Titus Andrei despre cantautorul Mircea Rusu, ca un preambul la 1 iunie
Mircea Rusu, omul bun și pomul copt. Bun pentru că și-a aflat adevărata vocație de melodist cu real talent poetic, instrumentist, solist vocal și matur, hai să spun așa, prin toată experiența sa din ’76 când debutează în folk. Artistul Mircea Rusu a cărui muzică, după cum spunea un critic, acționează tonic și are uneori efectul euforiei sau al copilăriei cu care nimic nu poate fi asemuit mai pe urmă, că tot se apropie 1 iunie.
Și acesta este de fapt motivul pentru care m-am oprit la piesa Doi copii de pe albumul Deschide-ți inima apărut acum doi ani. I-au fost alături lui Mircea Rusu într-o deplină colaborare Alexandra Ungureanu. Vlady Cnejevici, Teo Boar, Ștefan Orpescu. Într-o deplină înțelegere a mesajului, iată ce spune cantautorul, simplu și concis. O întoarcere la vârsta îngerească și a tuturor cântecelor, la emoția copiilor din noi. Cu sănătate și iubire, Mircea Rusu Band.
Leave a Reply