Ovi Cernăuțeanu și Paula Seling au lansat piesa cu care vor să participe la Eurovision

ovi si paula selingAsteptarea a luat sfarsit pentru fanii Eurovision! Varianta oficiala a piesei “Miracle”, interpretata de Paula Seling si Ovi, a fost lansata astazi pe site-ul libertatea.ro!

“Este o compoziţie scrisă de mine şi Phillip Halloun (originar din Copenhaga, care a participat anul trecut la Eurovision-ul, selecţia din Danemarca, ca şi artist/autor). Piesa se numeşte „Miracle” şi sper ca numele să însemne şi un „miracol” pentru România. Mai exact, îmi doresc ca, pentru prima oară, să câştigăm concursul, cu acest nou duet pe care îl fac cu Paula Seling. Noi ne-am dorit să reedităm succesul din 2010 şi chiar să-l depăşim.Şi am promis că nu vom face acest lucru, adică nu vom participa, decât dacă voi reuşi să scriu o piesă la fel sau chiar mai bună decât cea de acum 3 ani. Consider că am reuşit, sunt foarte mulţumit de varianta finală a piesei, de producţie (am colaborat cu cei de la Beyond 51), de vocal performance-ul nostru şi pot spune că suntem pozitivi, din nou, pentru această competiţie. Faptul că Eurovision 2014 va avea loc într-o ţară scandinavă va avea avantajele sale, aşa cum a fost în 2010, pentru că eu am şi cetăţenie norvegiană, iar co-autorul piesei este danez, casele de discuri şi publishing cu care sunt eu semnat sunt din Norvegia şi Suedia, deci putem avea un aparat de PR şi susţinere puternică, care ajută la votare, plus că echipa de producţie este din Norvegia şi Danemarca. Credem foarte mult în şansa noastră, iar dacă noi vom avea, încă o dată, oportunitatea de a reprezenta România, anul viitor, sigur vom ajunge printre primii clasaţi. Merg chiar mai departe şi cred chiar că putem aduce Eurovision în ţara noastră în 2015!” a decarat Ovi pentru Libertatea.

Pe retelele de socializare au aparut deja reactii pozitive si, se pare, ca si in acest an, Ovi si Paula pleaca ca favoriti.

Suspansul a fost indepartat, iar spectacolul poate incepe!  Miercuri, 15 ianuarie, au inceput inscrierile pentru Eurovision si se vor incheia pe 14 februarie. Exista zvonuri ca, in acest an, Selectia Nationala sa aiba loc la Brasov.

Autor: Mihaela Coman

Share This:

Leave a Reply

error: Content is protected !!