Festivalul „Mărțișor dorohoian” începe săptămâna aceasta la Dorohoi
Cea de-a 40-a ediție a festivalului național de muzică ușoară „Mărțișor dorohoian” este pe cale să înceapă. Evenimentul se va desfășura anul acesta, în perioada 29 februarie – 1 martie, la sala teatrului din localitate. Organizatorii – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi și Centrul de Informare și Promovare Turistică Dorohoi au anunțat recitalurile ediției, precum și membrii juriului.
Cei care îi vor evalua pe concurenții care au trecut de preselecții la cele două categorii de vârstă, respectiv 10-14 ani și 15-30 sunt dirijorul și compozitorul Viorel Gavrilă, profesorul universitar Dan Spânu, directorul Clubului Copiilor din Dorohoi Marcel Dupu și solista Mădălina Omania. În concurs vor cânta 15 participanți la prima categorie de vârstă și alți 11 la cea din urmă categorie. Au fost admiși atât concurenți din Botoșani și Dorohoi, cât și din Iași, Suceava, Neamț, Focșani, Roman, Vaslui, Piatra Neamț sau Republica Moldova.
Concurenții ediției, conform paginii de Facebook a Centrului de Creație Botoșani sunt:
Categoria 10-14 ani:
1. Chiru Eliza- Botoșani
2. Cracană Eric Alexandru- Botoșani
3. Crimuț Doroftei Antonia- Șarul Dornei
4. Dancă Ana Giulia- Neamț
5. Drăgan Cezar Ilie- Sibiu
6. Grumeza Ilinca Lăcrămioara- Botoșani
7. Gurici Daria Elena- Iași
8. Haidău Giulia Elena-Iași
9. Hojmaniuc Ana Maria-Botoșani
10. Ilie Denisa-Călărași
11. Istrate Karina Larisa Maria- Ilfov
12. Mareș Maya Gabriela- Botoșani
13. Petric Ștefania-Cluj
14. Tcaciuc Beatrice Ecaterina -Suceava
15. Țurcanu Sofia Olivia-Botoșani
Categoria 15- 30 ani:
1. Ciubotariu Karina- Botoșani
2. Damian Alexandra Ioana -Focșani
3. Fiodorova Alexa-Republica Moldova
4. Grigore Anisia Maria- Dorohoi
5. Moraru Victoria-Republica Moldova
6. Pascal Stefania Daniela-Roman
7. Pralea Florina-Piatra Neamț
8. Ropota Bianca- Botoșani
9. Rusu Teodora-Botoșani
10. Spanache Stefania Eliza – Vaslui
11. Tamba Crina Elena-Piatra Neamț
Recitalurile ediției vor fi asigurate în prima seara de: Bianca Visterniceanu câștigătoarea trofeului „Mărțișor Dorohoian” 2023 și solistul Gabriel Dorobanțu și în a doua seară, Mădălina Omania și trupa Bere gratis. Festivalul va fi prezentat de Vlad Baba în prima seară și Dan Negru în a doua seară.
Leave a Reply