Titus Andrei și amintiri cu prieteni: Ion Cristinoiu

Amintiri cu prieteni. 1995, Festivalul Mamaia, cu secțiunile Creație, Interpretare, Șlagăre. Pentru ultima, piesele erau propuse comisiei festivalului de redacția de muzică ușoară Radio România, cea care realiza singurul top de muzică românească din țară pe durata a două ore, top alcătuit în exclusivitate de ascultători, mulți și diverși. Deci, era deja asigurată o primă condiție, esențială, aș spune, pentru șlagărele selectate. Verdictul marelui public.

Șlagăre Mamaia’95 și clasamentul. Pe locul al III-lea, melodia Eu vreau să-ți spun că te ador de Dan Iagnov, cu acel duet special, Sanda Ladoși – Ștefan Iordache, premiul al II-lea, O fată singură în noapte, autor Marian Ionescu, voce Loredan Groza. Premiul I: Raiul e pe pământ– piesă a prietenului Ion Cristinoiu, mare creator de melodie adevărată, romantic prin temperament, generos în a oferi tot ce poate fi mai frumos în competiția compozitor- public.

Un excelent prieten, repet,  un om scun cu un suflet cât un colt de Rai cu tot ce înseamnă sinceritate, fairplay și un rafinat umor parcă pregătit pentru orice situație. Aveam glumele noastre ca-ntre prieteni și tot ca între prieteni, după gală, i-am trimis următorul catren;  Cui i-ar fi trecut prin gând/În astă lume cu păcate /S-aducă Raiul pe pământ /Un om de un metru jumătate. Felicitări! Ce a urmat? Aceeași prietenie, iar la Colecția de muzică, acum, Gabriel Cotabiță.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!