Florin Apostol: Festivalul era ceva dorit de mulţi, dar aleşii erau puţini…

Pentru Florin Apostol, care în 1988, a obţinut Trofeul la secţiunea Interpretare, festivalul Mamaia  a fost primul concurs la care participa.Iată, ce ne-a declarat în exclusivitate artistul despre participarea de atunci dar şi despre ce însemna acest festival în acele vremuri…

“Festivalul de la Mamaia a reprezentat pentru mine un moment de cotitură în viaţă,  era un lucru dorit de mulţi, dar aleşii erau puţini… Înainte de Festivalul de la Mamaia nu participasem la niciun alt festival, dar aveam în spate, orele de muncă/studiu alături de doi oameni excepţionali care mi-au îndrumat paşii: profesoara de canto Gloria Bordea Mihalache şi compozitorul/pianistul George Natsis. În 1988 am luat preselecţia pentru Festivalul de la Mamaia unde l-am cunoscut pe compozitorul Aurel Manolache (Dirijor al Orchestrei şi Director al Teatrului Fantasio), un om extraordinar care a avut încredere în vocea mea şi mi-a încredintat spre interpretare piesa “Ce frumoasă este marea”, piesă cu care am şi câştigat Trofeul Mamaia`88 la Interpretare.  Înainte cu o lună de festival am început pregătirile intensive timp de 3 săptămâni (aceste cursuri de pregătire astăzi lipsesc) pentru marea confruntare cu publicul. La aceste cursuri de pregătire am întâlnit oameni extraordinari care pe parcursul a trei săptămâni ne-au învăţat cum să arătăm, cum să ne mişcăm, cum să  “furăm camera” (atitudinea pe care trebuie să o avem în faţa camerei de luat vederi), dar şi multe ore de studiu, de canto şi actorie. Aici l-am cunoscut şi pe compozitorul Dumitru Lupu, care mai târziu mi-a devenit profesor în pregătirea şi perfecţionarea mea profesională la Teatrul Al. Davila din Piteşti unde sub bagheta lui alături de Daniel Iordăchioaie şi Ileana Şipoteanu am activat mulţi ani. Îmi aduc aminte cu mare plăcere şi de turneul care-l făceam în ţară şi pe litoral (cu o săptămână înainte de Festival) alături de ceilalţi participanţi la festival la sectiunea intepretare; aici l-am cunoscut pe Octavian Ursulescu, un prezentator extraordinar dar şi un fin cunoscător al fenomenului, care ştia prin prezentarea pe care o făcea unui artist să-i aducă un plus de valoare; acest turneu facea parte din aceeaşi strategie “managerială” prin care eram învaţat ce înseamnă publicul şi respectul pe care trebuie să-l avem pentru acesta. Mai exista un lucru extraordinar care astăzi se întâmplă mai rar… totul era LIVE! Band, interpretare, oameni minunaţi care ştiau să-şi facă treaba cu profesionalism. În 1988 am avut colegi extraordinari la interpretare, aş aminti câţiva dintre ei ca: Oana Hanganu, Perdita Solomon, Constantin Bruj, Ramona Bădescu, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Eduard Cârcotă (compozitorul piesei “Tornero” care a adus României locul IVla concursul Eurovision-n.r), care credeau cu adevărat în ceea ce fac. Oameni minunaţi au fost şi sunt cei din echipa/echipele TVR care au ştiut prin profesionalismul lor în decursul anilor să pună în valoare artiştii la acest festival, dar nu în ultimul rând Radio România şi Radio Vacanţa, prin realizatorii, redactorii muzicali care au păstrat vie flacara acestui festival şi continuă să o facă cu profesionalism.  Pe această cale ţin să le mulţumesc tuturor care au fost în preajma mea şi sa va multumesc că existaţi”.

Echipa Top Românesc, 22 august 2010

Share This:

Leave a Reply

2 comentarii la „Florin Apostol: Festivalul era ceva dorit de mulţi, dar aleşii erau puţini…

  • 20 octombrie 2010 la 17:39
    Permalink

    va mutumesc pentru ca ni-i pastrati inca vii in suflete….din motive comerciale, in ultima vreme,s-u uitat de valori!! oricine arata si se misca bine e vedeta..off..
    florin apostol..o voce magnifica!!..pacat ca zace in umbra in timp ce auzul ne este intoxicat cu nulitati!!..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.