Exclusiv! Marian Stere: „Antiaccentul” este unul dintre cei mai răspândiţi dăunători într-un text muzical azi….

Colegul Mircea Nicolau a stat de vorbă pentru prietenii Top Românesc cu textierul, solistul şi omul de radio Marian Stere despre importanţa cuvântului în muzică, despre diferenţele care există între cel care pune versul pe note şi cel care îl înglobează într-o carte de poeme, despre marii textieri ai lumii muzicale româneşti, precum şi de valorile care îl inspiră…

Mircea Nicolau: În primul rând, vroiam sa te întreb care este, în viziunea ta, diferenţa dintre un poet şi un textier?

Marian Stere: De fapt, un textier ar trebui să fie un poet al cuvântului cântat. Asta ar fi situaţia ideală. Până mai acum ceva vreme, această situaţie era chiar existentă. Aş vrea să vă amintesc de adevăratele poeme muzicale realizate de Alexandru Mandy. Sigur că un poet nu este constrâns de măsuri şi fraze muzicale. Dar un textier care îşi respectă meseria, iubeşte limba română şi are un bagaj de cultură, ar trebui să aibă îndemânarea şi priceperea unui bijutier – pentru că, nu-i aşa, cum zicea Mateevici – „Limba noastră-i o comoară”. Mai ales atunci când are de a face cu frazele muzicale pe care trebuie să inventeze stări. Nu uitaţi că în relaţia de creaţie, textierul este primul care aude „împletitura sonoră” a unui viitor cântec. Acesta, ca şi omul, are propriul său destin – în funcţie de cât de mult îl iubeşte PUBLICUL. Textierul este cel privilegiat, cum spuneam: el este cel din „laboratorul” compozitorului. Linia melodică a unei piese, pe mine, cel puţin, mă introduce într-o atmosferă. De pildă, dacă acea muzică mă trimite către înălţimi, eu nu pot s-o traduc în vorbe despre… gropi. Toată ţesătura armonică şi melodică a unei viitoare piese trebuie să se întrepătrundă perfect cu cea a cuvintelor pe care, în cele din urmă, ARTISTUL le va transmite ascultătorilor. De aici începe interpretarea, adică măiestria acelui ARTIST care ÎNŢELEGE să transforme în „pâine caldă”, „aluatul” frământat de compozitor şi de textier. Sigur că tot interpretul este cel care va culege laurii succesului. Dar, în cazul unui eşec, tot el îşi suportă înfrângerea.

„Compoziorul şi textierul sunt nişte croitori perfecţi; dacă lucrezi „măsuri universale”, sigur că şi produsul iese cu mici imperfecţiuni”

M.N: În cei aproape 20 de ani de când scrii texte ai colaborat cu foarte mulţi compozitori. Cât de importante sunt melodia şi interpretul?

M.S: Sunt mai bine de 20 de ani… Spui despre melodie. De fapt, eu aş numi-o linie melodică sau, mai pe scurt, piesă muzicală. Pentru că o piesă muzicală poate conţine mai multe linii melodice. Gândeşte-te la piesele care au mai multe părţi muzicale (cum ar fi „I Let the Music Speak” – ABBA) ori la cele care necesită răspunsuri din partea unui grup vocal… exemplele pot continua. Sigur că încărcătura muzicală a piesei este foarte importantă. Aşa cum important este să ştii pentru cine scrii. La fel de important este să-l şi cunoşti pe artistul pentru care scrii. Să-i cunoşti „uneltele interpretative”, să-i cunoşti punctele forte, dar şi pe cele slabe (de pildă, dacă are un defect de rostire, să încerci să-l eviţi), să ştii ce poate şi ce nu (dacă poate susţine acute pe vocale închise sau deschise), iar lista poate continua. Compozitorul şi textierul care ştiu pentru cine scriu sunt nişte „croitori perfecţi” – ca şi aceia care fac un costum de comandă cu toate măsurile luate. Dacă lucrezi cu „măsuri universale”, sigur că şi produsul iese cu mici imperfecţiuni. De aceea, orice cântec reluat de un alt solist sună mai puţin bine decât originalul. Este ca şi cum te-ai îmbrăca cu un costum care, deşi îţi vine bine, are alte măsuri… Am făcut şi eu acest lucru, ca solist. Dar am avut grijă să spun că „acel costum” este purtat din nou pentru a nu fi uitat…

