Un gând pentru Ion Dichiseanu de la Titus Andrei

 

“Nu recunosc alt semn de superioritate decât bunătatea” (Bethoven)

Ion Dichiseanu a dus cu el, ca nimeni altul din tot ce am cunoscut, această virtute care unește cerul cu pământul, această valoare supremă sinonimă cu numele lui și când s-a aflat el doar cu el însuși, și când s-a aflat în fața tuturor prin multitudinea de roluri în teatru și film.

L-am văzut pentru prima oară pe scenă la Nottara, în `69 sau `70. Eram student și-am mers să văd Othello, tragedie ce exemplifică perfect schema clasică tradițională a omului bun la suflet. Atunci l-am văzut pe viu pe prietenul de mai târziu. Cum am devenit prieteni? Peste doi-trei ani aveam să  mă număr printre redactorii muzicali ai Radioului. Mă tot miram că la parter îi întâlnesc pe toți marii noștri actori, mai ales în ziua de luni (relaș). M-am lămurit: mergeau în cabina teatrului radiofonic pentru înregistrări. Câte capodopere au luat drumul Fonotecii de Aur din  cabina 1,  în istoria Radioului!

Într-una din diminețile de luni, mi-am făcut curaj și i-am cerut permisiunea să-i povestesc ceva, preț de două minute. Amabil, generos, cu un zâmbet bun și prietenos, mi-a zis: te ascult.

– Eram student. V-am văzut în Othello. Pentru mine, rolul dumneavostră a fost extraordinar, covârșitor, cu emoții întinse la extrem. După spectacol am mers la căminul studențesc din strada Brutus. Eram încordat și transfigurat. Am intrat în cameră și am simțit nevoia să le povestesc celor doi colegi ceea ce am văzut. Unul dintre ei mi-a spus că nu e cazul și că n-are chef. Vorbele lui pe un ton dur, cu totul neașteptat, au lovit în plin nevoia mea de descărcare emoțională. Am leșinat imediat, zarvă mare în cămin, au chemat salvarea și mi-am revenit la spital. Atât am vrut să vă spun.

– Foarte impresionant. Merit eu să provoc atâta suferință?

Mi-a strâns mâna și s-a dus spre cabină. Altădată mi-a povestit cum i-a oferit Radu Șerban melodia “Strada”, rolurile lui și multe altele.

Dichi, șarmantul Dichi! Omul, actorul, prietenul tuturor, personalitatea potrivită timpului și locului în toate clipele trecerii printre noi, semănând bunătatea.

După unii, cel mai frumos vers ar fi: “Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Adio, Dichi!

Titus Andrei

Radio România

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.