Lansare – eveniment CORINA CHIRIAC la Magazinul MUZICA! Albumul ”Ne cunoaștem din vedere” de CORINA CHIRIAC

albumul-ne-cunoastem-din-vedere_corina-chiriacVă invităm Luni, 31 octombrie 2016, orele 16:00, la Magazinul MUZICA de pe Calea Victoriei unde va avea loc lansarea albumului „Ne cunoaștem din vedere” (Casa de Discuri EUROSTAR), al solistei Corina Chiriac. De data aceasta, interpreta se prezintă publicului și în calitate de compozitoare a tuturor celor 14 piese interpretate de mult îndrăgita artistă.

Evenimentul va fi prezentat de Octavian Ursulescu.

Vor fi prezenţi numeroşi reprezentanţi din show-biz, colegi de breaslă ai vedetei, compozitori, colaboratori, prieteni dragi ai artistei.

Cu exact un an în urmă, pe 30 octombrie, solista lansa tot la Magazinul MUZICA și tot împreună cu Casa de Discuri EUROSTAR, în calitate de textier, un dublu album intitulat „Hai, hai lângă mine stai”: Corina Chiriac (voce şi versuri) şi Nicoale Caragia (muzica şi orchestraţia). Sunt 20 de creaţii originale adunate în aproape cinci ani de colaborare dintre interpretă și compositor, dar și cu textierii Daniela Doroftei şi Marian Stere.. După numai două săptămâni, ea revenea în centrul atenției cu lansarea volumului ”Căutând iubirea”, o carte scrisă din adâncul sufletului, cu multă sensibilitate, a cărei profunzime te îmbie la cugetare.

           

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!