Sergiu Cioiu – Un actor interpret

Share This:

Sergiu Cioiu, îndrăgitul interpret al anilor’60-’70, care a lansat mari succese ale muzicii uşoare/pop româneşti precum “Cântecul vântului” (1966), “Glasul tău” (1966),Pentru cine?” (1967), “Mersi, Becaud” (1968), “Poarta sărutului” (1969), “Masa tăcerii” (1969), “Primul loc de pe pământ” (1971), “Cine a găsit tinereţea mea?” (1973), revine în România pentru a lansa o carte.

Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu
Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu

Nu ştim aproape nimic – Puşa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu” este titlul cărţii care cuprinde o colecţie de interviuri cu şi despre Sergiu Cioiu. Aceasta va fi însoţită şi de o carte audio (“Sergiu Cioiu în dialog cu Dumneavoastră”), ce conţine câteva comentarii pe marginea dialogului şi o trecere în revistă a repertoriului artistului din anii’60, ’70 şi ‘80.

Cartea va apărea la Editura Ars Longa din Iaşi (director Brânduşa Tămaş), în cadrul colecţiei Summa Cum Laude, coordonată de Costin Tuchilă, critic şi istoric literar, cunoscut realizator Radio România la redacţia Teatrului Naţional Radiofonic.

Puşa Roth, autoarea cărţii este o apreciată scriitoare şi jurnalistă, realizatoare la Radio România şi membră a Uniunii Scriitorilor din România. Puteţi afla mai multe despre activitatea doamnei Roth, intrând pe pagina acesteia – https://pusaroth.wordpress.com

Cartea va avea mai multe lansări prin ţară. După prezentarea cărţii, Sergiu Cioiu va susţine şi un program cu momente de poezie şi piese din repertoriul său.

Prima lansare va avea loc luni, 9 mai 2016, la ora 18:00, la Centrul Socio-Cultural Jean Luis Calderon din Bucureşti – Str. Jean Luis Calderon, nr. 39, sector 2.

Următoarele lansări vor fi după cum urmează:

13 mai 2016 – Iaşi (la prima ediţie a Festivalului Internaţional “Semper Artes” (12-14 mai), în cadrul căruia artistul va susţine un recital, urmat de lansarea cărţii). Evenimentul se va desfăşura în sala “Atrium” din complexul Palas la ora 18:00.

16 mai 2016 – Bucureşti (Hotel Marshall Garden – Calea Dorobanţi, nr. 50 B), ora 18:00.

18 mai 2016 – Târgu-Jiu (Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, Calea Eroilor), ora 17:30.

19 mai 2016 – Râmnicu-Vâlcea (Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanu”, str. Carol I, nr.26), ora 17:30.

20 mai 2016 – Craiova (Teatrul Naţional “Marin Sorescu”), ora 17:30.

22 mai 2016 – Cluj (Fundaţia Culturală Carpatica, Bulevardul Eroilor, nr.16), ora 17:30.

24 mai 2016 – Braşov (Librăria Ştefan Octavian Iosif. Strada Mureşenilor, nr.14), ora 17:30.

Cu acest prilej, Top Românesc îi dedică lui Sergiu Cioiu un articol destul de complex despre cariera sa artistică, punând accent pe anii petrecuţi în ţara natală.

Dorim să adresăm mulţumiri doamnei Maria Mitrache pentru informaţiile oferite.

Deşi stabilit de mai bine de 30 de ani în străinătate, Sergiu Cioiu nu a fost dat uitării. Graţie Facebook sau Youtube, artistul a fost redescoperit de o nouă generaţie de admiratori.

Datorită internetului, Sergiu Cioiu i-a cunoscut şi pe Olivia Sima şi Marian Stere (căruia îi mulţumim pentru rândurile scrise), ambii realizatori la Radio România Internaţional. Chiar şi cu Puşa Roth, autoarea cărţii, s-a cunoscut tot prin intermediul internetului.

În toamna anului 2010, Ioana Matfeev şi subsemnatul Mircea Nicolau, am început munca de documentare la o lucrare despre istoricul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia. Nicăieri nu mai există o arhivă completă a Festivalului “Mamaia” aşa că, munca noastră s-a asemănat asamblării unui puzzle imens, care acum este aproape complet. Printre altele, am luat legătura cu câteva personalităţi care au făcut istorie pe scena Festivalului “Mamaia”. Unul dintre aceştia a fost Sergiu Cioiu, un artist cu totul aparte în muzica românească a anilor ’60, ’70 şi începutul anilor ’80. După ce ne-a lămurit cu unele întrebări legate de Festivalul Mamaia, Sergiu Cioiu mi-a oferit o mână de ajutor la realizarea unor articole complexe despre Florin Bogardo, Constantin Drăghici, Mihai Dumbravă, Alexandru Mandy, Dan Stoian. Toate aceste articole le puteţi găsi în arhiva siteului nostru.

