S-a stins din viață un mare compozitor. Mircea Drăgan, lider și membru al mai multor formații muzicale românești!

Compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și in Biroul Sectiei de muzica po, a încetat din viață.  Echipa TopRomanesc.ro transmite codoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Din 1978 a lucrat ca regizor muzical, maestru de sunet, aranjor, instrumentist în studioul personal, în care a realizat înregistrări pentru formaţia Romanticii, alături de care a cântat, dar şi pentru numeroşi artişti – Margareta Pâslaru, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Gheorghe Gheorghiu, Victor Socaciu, Nicu Alifantis, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Monica Anghel, Angela Similea, Ştefan Bănică jr, Daniel Iordăchioaie, Elena Cârstea, Loredana Groza, Mihai Constantinescu, Anastasia Lazariuc, Alexandru Arşinel, Carmen Trandafir.

A fost regizor muzical pentru înregistrarea unor lucrări vocal-simfonice şi instrumentale efectuate pentru case de producţie din Italia, SUA, Elveţia, Israel, Marea Britanie, precum şi regizor muzical la emisiuni ale TVR – ”Surprize, surprize”, ”Şcoala vedetelor”, ”Ne vedem la TVR”, ”Confesiuni”, Cerbul de Aur 2009, Eurovision.

Din discografia compozitorului Mircea Drăgan fac parte albumele: „Romanticii” (1973), „Soare şi foc” (1985), „Mondial” (1969, 1971), „Remember Mondial” (1995,1998), „Succese pop româneşti” – vol. l şi vol 2.

În 2005 a publicat cartea „Muzica vieţii mele”, apărută la Editura Curtea Veche.

Rubrică dedicată lui Mircea Drăgan de către Titus Andrei aici.

 

Share This:

Leave a Reply

One thought on “S-a stins din viață un mare compozitor. Mircea Drăgan, lider și membru al mai multor formații muzicale românești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!