Mădălina Lefter, premiată la "Te lascio una canzone"
Mădălina Lefter a obţinut premiul juriului în urma participării la emisiunea-concurs „Ti lascio una canzone”, difuzată de RaiUno. Ieşeanca s-a calificat în finala concursului care a avut loc în această săptămână, iar evoluţia ei a fost apreciată de juriul concursului care i-a acordat acest premiu special. Pe lângă această distincţie, micuţa artistă va participa alături de copiii care au fost selectaţi să cânte alături de orchestra emisiunii, într-un turneu care va avea loc în vara acestui an în America. Emisiunea s-a desfăşurat pe parcursul a 10 ediţii fiind selectaţi nu mai puţin de 16 copii, printre care şi românca Mădălina Lefter. Trei din cele 10 ediţii au fost câştigate detaşat de ieşeanca despre care de altfel am mai scris. Puteţi citi unul din materiale scrise de noi aici. Trebuie precizat faptul că 50 la sută din voturile acordate în desemnarea câştigătorului aparţin publicului. Mădălina Lefter a făcut dovada că România este o ţară de talente adevărate şi pentru asta echipa Top Românesc o felicită cu tot sufletul.
Echipa Top Românesc, 13 noiembrie 2010

FELICITARI MADALINA ,SUNTEM MANDRI DE TINE