Titus Andrei și un moment muzical dedicat lui Victor Socaciu
Victor Socaciu – albumul “1+9”. Adică, din 10 cântece, 9 sunt pe textele lui, iar unul, de fapt, o tensionată poezie, aparține lui Spiridon Popescu, poet cu o anumită ingenuitate și când abordează subiecte mai grave. Interesant și ceea ce scrie Socaciu pentru ”1+9”: Pentru că am renunțat să cred că, pe fond, ar mai fi ceva de descoperit de la vechii greci încoace, m-am hotărât să dezbrac lucrurile mici, de suprafață, cum ar fi: să deschid fereastra și nu cerul sau să mă eliberez într-o nouă formă a lacrimii. Cât despre Spiridon Popescu și a sa poezie, duc mâna la pălărie; Rugăciune se numește și este de o excepțională încărcătură în doar două două-trei strofe, mai ales finalul.
{audio}
Întotdeauna, și am tot colaborat o viață, l-am considerat pe Victor Socaciu artistul cu demnitate, asociat poeziei adevărate, talentului și efortului creator. Motiv solid pentru unii cântăreți de anvergură să se simtă atrași de piesele sale de forță. Exemplu: Ochii tăi – muzică și text Victor Socaciu. Voce, repet, voce Adrian Daminescu.
Pingback: Titus Andrei și un moment muzical dedicat lui Victor Socaciu – Info Ciorogarla