UPDATE! Vezi prima semifinală comentată și primii finaliști!
Așa cum v-am promis, în seara asta ne dăm întâlnire pe siteul iubitorilor de muzică românească, pentru a comenta împreună prima semifinală Eurovision.
Avem și un premiu pentru cel care intuiește cel mai bine primele trei piese din ordinea finală din 9 martie, respectiv un album cu muzică românească!
În prima semifinală, vor intra în scenă 16 piese, printre artiștii pe care îi vom vedea în seara aceasta, de la ora 21.00, se numără finaliștii de la xFactor și Vocea României, Tudor Turcu, Anthony, Diana Hetea, Brighita si Mihai ft. Tips, dar și Liviu Mititelu, Luminița Anghel, Natalia Barbu sau Casa Presei. Vor prezenta Paula Seling, Ovi Cernăuțeanu, Andreea Bănică și Marius Rizea.
Aici puteți urmări mai multe articole scrise despre Eurovision iar aici puteți asculta piesele chiar în ordinea în care intră în scenă.
Mihaela Coman ne va surprinde cu fotografii și informații de la fața locului, iar de la voi, așteptăm opinii pertinente și obiective despre piesele participante. Iar deseară, vă așteaptăm la un live-blogging despre Eurovision.
Unul dintre voi va câștiga un album de muzică românească, așa că nu uitați, din când în când, să precizați piesele care considerați că vor intra în finală și ar putea reprezenta România la Malmo în Suedia unde va avea loc anul acesta Eurovision.
Așadar, ce piesă îți place din cele înscrise la Eurovision? Cine crezi că intră în finală din prima semifinală?
LIVE UPDATE
Au mai rămas 30 minute până când va începe show-ul. Emoţii? Noi suntem pregătiţi. Acest articol se va updata, tot ce aveţi de făcut e să daţi un refresh paginii.
La fel ca anul trecut TVR oferă internauţilor posibilitatea ca pe lângă spectacolul televizat să poată urmări semifinalele şi finala prin intermediul a 5 camere care transmit în direct din culise, Camera Verde şi din Studioul 3 al TVR, unde au loc show-urile. Fiecare vizitator al eurovision.tvr.ro va putea opta ce stream doreşte să urmărească, în paralel cu show-ul transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi www.tvrplus.ro.
A început Eurovision la ora 21.00 cum a fost programat. O introducere cam lungă pentru cei 4 prezentatori care îi imită pe cei 4 ABBA. Cum vi se par? Introducerea?
Anul acesta din juriu fac parte:
-
George Natzis, preşedintele juriului
-
Andrei Tudor
- Dana Dorian
- Mihai Ogăşanu
- Eduard Cîrcotă
- Crina Mardare
Trupa „ABBA” prezintă regulamentul concursului. Puteţi vota de 11 ori o piesă prin SMS la 1267 sau sunând la numărul de pe ecran afişat pentru fiecare piesă.
Începe concursul.
1. TUDOR TURCU – „Hello“
Muzică şi text: Pop Călin
Primul intrat în concurs e câştigătorul X Factor 2012, Tudor Turcu. Are un timbru deosebit, piesa nu e rea dar parcă numărul de intrare în concurs nu-l avantajează.
2. CASA PRESEI – „Un refren“
Muzică: Gabriel Basarebescu
Text: Robert Turcescu
Jurnalistul Robert Turcescu e acum pe scenă. La câtă publicitate i-a făcut zilele astea Mircea Badea, Robert ar trebui să se califice fără probleme. Voi ce credeţi? 🙂
3. ELECTRIC FENCE – „Emilia“
Muzică şi text: Indre Lucian, Ciente David, Vasile Elena Luminiţa, Antemir Antonio Eduard
Electric Fence trupa care anul trecut a fost la un pas de a reprezenta România la Baku, revine cu o piesă în acelaşi stil balcanic, însă parcă nu la fel de interesantă ca Şun-ta. Elena Vasile cântă fenomenal!
O scurtă incursiune în Camera Verde alături de Toader Păun.
4. DIANA HETEA – „I Believe in love“
Muzică: Jonas Gladnikoff, Johnny Sanchez, Sara Ljunggren, Michael James Down, Anders Kollerfors
Text: Jonas Glanikoff, Sara Ljunggren, Johnny Sanchez
Fosta concurentă de la X Factor 2011, e una din favoritele fanilor Eurovision în această finală. Piesa compusă de suedezi e foarte frumoasă, însă Dianei parcă îi lipseşte forţa de interpretare. Remarcăm şi rochia frumoasă gen Angelina Jolie.
