Povestea unui cântec de demult, cu renume în lume:  „Ionel, Ionelule”

Melodia „Ionel, Ionelule” a fost una dintre cele mai populare și apreciate melodii din România interbelică, având chiar mare succes în străinătate, încă din anul apariției sale (1937). Dacă la o căutare rapidă pe YouTube găsim balada „Ionel, Ionelule” interpretată ca o melodie populară românească, trebuie să știm că înainte, aceasta a sunat altfel.

Lisette Verea, cunoscută mai mult ca actriță româncă,  plecată peste Ocean în perioada interbelică, a fost prima persoană care a interpretat melodia. Frumoasa și talentata artistă cânta piesa „Ionel Ionelule”,  alături de colega ei, actrița, Lulu Nicolau.

Melodia a fost, mai apoi, interpretată de cântăreți precum Gică Petrescu, Petre Alexandru, Ion Lucian, Anne Nicolas, Aura Urziceanu, Angela Ciorchină, Nicole Jacquemin-Yonel – interpretarea acesteia fiind făcută în cadrul festivalulul „Cerbul de Aur” (1971), Margareta Pâslaru – interpretată în 1966, Dorel Livianu, Angela Gheorghiu, Fuego, Loredana – cântec interpretat în albumul  „Zaraza, vânzătoare de plăceri” (2002) – , dar și de trupa Ro-Mania – interpretare făcută pentru albumul „Să Sară Basca!” (2004). Piesa a fost preluată ulterior de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave.

Compozitorul melodiei este  George Sbârcea, care își spunea Claude Romano, (compozitor, jurnalist, scriitor), un promotor al tango-ului clasic argentinian.

Acest cântec care l-a făcut celebru a fost compus mai mult din obligație, deoarece celebrul compozitor,  angajat în anii `30, la Teatrul „Alhambra” din București, a fost amenințat de directorii instituției cu concedierea, dacă nu va compune o melodie inedită, de succes pentru teatru. Claude Romano a fost încuiat și hrănit doar cu biscuiți și cafea timp de câteva zile, într-o cameră a teatrului, cu scopul de a compune melodia. În cele din urmă, munca pe care a depus-o nu a fost în zadar, iar melodia „Ionel, Ionelule”, a adus teatrului faima dorită. Nu doar că a devenit cunoscută în țari ca Franța, Germania, Spania sau Italia, dar a fost și publicată în limbile franceză, germană, engleză și spaniolă, de editura Eddie Barclay.

În 1972, apare pe un vinyl Electrecord, o înregistrare a melodiei cu Aura Urziceanu care a adus o  aromă specială, în stilul ei: jazz. Renunțând la cariera de balerină, Aura Urziceanu ia drumul muzicii, influențele muzicale primindu-le de la tatăl (violonist) și mama ei (pianistă). După puțin timp de la debut, Edmond Deda (compozitor de muzică ușoară, operetă, spectacole de teatru, publicist, pianist și dirijor român) spunea despre prestația Aurei Urziceanu că:  „Dotată cu un excepțional simț al improvizației de jazz, cu un swing și o deosebită muzicalitate, tânăra Aura Urziceanu – vocalmente în dezvoltare – este azi una din speranțele școlii interpretative a muzicii ușoare românești.”

De semnalat, de asemenea, interpretarea sopranei Angela Gheorghiu, alături de Orchestra Royal Philharmonic. Vocea sopranei încântă ascultătorii cu o variantă liniștită și armonioasă a baladei „Ionel Ionelule”.

Unul dintre marii compozitori ai României, Henry Mălineanu,  angajat și el la Teatrul „Alhambra”, complimentează atât melodia „Ionel, Ionelule”, cât și pe compozitorul ei pentru sinceritatea aleasă și limbajul simplu: „Ce-și poate dori mai mult un compozitor decât ca succesul unui cântec de-al lui să-l însoțească o viață întreagă, ba poate chiar să-i înscrie numele printre nemuritori?! E cazul lui Claude Romano, cu al său  <Ionel – Ionelule>. Și pentru mine, nu e nicio mirare! Deoarece faptul nu se datorează numai unei fericite întâmplări, ci și unei înțelepte opțiuni, care reprezintă o profesiune de credință: aceea a alegerii glasului sincerității, a limbajului simplu, direct, de la suflet la suflet. Dar, când – departe de a reprezenta plafonul maxim al autorului – acest melos simplu capătă valoarea unui 〈etern uman〉, trecând peste mode și <Focuri de paie>, el devine și un tonic dătător de încredere în acel inexplicabil dar al publicului larg de a simți și alege între <născut> și<făcut>”.

(Andy Ciotir, Mădălina Mihai)