In 1967 (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
In 1967 (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

În urmă cu patru ani, am realizat şi un interviu cu Sergiu Cioiu pe care îl puteţi citi aici

Absolvent al Facultăţii de Teatru, Sergiu Cioiu s-a lansat în frumoşii ani’60. Din păcate, se scrie şi se vorbeşte foarte puţin despre muzica românească a anilor’60.

Aşa cum am mai relatat în articolele dedicate artiştilor Constantin Drăghici şi Pompilia Stoian, anii’60 au revoluţionat întreaga lume, iar România nu a făcut excepţie de la regulă. A fost o perioadă dominată de The Beatles, de Elvis Presley, de Brigitte Bardot, de mişcarea Hippie, de cuplul Elizabeth Taylor-Richard Burton, de şlagărele lansate la Festivalul de la San Remo, de fustele mini, de spargerea tabuurilor, de curentul free cinema şi, mai ales, de cultura pop! Aceştia au fost anii în care s-au pus bazele divertismentului modern.

Deşi se afla într-un regim totalitar, România a cunoscut o incredibilă dezvoltare şi o perioadă de deschidere către vest. Televiziunea Română (inaugurată în 1956) şi Radio România au pus bazele a ceea ce numim astăzi perioada de aur a divertismentului românesc de calitate. Casa de discuri “Electrecord” a scos o mulţime de discuri single, EP sau LP cu artiştii din acea perioadă.

Sergiu Mihail Cioiu s-a născut la Bucureşti, pe 7 octombrie 1940. Mama sa, Hariclia Cioiu (1914-1964), născută Voineagu, era de origine macedo-română şi a studiat atât Academia Naţională de Educaţie Fizică, cât şi Facultatea de Drept. Tatăl său, Constantin Cioiu (1907-1971) a fost economist şi a lucrat la Corpul de Control al Finanţelor şi la Ministerul Finanţelor.

Sergiu Cioiu a copilărit pe strada Mircea Vulcănescu (fostă Ştefan Furtună), vizavi de Spitalul Militar din Bucureşti, foarte aproape de Gara de Nord. În copilărie şi în adolescenţă, a petrecut multe vacanţe la bunica paternă, în Râmnicu Vâlcea.

În 1946, a fost înscris la şcoala Maison des Francais, deschisă de guvernul francez. În 1948, imediat după instaurarea regimului comunist, şcoala s-a desfiinţat şi a fost transferat la Şcoala Elementară nr.16, ce se afla pe strada unde locuia.

Primii ani ai regimului comunist (1948-1953), au însemnat o perioadă de teroare, când mulţi oameni nevinovaţi au fost băgaţi în puşcărie. Printre aceştia, s-a numărat şi tatăl artistului, Constantin Cioiu, care a fost închis în perioada 1952-1954, la Penitenciarul Piteşti, fără să i se facă proces.

După patru ani de şcoală primară, devine elevul cunoscutului Colegiu “Sfântul Sava” (pe atunci, Liceul Nicolae Bălcescu) din Bucureşti, pe care îl absolvă în 1957.

S-a hotărât să studieze teatru, fiind pasionat de actorie încă de mic copil. Astfel, imediat după terminarea liceului, s-a pregătit pentru admiterea la Facultatea de Teatru. Pe atunci, se intra foarte greu la acea facultate, deoarece concurenţa era foarte mare şi locurile puţine.

Mai întâi, a făcut nişte cursuri de pregătire în cadrul Facultăţii de Teatru, avându-le ca profesoare pe Dina Cocea şi Sanda Manu. A frecventat şi un curs de iniţiere în actorie la Casa Sindicatelor din Bucureşti, condus de actorul Constantin Dinescu. Apoi, în perioada 1959-1960, a urmat timp de un an, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, avându-l ca profesor pe Aurel Căileanu.

În anul 1959, la sfatul lui Ilie Sârzea (prodecanul Facultăţii de Teatru) s-a angajat ca muncitor necalificat, la Uzinele “Vulcan” din Bucureşti, pentru a cunoaşte mai bine mediul muncitoresc. Pe perioada angajării sale, este inclus şi în Brigada Artistică a Uzinei “Vulcan”.  Trebuie menţionat că, la acea vreme, în mai toate întreprinderile din ţară, existau echipe artistice.