5. STATION 4 – „Your Heart is Telling Me So“
Muzică şi text: Mihai Alexandru
Piesa e plăcută, însă cam atât. Fiind compusă de Mihai Alexandru parcă aşteptările erau mai mari. Să nu neglijăm faptul că băieţii de la Station 4 au destul de mulţi fani care sigur sunt pe recepţie în seara asta.
Din nou în Camera Verde, care de fapt e roşie dar asta nu pare să conteze prea mult. Avem la fel ca anul trecut şi bloggeri oficiali, chiar mai mulţi. Presa e destul de liniştită deocamdată, vorba lui Teodor Păun, încă nu e prea târziu pentru niscaiva scandal.
6. EDICT – „Buddy Buddy“
Muzică: Valeriu Cataraga
Text: Neagu Anatol
Nu cea mai bună opţiune pentru Eurovision. Ascultând piesa asta mă întreb de ce juriul a îngăduit ca 16 piese să ajungă în semifinală.
7. FREE STAY – „Criminal Mind“
Muzică şi text: Matei Alexandru Mihai
Anul acesta se cântă bine. Se vede efectul preselecţiilor live din ţară. Cei de la Free Stay au o piesă bună, însă nu ştiu dacă suficient de bună cât să treacă în marea finală.
Pauză de publicitate.
Până acum un concurs destul de anost.
Ideea de prezentare, aşa-zisa ABBA de România aş trece-o la eşecuri. Face ce face an de an televiziunea română şi o dă din lac în puţ cu prezentarea. Veşnicele idei cu glume prăfuite, fără sare şi piper. Păcat de Paula şi Ovi. Oare nu putem prelua modelul unor ţări ca Norvegia, Suedia unde prezentatorii sunt impecabili din toate punctele de vedere?
E ora 22.00 şi trecem la piesele din partea a doua.
8. MAXIMILIAN MUNTEANU – „Broken Heart“
Muzică şi text: Petru Călinescu
La fel ca la Vocea României, Maximilian va frânge ceva inimi în seara asta. Şi-a adus şi colegii de trupă, pe Sebastian fratele lui şi Oana Brutaru, ambii foşti concurenţi Vocea României. Per ansamblu o apariţie simplă, reuşită. Ce ziceţi, merită un vot?
9. BRIGITTA & MIHAI (FEAT. TIPS) – „One Heart“
Muzică: Niţu Tudor
Text: Brigitta Szebenyi
Eurovisionul devine atractiv pentru foştii participanţi de la talent-show-urile din România. Vocile României, Brigitta şi Mihai îşi încearcă norocul cu o piesă jucăuşă, una din cele mai originale ca mod de construcţie. Intrarea pe piesă a Brigittei nu e cea mai grozavă. Vocea lui Mihai e mult mai bună. Frumos outfit au!
10. NATALIA BARBU – „Confession“
Muzică: Sârbu Radu, Sârbu Ana
Text: Sârbu Ana
După ce a reprezentat Moldova cu succes în 2007, Natalia vrea acum să reprezinte România. O voce bună, o prezenţă elegantă. A fost convingătoare „confesiunea” ei de pe scenă din seara asta?
„Cămara verde rullz!” simpatic Ovi! :))
11. SPIN & CEZAR DOMETI – „Silver Lining“
Muzică: Cătălin Tuţă Popescu
Text: Răzvan Cârligeanu
O piesă pop-rock interesantă, interpretată de un fost participant la Vocea României.
12. LIVIU MITITELU – „La donna di nero“
Muzică şi text: Liviu Mititelu
Ei bine, Liviu, nu ne vine să credem nici nouă că eşti în sfârşit la Eurovision. Ce e al lui e al lui, are voce bună, şi e capabil să se desprindă puţin şi de genul care l-a consacrat. Îndemnul lui Liviu pentru telespectatori? „Votaţi numărul 12, fără număr!”. :))
13. CEZAR FLORIN OUATU – „It’s my life“
Muzică şi text: Cristian Faur
Un contratenor vine la Eurovision cu o piesă compusă de cel care aducea în 2005 locul 3 pentru România la Eurovision. Domnişoarele semi-dezbrăcate cu polizor amintesc şi ele de prezenţa Luminiţei şi a trupei Sistem de la Kiev, iar asta nu e bine. În rest vocea lui Cezar ne-ar putea scoate din anonimat la Malmo. Şi gestica lui atrage atenţia.
14. TAMARA SOFI – ,,Firebird“
Muzică şi text: Zoltan Pop
Frumoasă voce, piesa în schimb nu iasă prea mult în evidenţă.
