De ziua ei Inna a câștigat Best Romanian Act MTV EMA 2015

INNAAstăzi, cu prilejul zilei sale de naștere, INNA a primit un cadou extraordinar.

Ea a fost desemnată drept câștigătoarea Best Romanian Act la MTV EMA 2015 pentru piesa “Diggy Down” feat. Marian Hill, produsă de Vlad Lucan și compusă de Sebastian Barac și Marcel, datorită susținerii și voturilor fanilor din România și din întreaga lume.

Sunt foarte fericită pentru acest premiu: MTV BEST ROMANIAN ACT! Acest premiu este al vostru, al fanilor mei, cei care m-ați votat, mă susțineți mereu și îmi ascultați muzica! Sper să îmi fiți alături și în următoarea etapă și să mă votați pentru Worldwide Act! Voturile voastre îmi pot aduce un premiu MTV, la Milano, pe 25 octombrie! Mi-ar plăcea să reprezint România la acest eveniment, așa că am nevoie de susținerea tuturor! Mulțumesc, MTV!”, a declarat Inna.

Cântăreața a câștigat acest premiu și în 2009, aflându-se printre finaliștii MTV EMA de la Berlin.

Acum INNA a intrat în lupta pentru Best European Act și poate fi votată în continuare aici. MTV EMA 2015 are loc pe 25 octombrie la Milano.

De asemenea, INNA a primit un premiu de la YouTube pentru cei 1 milion de abonați pe care îi are pe canalul ei (în prezent are peste 1.5 milioane de abonați) și are 700 000 de urmăritori pe Instagram.

Pe 27 octombrie, INNA va lansa albumul “INNA”, cel de-al patrulea album din carieră, pregătește deja videoclipul pentru un nou single și varianta deluxe a acestui album care se va lansa la anul în vară.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.