În toamna anului 1960, este admis la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorului Costache Antoniu, lector Ion Cojar, asistenţi Petrică Vasilescu şi Virgil Popovici. Pe atunci, facultatea îşi avea sediul în clădirea celebrului Teatru “Lucia Sturdza Bulandra”.

Sergiu Cioiu a făcut parte din celebra promoţie’64. Printre artiştii care au făcut parte din această promoţie de aur se numără (în ordine alfabetică): Ion Caramitru, Florina Cercel, Dora Cherteş, Costel Constantin, Nicolae Gherghe, Monica Ghiuţă, Rodica Mandache, Mariana Mihuţ, Ovidiu Iuliu Moldovan, Virgil Ogăşanu, Cătălina Pintilie, Ştefan Radof, Vistrian Roman, Valeria Seciu, Mihai Stan, Ilinca Tomoroveanu, Andrei Zaharia, etc.

Pe 24 decembrie 1963, Sergiu Cioiu se căsătoreşte cu Maria Mitrache, cunoscută balerină la celebrul Teatru de Operetă din Bucureşti.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
La Mamaia in 1966. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

În vara anului 1964, termină Facultatea de Teatru. Examenul de licenţă (pe atunci Examenul de stat) îl susţine cu rolul Treplev din “Pescăruşul” de Cehov, în regia lui Beate Fredanov. Spectacolul a avut premiera la studioul Cassandra, pe 27 martie 1964. Din distribuţie mai făceau parte (în ordine alfabetică) Ion Caramitru, Constanţa Comănoiu, Costel Constantin, Tarik al Curaişi, Irene Flamann, Petre Gheorghiu, Ion Grapini, Felicia Grigorescu, Monu Grun, Remus Mărgineanu, Virgil Ogăşanu, Smaragda Olteanu, Violeta Popescu, Mihail Stan.

Pentru a fi alături de mama sa grav bolnavă, Sergiu Cioiu face tot posibilul să rămână în Bucureşti. Pe atunci, toţi absolvenţii de teatru erau obligaţi să facă un stagiu de trei ani, în provincie. La examenul de licenţă, a asistat si Nicolae Dinescu, directorul de atunci al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, pe care Cioiu îl invitase în mod special. Imediat, Dinescu îl invită să facă parte din colectivul teatrului său.

Astfel, în perioada 1964-1967, Sergiu Cioiu este angajatul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti. La acea vreme, din colectivul teatrului mai făceau parte, Doina Badea, Mihai Ciucă, Nicu Constantin, Mircea Crişan, Alexandru Lulescu, Cornel Patrichi (coregraf), Gică Petrescu, Stela Popescu (deja o celebritate, care fusese revelaţia stagiunii 1963-1964).

Alături de Teatrul “Constantin Tănase”, a jucat în foarte multe spectacole atât la sala “Savoy” de pe Calea Victoriei, cât şi la celebra grădină “Boema” (aflată tot pe Calea Victoriei în spatele Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”). Tot împreună cu Teatrul “Constantin Tănase”, a efectuat multe turnee prin ţară, dar şi în strănătate.

În 1964, debutează la Televiziunea Românâ (TVR), interpretând un poem în care îl întruchipa pe Vasili Tiorkin, tânărul erou al celebrului poet rus Alexandr Tvardovski.

Ca şi alţi talentaţi actori absolvenţi ai Facultăţii de Teatru, care s-au dedicat muzicii uşoare/pop şi divertismentului (Corina Chiriac, Cristian Popescu sau Cornel Constantiniu), Sergiu Cioiu a făcut foarte puţin teatru.

În 1966, a jucat la Teatrul Naţional Radiofonic, în piesele Întâlnire peste ani” de Lucia Demetrius (alături de Constantin Codrescu, George Măruţă, Eugenia Popovici, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Victor Rebengiuc, Septimiu Sever) şi “Quentin Durward” de Walter Scott (rolul principal, alături de Nicolae Brancomir, Ştefan Mihăilescu Brăila, Constantin Codrescu, Corado Negreanu, Aurel Rogalski, Virginica Romanovski, Florin Scărlătescu, Mircea Şeptilici, Rodica Tapalagă). În 1991, “Quentin Durward” va aparea şi pe un disc lansat de Electrecord.