15. LUMINIŢA ANGHEL – „Unique“
Muzică şi text : Rafael Herrero
O apariţie mult aşteptată. Vocea e grozavă, însă Luminiţa are nevoie de o piesă mai bună pentru un loc bun la Malmo. Coafura şi machiajul îmi aduc aminte de Sanda Ladoşi în 2004. Coregrafia realizată de Bogdan Boantă a fost destul de interesantă pentru stilul piesei. „Unique” e o piesă pe care o vom auzi cu siguranţă în finală.
16. ANTHONY – „Dream Girl“
Muzică: Marcus Frenell, Frederik Randquist, Hanif Sabzavari, Jimi Thiesen, Michael James Down
Text: Hanif Sabzavari
Anthony, şi el fost participant la Vocea României, încheie concursul cu o piesă actuală, uşor de fredonat.
Concluzia serii ar fi că avem voci bune dar piese nu prea. Poate la anul.
E pauză. Voi aţi încercat să votaţi deja?
START TELEVOT! Timp de 30 minute se poate vota.
Televotingul funcţionează şi după cum era de aşteptat Casa Presei conduce. La mare distanţă în aceste prime minute e Luminiţa Anghel, Liviu Mititelu şi Free Stay.
Doar şase concurenţi vor merge în marea finală din 9 martie. Eu mizez pe Liviu Mititelu, Casa Presei, Luminiţa Anghel, Cezar Ouatu, Electric Fence şi Tudor Turcu (în ordine aleatorie). Nici pe Diana Hetea, Maximilian sau Natalia Barbu parcă nu i-aş scoate din calcul. E greu să alegi doar şase. Dacă ar trebui să aleg unul ar fi mai simplu. 🙂
Timpul trece, voturile se adună. Iată cum arată clasamentul intermediar.

Iar câteva minute mai târziu la ora 23:20 situaţia voturilor e următoarea:

Preşedintele juriului, George Natzis anunţă rezultatele. Piesele sunt anunţate în ordine aleatorie. Modul în care a votat publicul şi juriul va fi făcut public după încheierea finalei.
Aceştia sunt cei şase finalişti:
- Casa Presei – Un refren
- Free Stay – Criminal mind
- Luminiţa Anghel – Unique
- Cezar – It’s my life
- Electric Fence – Emilia
- Tudor Turcu – Hello
Ora 23.50 Prima semifinală Eurovision România se încheie.
Aţi reuşit să ghiciţi cine se califică? Eu în locul celor de la Free Stay l-am ales pe Liviu Mititelu. Se pare că juriul a avut în acest caz un cuvânt de spus. Cinci piese ghicite din şase, nu e rău, nu?
Vă aşteptăm mâine aici pentru cea de-a doua semifinală.


A inceput preselectia…
da. primul concurent. pe mine ma lasa rece
Nu a fost rea prestatia live a trupei Casa Presei, dar e o piesa de Eurovision „Un refren”? Voi ce credeti?
Eu nu am vazut-o inca pe reprezentanta Eurovision. Mai buni au fost cei din Casa Presei, dar piesa nu are stralucire parca.
Mie mi se pare destul de buna piesa ,,Un refre”,dar si piesa celor de la Station 4.
Ei parca imi place si mie ceva. Edict mi se pare mai aparoape de ce cred eu ca ar merge acolo… parca parca
La piesa celor de la Electric Fence mie una mi se pare ca parca au dorit sa faca una ca aia cu care s-au prezentat si nu le-a mai iesit. Slabut!
Abia astept si ziua de maine.
Nu-i rau ca au venit multi tineri la Eurovision anul acesta. Daca ar sti sa se indrepte si spre compozitorii care sa le si compuna ca lumea…
Hai sa ne gandim care ar fi primele 6 piese care intra in finala tu care crezi ca ar fi?
Hai sa fim seriosi, Casa presei nu are ce cauta la un concurs international cu piesa aia. Luminita a avut sansele ei si, sincer, daca se tinea editia in Elvetia, imbracata in rochia aia mov, era bine ca spuneau elvetienii ca le-am adus-o pe Milka inapoi acasa. Free Stay, Turcu si Cezar ar fi alegeri cat de cat interesante dar tot Electric Fence as spune ca ar fi cea mai buna alegere. Este o piesa originala, energetica, pozitiva. A fost singura la care mi s-a facut pielea gaina si aproape singura pe decursul careia nu mi-a zburat gandul la taiatul venelor pe lung.