Festivalul international de muzică jazz „Johnny Răducanu” și-a desemnat câștigătorii. Italienii au luat aproape tot!
Cea de-a IX-a ediție a festivalului internațional „Johnny Răducanu” s-a încheiat la Brăila, duminică, 23 octombrie.
Găzduit de Casa Tineretului, evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul de Creație Brăila pe parcursul a trei zile, in perioada 21-23 octombrie.
În concurs au fost patru formații, trei din Italia și una din Republica Moldova (niciuna din țara lui Johnny Răducanu în memoria căruia se desfășoară festivalul) și șapte soliști: trei din Italia și patru din România. diversitatea țărilor, restrânsă; un festival de talia celui brăilean, international merită mai mult la capitolul reprezentativității țărilor în ceea ce privește jazzul)
Concurenții au fost acompaniați de bandul condus de Andrei Tudor – format din Andrei Tudor – pian, Paolo Profeti – saxofon, Laurențiu Zmău – percuție, Adrian Flautistu – bass/contrabas, Liviu Negru – chitară bass!
Înainte de prezentarea premiilor și a celor care au decis ierarhia finala, mai amintim că în cadrul festivalului a avut loc și difuzarea documentarului despre istoria muzicală de 200 de ani a orașului Brăila și a familiei lui Jonnny Răducanu și lansarea CD „Johnny” – Michael Crețu Trio (Ed. Barnwell – pian, Michael Crețu – double bass, Myke Wilson – drums).
Premiile ediției:
Compozitorul Ionel Tudor a acordat primul premiu pentru Delia Constantin – România.
Michael Crețu a oferi premiul cel mai promițător interpret pentru Eva Maria Gârlea din Romania.
Luiza Zan a acordat premiul pentru cel mai bun solist vocal care a ajuns la Rosella Cappadone din Italia.
Vlad Popescu, profesor la Universitatea de muzică din București a oferit premiul pentru cea mai buna compoziție lui Daniela Blaiotta din Italia.
Premiul pentru cea mai buna formație oferit de compozitorul Cornel Cristei a revenit trupei Brew Quartet din Italia.
Premiul cel mai bun instrumentist acordat de Florian Lungu a ajuns la Dario Piccioni (contrabas; membru în trupa Jordan Corda Trio)
Trofeul festivalului, în valoare de 4000 de euro, acordat de Ionel Tudor și Ciprian Dobre (Consiliul Județean Brăila) a fost câștigat de trupa Jordan Corda Trio.
Foto: Facebook Centrul de Creație Brăila
Leave a Reply