În ianuarie 1968, a jucat la TVR, alături de Anda Caropol, Rodica Mandache, Mariana Mihuţ şi Dan Tufaru în adaptarea pentru televiziune a piesei O bucăţică de pâine” de cunoscutul textier Eugen Rotaru, în regia lui Radu Miron.

În perioada 29 iulie – 17 august 1965, împreună cu colectivul Teatrului “Constantin Tănase”, Sergiu Cioiu susţine o serie de reprezentaţii, cu spectacolul “Revista Dragostei”, la celebrul Teatru “Olympia” de la Paris (Franţa), în cadrul unui turneu al trupelor de music-hall din lume, intitulat “Olimpiadele Music-Hallului”. Ideea a aparţinut legendarului Bruno Coquatrix, directorul Teatrului “Olympia” din Paris.

În cadrul acestor spectacole, toţi artiştii au jucat şi au cântat în limba franceză.

Din distribuţia spectacolului, alături de Doina Badea, Mircea Crişan, Gică Petrescu şi Stela Popescu, au facut parte (în oridne alfabetică) , cuplul Anton şi Romică, Mariana Bădoiu, Sergiu Cioiu, Mihai Ciucă, Nicu Constantin, Alexandru Lulescu şi dansatorii Marica Negrea, Tudose Martinică, Cornel Patrichi, Ştefan Thury.

Gelu Solomonescu, dirijorul Teatrului “Constantin Tănase”, a preluat orchestra lui Michel Legrand. Din trupa teatrului, a mai fost şi un mic taraf din care făcea parte şi celebrul Fărămiţă Lambru.

Despre Sergiu Cioiu s-au scris câteva cuvinte în cunoscuta revistă Le Figaro, unde a fost comparat cu Yves Montand tânăr şi cu Marcel Mouloudji.

În octombrie 1965, Teatrul “Constantin Tănase” a mai susţinut o serie de spectacole la Berlin, în Germania. Din păcate, Sergiu Cioiu nu a putut lua parte la acest turneu deoarece a trebuit să-şi satisfacă, timp de câteva luni, stagiul militar obligatoriu, pe care îl tot amânase.

În perioada 1964-1966, a apărut frecvent în emisiunile de divertisment ale Televiziunii Române, unde a cântat multe coveruri în limba franceză pentru emisiuni de varietăţi, realizate de Valeriu Lazarov.

În anul 1966, Sergiu Cioiu începe o colaborare de mare succes cu apreciatul compozitor şi textier Alexandru Mandy.

Despre Alexandru Mandy, pe care Sergiu Cioiu l-a descris ca fiind “un meşteşugar unic în peisajul cântecului românesc”, am scris un articol destul de complex pe care îl puteţi citi aici

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
Cu Alexandru Mandy in culise, la Festivalul National de Muzica Usoara Mamaia’66. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

Mandy îl remarcase pe Cioiu în toamna anului 1965, după ce a apărut într-o seară la TVR, interpretând piesa “Je t’attends”, din repertoriul lui Charles Aznavour.

Consacrarea definitivă a lui Sergiu Cioiu în faţa publicului românesc, are loc în august 1966, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia (08-14 august 1966). Din 1963 şi până la începutul anilor 2000, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, a fost cel mai mare eveniment al muzicii uşoare/pop româneşti.

Mamaia’66, a fost un pic diferită faţă de cele 3 ediţii precedente. În cadrul festivalului, a fost prezentat un număr impresionant de 54 de piese (la ediţiile precedente s-au prezentat între 16 şi 27 de piese). Dintre acestea, 32 au fost în primă audiţie (printre care şi “Glasul tău”) şi 22 selecţionate din cele mai bune piese apărute în ultimul an (printre care şi “Cântecul vântului”). Concursul a avut 3 etape distincte. Prima etapă a cuprins două concerte unde au fost prezentate cele 54 de piese din concurs. În a doua etapă, juriul a făcut o preselecţie cu melodiile prezentate care au fost reluate într-un al treilea concert. Cea de-a treia etapă a constat în Gala Laureaţilor.

În cadrul festivalului, Sergiu Cioiu participă cu două piese de Alexandru Mandy, care au devenit mari succese ale muzicii româneşti şi, în acelaşi timp, o emblemă atât pentru compozitor, cât şi pentru interpret: “Glasul tău” (dedicată Mariei Tănase) şi “Cântecul vântului”, cea din urmă fiind distinsă cu Premiul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa. De asemenea, Sergiu Cioiu este distins şi cu o Menţiune pentru Interpretare.

