Mircea Baniciu: Când ești foarte bun, nu mai contează generațiile care te ascultă. La noi s-au adunat niște generații!

L-am abordat, după un concert susținut pe litoral, pe Mircea Baniciu, cel care fascinează continuu, generații la rând, alături de formaţia Pasărea Colibri, ocazie cu care ne-a oferit câteva informaţii interesante despre viaţa și activitatea lui muzicală. Puteţi afla din interviul pe care mi l-a acordat, date fascinante despre el, dar şi ce planuri de viitor are alături de fiica lui, Ana. Da, Ana Baniciu, cea care joacă în serialul tv „Pariu cu viața”.

Rep: Vreau să ne întoarcem în trecut și să-mi spuneți ce a însemnat pentru dvs.filmul ,,Tinerii”?
Mircea Baniciu: Acest film a fost începutul carierei mele de chitarist, deci filmul ,,Tinerii” m-a influenţat  în aşa fel încât, după el am început să cânt la chitară. Iată că ,am ajuns după nişte ani de zile, să continui să fac asta.
Rep: Care a fost prima melodie pe care aţi cântat-o dvs la chitară?
M.B: Prima? Nu mai ştiu care a fost. Au fost mai multe piese din repertoriul trupei ,,Shadows”, care a cântat în film, dar am cântat la chitară mai multe pentru că am studiat chitara şi nu pot să spun care a fost prima melodie. În orice caz nu o melodie de-a mea, fiindcă târziu m-am apucat de compus.
Rep: Cum vă procuraţi muzica pe atunci?
M.B: Atunci, ascultam diverse posturi de radio, Timişoara fiind un oraş occidental  în partea de apus a ţării și prindeam tot felul de posturi de radio. În general radio fiindcă pick-up sau magnetofon sau ceva în genul sculelor de astăzi, nu existau atunci. Nu aveam şi atunci apelam la posturile de radio.
Rep: Dar de ce aţi ales Arhitectura mai târziu şi nu altă facultate?
 M.B: Păi mi-a plăcut să desenez, eram un foarte bun desenator şi aşa am fost sfătuit, dar e o meserie foarte frumoasă,  care include şi disciplină şi artă şi cultură. Arhitectura e un cumul cultural, aş putea spune şi cred că e una dintre cele mai interesante şi frumoase meserii.
Rep: Cum aţi ajuns la Pheonix?
 M.B: Întâmplător ( râde!!!). Am fost cooptat într-un spectacol undeva, într-un loc foarte aproape de cel unde ei repetau şi, în acea perioadă, solistul lor plecase în America aşa că l-au înlocuit foarte, foarte repede cu mine fiindcă eram frumos şi foarte bun (râde!)
Rep: V-a fost greu în ţară după ce membrii trupei au plecat de aici?
 M.B: A fost puţin cam greu, dar a fost o experienţă inedită, o experienţă care m-a pus pe picioare şi mi-a dat încredere în tot ceea ce fac şi astăzi.
Rep: Dar concertele erau tot aşa de numeroase?
M.B: Nu erau tocmai atât de numeroase erau…. mai numeroase pentru că pe vremea aceea se făceu turnee, nu doar spectacole întâmplătoare, aşa cum se fac acum, răzleț. Atunci plecam în turneu în prima zi a lunii şi ne întorceam pe 30 a lunii.

„Prea multă democrație nu e prea bună; dictatura e mai interesantă…”

Rep. Dar cum a fost această trecere de la Pheonix la Pasărea Colibri?
M.B: A fost foarte frumoasă pentru că la Pheonix a fost dictatură, iar la Pasărea Colibri a fost şi a rămas democraţie, de unde şi ideea că nu e bună prea multă democraţie. Dictatura e mai interesantă.
Rep: Deci publicul era mai diferit?
M.B.:Publicul era acelaşi doar că noi eram mai tineri şi mai entuziaşti.
Rep: Vă plictisiţi vreodată să cântaţi la emisiuni sau la posturile de radio melodia “Andri Popa”?
M.B: Uneori mă plictisesc, să ştii, dar câteodată “Andri Popa” e un moment care face publicul să salte, să se ridice în picioare.
Rep: A existat vreun concert la care nu aţi cântat această melodie?
M.B: “Andri Popa”?  Da, au fost mai multe. Nu cânt piesa întotdeauna, ci doar atunci când simt că publicul şi-o doreşte.
Rep: Totuşi la festivalul  “Mamaia” aţi cântat cu trupa Pacifica, cum de s-a întâmplat asta? Se știe, Pacifica e cu Leo Iorga…
 M.B: Cu Pacifica îmi place să cânt atunci când contextul o permite. Mă refer la context atunci când există şi bani si când există o scenă frumoasă şi când există toate posibilităţile de sonorizare în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită. E mult mai greu cu orchestra, dar e mult mai interesant.
Rep: La concertele dvs, vin oameni din cel puțin trei generaţii diferite, cărui fapt se datorează acest lucuru?
M.B: Păi faptului că suntem foarte buni şi atunci când eşti aşa, nu mai contează generaţiile care te ascultă. Oricum facem ceea ce facem foarte bine de ani de zile în aşa fel încât s-au adunat nişte generaţii, lucru care nouă ne prieşte mai ales la faptul că mai avem două generaţii de tineri care ne cântă cântecele, ne ştiu versurile şi ăsta e un lucru. Ai cumva senzaţia că ai făcut un lucru foarte important şi că a meritat să faci treaba asta.

 Important e să ai versurile care să spună ceva și atunci cântecul are viață…

Rep: Dar din ce vă inspiraţi în cântecele pe care le compuneţi?
 M.B: Şi din viaţă şi din momentele din viaţa noastră pe care le trăim şi din literatură, din ceea ce scriu unii dintre textierii şi poeţii noştri şi cam din toate într-un anume fel. Deci, toate până la urmă, constituie un moment pe care-l includem într-un cântec şi asta e important să ai ce cânta, să ai versurile care să spună ceva şi atunci cântecul are viaţă.
Rep: În final, pe când un duet cu Ana, fiica dvs.?
M.B: Urmează. Acum,  Ana trebuia să-şi temine liceul şi i-am promis că o să facem nişte cântece, o să facem nişte lucruri împreună. Deocamdată,  Ana, fata mea, este în “LaLa Band” şi joacă în serialul de la ProTv ,,Pariu cu viaţa”.

Autor: Daria Ichim- 13 ani