Titus Andrei despre creația lui Ion Vasilescu: „Țărăncuță, țărăncuță”

Mari succese la Colecția de muzică românească. Și mi se pare normal să revin la creația lui Ion Vasilescu, marele clasic al genului cu peste 700 de compoziții, multe dintre acestea cu statut de șlagăre naționale și chiar internaționale. Cert este că simplitatea discursului melodic, etosul național, modelul de cântec românesc, au asigurat valoare în timp.

Aș da doar două exemple de mega hit-uri în stil românesc, dacă mi-e permis să le numesc așa: 1938 (așa e corect) „Mi-am pus busuioc în păr”, melodie cântată pentru prima dată de Maria Tănase într-un spectacol la Vălenii de Munte când Nicolae Iorga o numește pasărea măiastră, și 1940, „Țărăncuță, țărăncuță”, după toate datele avându-l ca prim interpret pe Dorel Livianu, artist cunoscut al perioadei interbelice, deportat într-un lagăr din Transnistria, dar reușind să supraviețuiască datorită renumelui său.

Cântecul „Țărăncuță” este preluat abia în 1967 de Lidia Andronescu, iar în 1969 se produce marea relansare: Dan Spătaru obține Premiul I la Interpretare Mamaia cu „Țărăncuță”, muzica Ion Vasilescu, textul Puiu Maximilian.

Dan Spătaru – „Țărăncuță”, parcă a fost melodia lui dintotdeauna.

 

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!