Pe lângă, Sergiu Cioiu, la Festivalului Mamaia’66, s-au făcut remarcaţi: Anda Călugăreanu, Denise Constantinescu, Luminiţa Dobrescu, Fraţii Mentzel, Elena Neagu, Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Trio Do Re Mi.

În timpul Festivalului Mamaia’66, debutează la Radio România cu “Cântecul vântului” şi “Glasul tău”.

În perioada 1966-1982, Sergiu Cioiu are o bogată colaborare cu Radio România, unde a înregistrat peste 40 de piese, care sunt păstrate în Cardex (arhiva radio).

Tot în 1966, debutează discografic pe EP-ul “Al IV-lea Festival de Muzică Uşoară Romanească – Mamaia 1966” (Electrecord EDC 775), cu piesele “Cântecul vântului” şi “Glasul tău”, lansat de casa de discuri “Electrecord” (singura casă de discuri din România, din acea perioadă).

În 1967, îi apare şi primul EP solo la Electrecord, ce curpinde trei piese de Mandy şi o compoziţie proprie, intitulată “Ce-ar fi dacă?”.

În 1972, îi apare un al doilea disc EP, cu patru piese semnate de Ion Cristinoiu, Robert Flavian, Radu Şerban şi Vasile Veselovski. Coperta acestui disc este cu totul deosebită, reprezentând portretul lui Cioiu desenat în cerneală, realizat de cunoscutul artistul plastic Dan Cioca.

În 1981, lansează dublul LP “La o adică”, pe muzica lui Dan Stoian şi versurile lui Marin Sorescu, despre care vom scrie mai jos.

Până în 1982, Sergiu Cioiu mai este prezent şi pe un număr de 6 discuri colective (compilaţii), lansate de Electrecord.

În perioada 1966-1982, apare în numeroase emisiuni de divertisment ale Televiziunii Române. A lucrat cu mari oameni de televiziune precum: Titi Acs, Ion Barna, Alexandru Bocăneţ, Andrei Brădeanu, Ioana Bogdan, Tudor Eliad, Sorin Grigorescu, Sergiu Ionescu, Valeriu Lazarov, Radu Miron, Simona Patraulea, Marin Traian, Paul Urmuzescu, Tudor Vornicu, etc.

Începând cu 1964, şi în special după 1966, articole cu şi despre Sergiu Cioiu, apar în publicaţii româneşti precum “Contemporanul”, “Drum nou” (Braşov), “Dobrogea nouă” (Constanţa), “Informaţia Bucureştiului”, “Femeia”, “Flacăra” (alături de Maria Mitrache, apare pe coperta acestei reviste, în numărul 1 din 2 ianuarie 1965), “Litoral” (Constanţa), “Magazin”, “Munca”, “Săptămâna Culturală a Capitalei”, “Scânteia Tineretului”, “Teatru”, “Tomis” (Constanţa), etc.

Este trecut în cartea “Parada muzicii uşoare”, scrisă de Edmond Deda (Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, Bucureşti), care apare pe piaţă la începutul anului 1968.

Ulterior, s-a mai scris despre el şi în cărţile “Muza cu har – Două secole de muzică uşoară (Supliment al Revistei Muzica, 1984) de George Sbârcea şi Alternative Pop-Dance” (Editura Humanitas Educaţional, 2004) de Titus Andrei şi Daniela Caraman Fotea.

După Mamaia’66, Sergiu Cioiu continuă colaborarea cu Mandy, care îi încredinţează spre interpretare peste 25 de piese, multe dintre acestea devenind mari succese. Amintim:  “Cred”, “Facerea lumii”, “Îţi mulţumesc”, “Merci Becaud”, “Noapte sau zi”, “Pâmântul”, “Pentru cine?”, “Peştişorul argintiu”, “Poate”, “Primul loc pe pământ”, “Romanţa romanţei”, “Şi totuşi”, “Unde mi te-ai dus?”, “Venise vremea”.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
Cu Dan Spataru, in 1967. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

Alexadru Mandy, i-a mai încredinţat lui Sergiu Cioiu şi trei piese dedicate lucrărilor monumetale, realizate de celebrul sculptor Constantin Brâncuşi, la Târgu-Jiu. Piesele, cunoscute şi sub denumirea “Tripticul Brâncuşi” sunt “Poarta sărutului” (1969), “Masa tăcerii” (1969) şi “Coloana fără sfârşit” (1979), cea din urmă fiind premiată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. “Tripticul Brâncuşi”, a fost una dintre cele mai importante realizări ale lui Alexandru Mandy.

