Toamna și …”Lasă-mi toamna, pomii verzi”

Când vine toamna, inevitabil melancolii se răsfrâng asupra ființei tale. Îți mângâi sufletul cu sunete ce îți înalță spiritul spre lumini doborâtoare. Da. Te răscolește dorul, respiri trecut, rămâi cantonat în gânduri. Playlistul personal se agață și el într-o notă de tristețe râvnită, într-o cădere lucioasă. Vezi sufletul trist al copacilor în bătăi pale de soare și arămiul asfaltului care îți îmbracă privirea cuprinsă de visare. Te trezești însoțit de culori muzicale de toamnă, te rupi de prezent și participi la amintirile tale. Toamna este anotimpul amintirilor, aș spune, dar totodată, paradoxal, al unei frici de inexorabilitatea timpului. O invocare, o implorare în plus pentru a mai sta locului, pentru a nu risipi clipele.  Cum spune cântecul: lasă-mi toamnă, pomii verzi… Câtă imaginație! Câtă adevăr! Câtă actualitate în versurile Anei Blandiana într-o poezie scrisă acum zeci de ani (melodia apare pe discul de vinil Melodii 81 fiind compusă cu un an în urmă)! Cât prezent descris într-un timp ce ne fugărește, ce ne smulge din visare, din căutări și lumini lăuntrice. O poezie verde pentru adevărul crud azi mai mult ca oricând. Adevăr transmis sonor, impecabil, unic și irepetabil de vocea gravă, ușor inocentă, cu sonorități puternice de marea artistă. Nimeni, niciodată, nu va interpreta melodia asta, lăsându-te să respiri toamnă chiar și fără s-o privești din spatele ferestrei precum Margareta. Margareta Pâslaru.

Tex preluat de pe blogul https://calatoriefaralimite.blogspot.com

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.