METRONOM – un film de lăsat şi la îndemâna tinerilor

Colaborând şi eu cu consultanță muzicală, fi-voi subiectiv cu filmul românesc „Metronom” (premiul de regie pentru Alexandru Belc la Cannes 2022 – secţiunea „Un certain regard”). Subiectiv sunt fie şi când e pronunţat doar numele lui Cornel Chiriac („DJ-ul pătimirii noastre” – cum am subintitulat emisiunea pilot „Remix” în 2001, ajunsă la multe sute de ediţii între timp).

Şi ca să continuu cu subiectivismele, acest film conţine mai multă muzică românească decât străină (Mircea Florian, Sideral Modal Quartet, Olympic 64, Chromatic Grup, Sfinx versus Doors şi Janis Joplin, nota bene), dintr-o epocă în care lumina de la apus venea pe calea undelor bruiate – Radio Europa Liberă, cu muzică occidentală de ultimă oră, comentată de unicul Cornel Chiriac.

O clasă de liceeni (a XII-a) de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti este surprinsă de Securitate în 12 octombrie 1972 (acum 50 de ani!) ascultând emisiunile lui Cornel, ba mai mult, trimiţîndu-i o scrisoare. Regizorul (cred că e şi scenarist) s-a documentat de minune în dosare CNSAS, unde există astfel de scrisori, urmărite de regimul opresiv, urmate de măsuri coercitive, uneori infernale. O lume incredibilă în care au trăit părinţii şi bunicii noştri.

Culmea, acţiunea se suprapune cu cazul generaţiei mele (deşi am terminat liceul mult mai târziu, în 1983)… iar în particular, iar sunt subiectiv, am trăit o poveste de dragoste similară în treapta a II-a, pentru ca în 1988 fosta mea prietenă să părăsească ţara, după ce a insistat să plecăm împreună, în timp ce în familia mea delaţiunile s-au ţinut lanţ. (o astfel de poveste, dar concertată, se întâmplă în film… şi nu zic mai mult, pentru că trebuie văzut).

Realizat cu mijloace modeste, dar cu idei / găselniţe nemaipomenite, filmul redă de minune atmosfera liceenilor… dinainte de Revoluţia Română. Aşadar nu a „Liceenilor”, seria începută în comunism, astăzi, când nu mai există cenzură. Cred că marea fiţă a regiei (mii de scuze, nu sunt specialist în filme artistice nici pe departe), cea care a fost premiată la Cannes, a fost aceea a manipulării „tăcerilor” din film, nu a dialogurilor. Tăceri susţinute, însă, de muzică şi de jocul actorilor.

Fireşte, intriga în sine este singulară şi atrage atenţia din start. Altfel, acţiunea este gradată şi cu atât mai palpitantă, umorul a la Roumaine nu lipseşte (în particular, două bancuri cu Ceauşescu, sper să fie înţelese şi de spectatorii străini), plasarea în epocă are relevanţă maximă pentru contemporanii de aici (la TVR se transmitea o finală de Cupa Davis, România – SUA, cu Ilie Năstase şi Stan Smith în rolurile principale, remember?).

Mesajul despre libertatea pe care ne-o puteam lua cu ţârâita de la comunişti este evident… şi aceea fiind în capul nostru. Adică o libertate permisă, de care ne bucuram ca nişte copii (tineri şi neliniştiţi), care de fapt ascundea o supraveghere la nivelul următor, dacă nu cumva un pact de neagresiune (în fapt, un contract de colaborare cu Securitatea).

S-a vorbit mult despre aşa-zisele oaze de libertate (cluburi, case de cultură studenţeşti şi muncitoreşti etc), unii categorisindu-le ca fiind supape lăsate special de regimul comunist să elibereze presiunea „aburilor” supraîncălziţi. Prefer să le las în amintirile generaţiei „cu cheia de gât”, pentru a saluta efortul întregii echipe realizatoare a filmului, în urma căreia rămâne încă un semn al luminosului Cornel Chiriac, cel care a dat ora exactă a muzicii tinere de la Bucureşti, apoi de la Munchen.

By the way, la premieră m-am bucurat să îl revăd nu numai pe Mircea Florian (poate cel mai aplaudat personaj de pe scenă – melodia sa „Cu pleoapa de argint”, aleasă în film, a făcut furori!), ci şi pe Cornel Chiriac jr, nu contează dacă a ştiut cineva că nepotul a fost prezent. Ajunge fie şi regizorul, cel care mi-a trimis şi mie invitaţia; sper să aibă timp în viitor şi pentru un scurt interviu „Remix”:). Şi da, salut intrarea filmului în cinematografe din 4 noiembrie, acolo unde să fie găsit de tineri, nu de bătrâni ca mine… care ştiu ei mai bine despre ce e vorba, ha ha.​

Autor: Doru Ionescu