La un moment dat, Sergiu Cioiu a fost protagonistul unui film de televiziune, realizat de Paul Urmuzescu, la Târgu-Jiu, dedicat Tripticului Brâncuşi. Din păcate, nu se ştie dacă acest film mai există sau nu în arhiva TVR.

Multe dintre piesele enumerate mai sus, lansate de Sergiu Cioiu şi scrise de Mandy, au fost preluate de un număr mare de interpreţi români dar şi de interpreţi străini, care au participat la primele patru ediţii ale Festivalului Internaţional “Cerbul de aur” de la Braşov (1968-1971). Printre interpreţii români care au cântat aceste piese, se numără: Dorin Anastasiu (“Merci Becaud” – la Festivalul Mamaia’69), Cornel Constantiniu (“N-aţi văzut o fată”, piesă lansată de Cioiu, dar înregistrată de Constantiniu), Luminiţa Dobrescu (“Masa tăcerii”), Ruxandra Ghiaţă (“Glasul tău” – la Cerbul de Aur 1971), Mihaela Mihai (“Glasul tău” – la Cerbul de Aur 1969), Georgeta Mihalache (“Glasul tău”), Mihaela Runceanu (“Poate”), Aquilina Severin (“Poate”), Angela Similea (“Glasul tău” – la Festivalul Mamaia’69), Doina Spătaru (“Poarta sărutului” – la Festivalul Mamaia’69 şi Cerbul de Aur 1970 şi “Masa tăcerii”).

Sergiu Cioiu a mai avut colaborări de succes şi cu alţi compozitori români cum ar fi: Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Felicia Donceanu, Mihai Dumbravă, Robert Flavian, Cornel Fugaru, Aurel Giroveanu, Emanuel Ionescu, Nicolae Kirculescu, Dan Mizrahy, Laurenţiu Profeta, Andrei Proşteanu, Gelu Solomonescu, Dan Stoian, Radu Şerban, Vasile V. Vasilache, Vasile Veselovski.

În vara anului 1967, după trei stagiuni, Sergiu Cioiu părăseşte Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.

În acelaşi an, devine un liber profesionist cu acte în regulă, după ce primeşte Atestatul de Artist Liber Profesionist Categoria I, obţinut din partea Ministerului Culturii, aşa cum se obişnuia până în 1990.

Pe 7 mai 1967, participă cu piesa “Cred” (Alexandru Mandy), la prima ediţie a Concursului de Prime Audiţii cu Premii al Radioteleviziunii.

În perioada 5-9 martie 1969, în cadrul  celei de-a doua ediţii a Festivalului “Cerbul de Aur”, la barul Hotelului “Carpaţi” (actualul “Aro”), a avut loc un program special prezentat de Willy Donea, în cadrul căruia au participat Gigi Marga şi Sergiu Cioiu. Fragmente din acest spectacol s-au difuzat şi la TVR.

Începând cu 1965, cântă la cele mai cunoscute baruri şi restaurante de pe litoralul românesc cum ar fi: Cazinoul din Constanţa, Can-Can din Eforie Nord, Restaurantul Roman din Eforie Nord, barul Internaţional din Neptun, barul Calypso din Venus. Toate barurile si restaurantele din partea de sud a Litoralului Românesc erau sub administrarea IHR Mangalia, condusă pe atunci de Victor Dăineanu. În cadrul acestor spectacole de cabaret, Sergiu Cioiu a cântat, a prezentat şi chiar a făcut scenarii.

În vara anului 1968, împreună cu Mihai Dumbravă (cunoscutul textier) şi pianistul Radu Maltopol, Sergiu Cioiu a fost printre primii mandatari de pe litoral, la barul-restaurant Can-Can din Eforie Nord. În aceeaşi perioadă, chiar lângă localul Can-Can, artistul Willy Donea era mandatar la barul-restaurant “Western Saloon”. Ideea mandatarilor a aparţinut lui Mihai Levente, ministrul Comerţului Interior din acea perioadă.

În perioada 1966-1976 (anul când festivalul este intrerupt timp de 7 ani), participă cu succes la mai multe ediţii ale Festivalului de Muzică Uşoară de Mamaia. La Mamaia’69, obţine locul III la Secţiunea “Interpretare” cu piesele “După mine, potopul” (Laurenţiu Profeta) şi “Masa tăcerii” (Alexandru Mandy). La secţiunea “Creaţie”, câteva piese interpretate de Sergiu Cioiu, obţin importante distincţii: “Primul loc pe pământ” (Alexandru Mandy) – Menţiune la Mamaia’71, “Cine a găsit tinereţea mea?” (Radu Şerban) – Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române la Mamaia’73. “De necrezut” (m & t: Mihai Dumbravă) – Menţiune la Mamaia’74.

