Romanian Ethno Jazz – TRADIŢIE ÎN VEŞMINTE MODERNE

Jazz-ul autohton s-a îmbogăţit, aşadar, cu un inedit album, alcătuit din piese reprezentative ale unor apreciaţi interpreţi şi compozitori din ţara noastră şi din Republica Moldova, în zone estetice precum fusion, jazz-rock, world-music şi etno-jazz.

„La cârciuma de la drum” (1) şi “7 Scări” (6) reflectă din plin profilul originalei trupe ETHNOTIC PROJECT, cu CD-ul Şapte scări  considerat “Albumul anului 2015”, la Gala Premiilor “MUZZA”, respectiva formulă scenică emanând atâta energie, câtă sensibilitate dezvăluie fiecare dintre componenţi: actriţa şi solista vocală Irina Sârbu, flautistul Cezar Cazanoi, ţambalistul Anatol Cazanoi, chitaristul Capriel Dedeian, bass-istul Laurenţiu Horja şi percuţionistul Dragoş Mihu. „My Babe” (2), hit-ul 1955 semnat Willie Dixon şi „Hey Joe!” (10), cântecul popular american al anilor ’60, se regăsesc pe compilaţia Romanian Ethno Jazz în tălmăcirea inconfundabilei alchimii timbrale NIGHTLOSERS.

Discursul carismaticilor clujeni, imaginat de solistul Hanno Höfer şi de “omul-orchestră” Jimi „El” Lako, porneşte de la genurile blues şi country-rock, trece prin folclorul balcanic şi est-european şi ajunge la world-music, fireşte, cu un sound pe măsură. “Five Steps” (3) şi “Mă luai?” (7) sunt titulaturi din repertoriul grupului arădean MARIO & THE TEACHERS, fondat prin 2010, depercuţionistul Mario Florescu şi pianistul Radu Rotaru, care dau naştere unor incitante “conversaţii” instrumentale, stârnite într-un tonic şi reconfortant etno-jazz. Şi una dintre cele mai cotate formaţii în Europa Centrală şi de sud-est, ALEX CALANCEA BAND din Republica Moldova, apare aici cu două piese, “La morişcă” (11) şi „Căluşarii” (4), prezentate cu măiestrie de valorosul bass-ist Alex Calancea, alături de pianistul Serghei Ivanov, chitaristul Saric Vatavu şi bateristul Nickel Russu.

„Hora lui Ionică” (5) aduce în atenţie numele unuia dintre marii virtuozi ai “Bătrânului Continent”, Ionică Minune, un hărăzit al acordeonului, stabilit în 1992 la Paris, dar revenit în România din 2006. Împreună cu apreciatul pianist Petrică Andrei şi cu alţi slujitori ai Jazz-ului, maestrul Ionică Minune a lansat în 2015, sub sigla Soft Records, albumul de colecţie Good Friends, iar secvenţele acelui CD, între care şi compoziţia semnată Ionică Minune şi aflată în playlist-ul de faţă, demonstrează că temele de inspiraţie populară urbană pot avea întâlniri constructive şi chiar mariaje fericite cu ritmurile şi armoniile de tip fusion.

Abordarea mai multor stiluri world-music, ce împletesc original ambientalul electro, folclorul autentic şi sound-urile avangardiste, caracterizează grupul COBZALITY, fondat în 2012, de percuţionistul Florin Romaşcu şi bateristul Robert Magheţi, care, alături de vocalista Bianca Purcărea şi de invitaţii lor, au realizat, în 2015, CD-ul Paparuda 2.0. O piesă mai mult instrumentală a respectivului album, „Pamentu Caval”, se regăseşte şi pe compact-discul Romanian Ethno Jazz (8).

Şi “Ciuleandra la acordeon” (9) invită la o audiţie specială, datorată creativului improvizator Emy Drăgoi, considerat în Franţa, unde a strălucit ani în şir, “Regele Acordeonului”. Valorosul interpret şi compozitor mărturiseşte că se exprimă <>. Şi iată că izbuteşte în acest demers solo, cu o generozitate a rostirilor instrumentale demnă de remarcat şi printr-o sensibilitate acută, specifică doar muzicienilor de jazz care au vocaţia desăvârşirii actului artistic.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!