mai trage Cupidon”, compusă de Virgil Popescu. În perioada 2012-2015, Virgil Popescu i-a mai încredinţat artistei câteva piese care au format materialul acestui album.
Albumul conţine 11 piese. La 7 dintre acestea, acompaniamentul la chitară a fost magistral realizat de Florin Ochescu, cunoscut compozitor şi chitarist şi, din 1993, soţul Silviei Dumitrescu.
Textele pieselor au fost scrise de regretatul George Popovici dar şi de Dumitru Popescu Chiselet şi Virgil Popescu. Piesa “Sahara” a fost scrisă pe versurile marelui poet român George Topârceanu.
Piesa care dă titlul albumului este “Fiorul iubirii” (piesa figurează pe album atât în interpretarea Silviei Dumitrescu, cît şi în variantă orchestrală), prezentată în 2014 la Finala Selecţiei Naţionale “Eurovision”.
Colaborarea Silviei Dumitrescu cu Virgil Popescu a început în 1992, cu piesa “Sperând pe mai târziu” (versuri: Aurel Storin), care a avut un mare succes.
Până în prezent, Virgil Popescu i-a încredinţat Silviei Dumitrescu 23 piese (printre care şi 6 colinde).
La lansarea albumului, pe lângă Silvia Dumitrescu şi Virgil Popescu, au vorbit realizatorii radio Olivia Sima şi Marian Stere, precum şi jurnalistul Octavian Ursulescu. De asemenea, Silvia Dumitrecu a interpretat şi două piese de pe album, alături de Ansamblul artistic de copii “Andantino”, de la Cercul Militar Naţional, ansamblu condus de Mihaela şi Ştefan Iordache.
Iată şi lista completă a pieselor de pe disc.
Silvia Dumitrescu – Fiorul iubirii (2015, Eurostar E895) – CD
- Fiorul iubirii (Virgil Popescu/Virgil Popescu)
- Sahara (Virgil Popescu/George Topârceanu)
- Cum s-ajung la inima ta (Virgil Popescu/Dumitru Popescu Chiselet)
- Tu nu crezi în proverbe (Virgil Popescu/George Popovici)
- Ploua (Virgil Popescu/George Popovici)
- Vreau să mint şi eu (Virgil Popescu/George Popovici)
- Asta e opinia mea (Virgil Popescu/Dumitru Popescu Chiselet)
- Nu mai trage Cupidon (Virgil Popescu/George Popovici)
- Nu-i frumos ce e frumos (Virgil Popescu/George Popovici)
- Inimi hoinare (Virgil Popescu/ George Popovici)
- Eram atât de tineri (Virgil Popescu/ George Popovici)
- Fiorul iubirii (Virgil Popescu/Virgil Popescu) – Negativ
Muzica şi orchestraţie: Virgil Popescu
Claviaturi: Puiu Pascu
Chitara bass: Virgil Popescu
Chitara electrică şi acustică: Florin Ochescu (1, 2, 3, 4, 5, 7, 9)
Chitară electrică: Sorin Romanescu (6, 10)
Chitară acustică: Tiberiu Gogoanţă (11)
Trompetă: Dan Nicolau (6)
Brush Percussion: Titi Herescu (11)
Sampling Percussion: Virgil Popescu
Backing Vocals: Virgil Popescu si Silvia Dumitrescu
Înregistrare şi masterizare: Virgil Duţan („Best Sound Studio”)
Echipa Top Românesc vă recomandă să ascultaţi aceste două albume de calitate.
Daca CD-urile nu au apărut încă în oraşul dumneavoastră, le puteţi comanda în felul următor
ONLINE – Email: cdeurostar@rol.ro
TELEFONIC – 0722294718/Fax: 021-224.87.10
Pentru cei care locuiţi sau aveţi drum prin Bucureşti, puteţi să vă achiziţionaţi albumul atât în magazinele de specialitate, cât şi la sediul Casei de Discuri “Eurostar”.
Adresa este:
CASA DE DISCURI EUROSTAR SRL
Str. GENERAL. BERTHELOT, Nr. 88
Sector 1, Bucuresti, Ilfov
Autor: Mircea Nicolau
Leave a Reply