Muzica românească în Brașov
Cu antecedente în devoalarea muzicii moderne pentru elevi și liceeni, editura Casa de Pariuri Literare a sesizat oportunitatea unui proiect dedicat fenomenului muzical brașovean, cofinanțat de Primăria Brașov. Acesta a fost articulat de realizatorul de Doru Ionescu (realizator de emisiuni radio-TV, autor al mai multor volume despre muzica românească). După o primă ediție specială a programului „Puls Rock” de la Rock FM, proiectul va fi lansat, joi și vineri, la Colegiul Național „Dr Ioan Meșotă” și la clubul Rockstadt din Brașov.
Două emisiuni documentare „Remix” la TVR Cultural, o revistă de 24 de pagini gratuită pentru participanți, un site… La prima dintre cele trei ședințe masterclass, chitaristul Victor Solomon, unul dintre veteranii muzicii pop-rock de sub Tâmpa, colaborator la multe proiecte de succes național, va susține un minirecital.
„Pentru mine a fost o provocare, după proiecte din trecutul apropiat cu muzica Timișoarei ori a Clujului. Aparent, Brașovul nu a dat atâția atâția pop-rock, folk, jazz, electro… dar ceea ce se întâmplă de cel puțin un deceniu cu muzica acolo, dinamica fenomenului are o amplitudine unică în România, cu priorități naționale. În această celebrare a muzicii, am pornit de la pașopt încoace, evidențiind muzicieni clasici precum Gheorghe Dima și Ciprian Porumbescu, dar și Wolfgang Guttler ori Theodore Paraskivesco.
Pe partea muzicii noi, apar alți artiști originari sau care s-au stabilit sub Tâmpa, unii cu cariere impresionante, alții cu vârfuri notabile: Peter Maffay, Alexandru Andrieș, Victor Socaciu, Nicolas Simion, Conexiuni, Gheorghe Gheorghiu, Doina Limbășanu… Muzica Țării Bârsei se trage din folclor și este ghidată de instituții precum Filarmonica și Opera Brașov, ori afirmată via Casa Mureșenilor, Centrul Universitar / Studio 181… „Cerbul de Aur”, organizat de TVR, are rolul său important.
Subcapitol important – fermenți / activiști culturali precum Mircea Gherman, Alexandru Șipa, Jenny Brăescu. Iar după Revoluție, o reinventare incredibilă, de la jazz (Brașov Jazz & Blues Festival) la rockul underground (Rockstadt Extreme Fest), cu alte evenimente și scene mai mici, dar care au crescut o dată cu generațiile succesive de soliști și instrumentiști de top – Marius Dragomir, Hi-Q, Bosquito, Horia Brenciu, Aria Urbană, Petra Acker, Hteththemeth ș.a. Apar intervievați noi organizatori și fermenți din umbra reflectoarelor – Marina Gîlea, Dan Zaharia, Gabriel Isac, Zoltan Rapolti, Remus Miron, Talaba Nimrod.
Cercetarea s-a extins asupra diasporei și a fost polarizată de investiția în tineri și copii – de la Facultatea de Muzică și Liceul Vocațional, via școlile private de muzică, la Balul Vienez. Inventarul fenomenului se oprește după două ore (sau 24 de pagini ori www.muzicainbrashow.ro), dar muzica continuă în Brașov!” (Doru Ionescu)
Leave a Reply