În 1970, înregistrează la Radio România, cinci mari succese ale muzicii româneşti, interpretate în limba franceză. “Cântecul vântului/La chanson du vent” (muzica: Alexandru Mandy, lansată de Sergiu Cioiu), “O fată mai găseşti!/ Une fille ca vient ca part” (muzica: H. Mălineanu, lansată de Jean Păunescu), “Să nu uităm trandafirii/N’oublions pas les roses” (muzica: Florin Bogardo, lansată de Margareta Pâslaru), “Tablouri/Le voleur de toiles” (muzica: Florin Bogardo, lansată de Florin Bogardo),” Trecea fanfara militară/” (muzica: Temistocle Popa, lansată de Dan Spătaru). Cele două piese semnate de Florin Bogardo, au fost recent incluse pe dublul album “Ora cântecului”, dedicat compozitorului şi lansat de casa de discuri “Eurostar”.

Tot în 1970, patru dintre aceste piese vor fi incluse pe un disc EP al lui Cioiu, lansat în Israel.  

În aprilie 1971, susţine primul recital one-man show intitulat “Nocturn IV”, care are loc pe scena Teatrului “Ţăndărică” din Bucureşti. Recitalul a făcut parte din seria unor spectacole speciale, intitulate “Nocturne”, care au fost organizate de Margareta Niculescu, directoarea de atunci a Teatrului “Ţăndărică”. Spectacolele au avut loc joia şi duminica, de la ora 21:30. Recitalul lui Cioiu, care a fost primul 100% muzical din seria “Nocturne”, a cuprins melodii inspirate de versurile poeţilor Cezar Baltag, George Călinescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu. Aranjamentul muzical a aparţinut luu Dimitrie (Picky) Inglessis iar acompaniamentul a fost realizat de formaţia Olympic’74, din care făceau parte (alături de Inglessis) Dan Dimitriu, Mircea Marian şi Costin Petrescu. În afară de o piesă de Mandy şi alte trei interpretate de Inglessis, muzica spectacolului a aparţinut lui Sergiu Cioiu.

Într-o cronică a spectacolului din “Contemporanul” (nr.16 din 16 aprilie 1971), Octavian Ursulescu a scris:

“Spectacolul este exact aşa cum trebuie să fie, curăţat de orice gomă (…). Meritul lui Sergiu Cioiu constă, poate, în primul rând, în faptul că a ştiut să şi-l apropie pe acest admirabil muzician care este Dimitrie Inglessis (…). M-am bucurat văzând această fuziune dintre pop şi poezie (…). Este un lucru ce trebuie văzut de mai multe ori, căci avem în faţă o operă de pionierat, pe care o cinstim cum se cuvine”

Sergiu Cioiu continuă să efectueze numeroase turnee atât prin ţară, cât şi în străinătate. Majoritatea acestor turnee erau organizate de ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic).

În străinătate, a întreprins turnee în:

Fosta Republică Cehoslovacia (în 1967, imediat după un turneu în Polonia),

Franţa (în 1965, la Olympia cu Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”),

Israel (1969, turneu organizat de cunoscutul journalist şi scriitor israelian Teşu Solomovici, alături de Luminiţa Dobrescu, Mihaela Mihai, Cristian Popescu, Dan Spătaru, Horia Şerbănescu, Ovid Teodorescu, Trio Caban, formaţia “Sincron”, condusă de Cornel Fugaru),

Polonia (prima dată în 1967, alături de Mihaela Mihai şi balerinii Maria Mitrache şi Victor Vlase şi a doua oară în mai 1969, acesta fiind un turneu de 40 de zile unde a cântat seară de seară într-un Night Club ataşat celebrulului Kongresova Cabaret din Varşovia),

Rusia (în 1967, alături de Anda Călugăreanu unde, în ciuda cenzurii de atunci, a interpretat “Les Deux Guitares” din repertoriul lui Charles Aznavour, interzis de regimul comunist rus, deoarece fusese foarte popular în perioada ţaristă).