„Angel Grigoriu, Ovidiu Dumitru şi Dan Verona mi-au bătut în cuie reperele valorii mele de textier…”

M.N: România a avut şi are nişte textieri excepţionali. Ce modele ai avut tu? Ori, mai bine zis, ce textieri te-au marcat?

M.S: Enunţul tău este tulburător de adevărat. România încă MAI are textieri excepţionali. Dă-mi voie să-ţi enumăr doar câteva nume a căror creaţie am urmărit-o în anii mei de învăţăcel, dar şi acum, la maturitate, cu toată dragostea şi cu toată admiraţia: Tania Lovinescu, Corina Brăneanu, Daniela Crăsnaru,  Flavia Buref, Cecilia Silvestri, Roxana Popescu, Stelian (tatăl) şi Viorela (fiica) Filip, Eugen Rotaru, Ion Ruş, Gheorghe E. Marian, Aurel Storin, Saşa Georgescu, Eugen Mirea, Mircea Block, Aurel Felea, Mihai Maximilian, Aristide Mircea, Ioana Diaconescu… Lista este mai mare, dar  pentru a răspunde întrebării tale, voi sublinia două nume care au avut un rol crucial în formarea mea ca textier: Angel Grigoriu, Ovidiu Dumitru şi Dan Verona. În câteva momente ale vieţii mele, mi-au „bătut în cuie” reperele VALORII DE TEXTIER. Le port tuturor un mare respect. Din creaţia fiecăruia am avut ceva de învăţat, aşa cum am avut de învăţat din marea literatură naţională, dar şi universală.

M.N: Câte texte ai scris până acum?

M.S:Dar cine le-a numărat? Oricum, sunt peste 500 (luate la un loc: versuri, adaptări, traduceri, cuplete TV, etc.).

M.N: Ce sfaturi poţi da unui textier aflat la început de drum?

M.S: Sfaturi aş avea, dar nu ştiu dacă vor putea fi urmate… Totuşi, dacă vreun tânăr mi-ar cere părea, i-aş spune să citească mult… proză, poezie, dicţionare… Să citească. Apoi, să aibă un respect deosebit pentru limba română, pentru accentele care trebuie să se încadreze natural în vers. „Antiaccentul” este unul dintre cei mai răspândiţi dăunători ai unui text (un exemplu elocvent: „Foaie verde frunzuliţă / Hai cu tata în pivnìţă”). Să aibă un vocabular vast şi să poată descoperi (şi să se bucure în acelaşi timp) de rime şi de metafore, să fie un fin observator al nuanţelor… Să nu se (auto)mulţumească privindu-şi creaţia, să poată fi cel mai aprig critic al propriilor versuri, dar să aibă şi exerciţiul de a îndura şi critica (îndreptăţită sau nu) sosită din alte zone. Eu m-am vaccinat, sunt deja imun. După mai bine de 20 de ani, îi privesc cu indulgenţă, ba chiar cu un soi de milă pe cei care – deşi nu au scris un vers în viaţa lor – au foarte multe păreri. Am o vorbă: „ e simplu să corectezi un extemporal, dar e mai greu să-l scrii când ai în faţă doar un pix şi o coală albă de hârtie”…

M.N: Eu mai vroiam să te mai întreb: cum creezi un text?

M.S: Cu dragoste, cu inspiraţie, cu DAR şi HAR  de la Dumnezeu.

Autor: Marian Stere, 15 iunie 2011