Titus Andrei și un moment Mădălina-Șerban

Reiau pe scurt două idei din prezentările anterioare la Colecția de muzică. Melancolii calde ca o lumină de amurg sunt melodiile pe care ni le-a lăsat compozitorul, colegul și prietenul Șerban Georgescu.

Cealaltă: după omenie, ca primă virtute, urmează, imediat, o extrordinară pasiune de a cânta a neuitatei și unice artiste Mădălina Manole.

Aș putea pune  punct aici comentariului din acestă seară. Nu însă fără a mai spune că șlagărele lor, pentru că doar șlagăre au dat la iveală, urmează un capitol încărcat cu trăiri, bucurii și suferințe exprimate simplu și firesc după structura celor doi.

Aș mai spune că ar trebui să recunoască oricine- compozitor, interpret, textier – că rareori s-a pătruns în muzica noastră ușoară cu un asemenea impact la marele public și sunt convins, va dura. Aleg: Vino, dragostea mea, cântec lansat la Mamaia fără niciun premiu, iar cel care a scris textul, Aurel Storin, cel mai longeviv secretar literar din istoria teatrului românesc, având de a face cu un val, zic eu, nu putea să nu-l asocieze printr-un cuvânt-două cu celebrul valurile Dunării, compus de Ivanovici: Vino să-mi fii mereu barca pe valuri a visului meu. Mădălina.