În vara anului 1970, efectuează un turneu în Belgia şi Olanda. În Belgia, participă la Festivalul Internaţional al Cântecului de Limba Franceză de la Spa unde, deşi nu obţine nici un premiu, este apreciat cu piesele “L’age du penible” (Laurenţiu Profeta) şi “Le voleur de toiles” (Florin Bogardo), versurile în limba franceză fiind semnate de Romulus Vulpescu. În Olanda, la Hilversum, a cântat în direct (tot în limba franceză), în cadrul unei emisiuni cu public a Televiziunii Olandeze.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
In anii’70. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

În prima parte a anilor’70, câteva piese lansate de Sergiu Cioiu, figurează în topul popularei reviste Săptămâna Culturală a Capitalei”.

Participă şi la festivaluri şi concursuri naţionale precum cel de la Amara (recital în 1971) sau Melodiile Anului de la Bucureşti (1979, 1980).

În perioada 1972-1975, în urma unui concurs, Sergiu Cioiu se angajează ca solist vocal la prestigiosul Teatru de Opertă din Bucureşti, condus pe atunci de maestrul Ion Dacian. În cei trei ani petrecuţi la Operetă, a avut roluri de june comic. A jucat în operetele “Mătuşa mea, Faustina”, “Oklahoma”, “Răspânitia”, precum şi în vechile montări “Contesa Maritza”,“Vânt de libertate” sau “Vânzătorul de păsări”.

În paralel cu activitatea de la Teatrul de Operetă, în iunie 1973, la teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, a jucat un rol secundar în piesa “Puterea şi adevărul” de Titus Popovici, în regia lui Liviu Ciulei şi Petre Popescu. Din distribuţie mai făceau parte şi Mircea Başta, Mihai Badiu, Toma Caragiu, Liviu Ciulei, Cornel Coman, Octavian Cotescu, Dan Damian, George Oancea, George Oprina, Marius Pepino, Ileana Predescu, Victor Rebengiuc, Jean Reder.

În anul 1973, se desparte de Maria Mitrache şi se recăsătoreşte cu Doina Gabriela Condrea. Fiul lor, Leonard Constant, se naşte la Bucureşti, pe 23 iulie 1975.

În vara anului 1975, Sergiu Cioiu părăseşte Teatrul de Operetă şi se angajează ca profesor de canto şi actorie la cunoscuta Şcoală Populară de Artă din Bucureşti. Corepetitorii la clasa sa au fost, pe rând, compozitorii Dan Ştefănică, Cornel Fugaru, Dan Stoian.

Alături de Dan Ştefănică, Sergiu Cioiu a creat nişte exerciţii de tehnică vocală foarte originale.

Printre elevii săi, s-au numărat: Magda Catone, Manuela Ciucur, Claudiu Istodor, Angel Rababoc (Teatrul Naţional din Craiova), Cristian Rotaru.

În perioada 1975-1982, cât timp a fost profesor la Şcoală Populară de Artă din Bucureşti, a pus în scenă multe spectacole cu elevii săi. A realizat spectacole de muzică şi poezie pe versurile unor celebri poeţi români cum ar fi Nina Cassian, Adrian Păunescu şi Anton Pan. Câteva din aceste spectacole au fost difuzate la TVR şi altele au fost premiate la Festivalul “Cântarea României”.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
Cu Dan Stoian, la Electrecord, in 1981. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

Tot în cadrul Şcolii Populare de Artă, Sergiu Cioiu a înfiinţat şi un Teatru de Hârtie, fiind inspirat de pictorul şi graficianul Sorin Dumitrescu. Acesta i-a vorbit despre teatrul de carte, în care se pot prezenta proiecte de dramatizări şi în care totul se joacă fără decor, citind cu hîrtia în mînă, ca un studiu. Cioiu a realizat acest teatru, la un club de pe strada Cuţitul de Argint, din Bucureşti unde a găsit un spaţiu de 30m pătraţi (5/6) şi unde a montat o cortină de hârtie pânzată pe care a pus să se scrie o pagină dintr-un eseu de Andrei Pleşu. În acel spaţiu, alături de elevii săi, a inventat câteva spectacole poetice şi muzicale. Totul are asemănător unei clase de la Facultatea de Teatru. O mică scenă, două proiectoare şi o cortină care se ridica cu un sistem simplu de scripeţi.

În 1981, Dan Stoian şi Sergiu Cioiu au demarat un proiect cu totul deosebit. Un spectacol-recital cu melodii pe versurile lui Marin Sorescu, din cartea “O aripă şi-un picior”. Muzica a fost compusă de Dan Stoian iar selecţia versurilor a fost realizată de Sergiu Cioiu.

Această colaborare are o poveste specială pe care vă învităm să o citiţi în articolul dedicat lui Dan Stoian

Premiera recitalului “La o adică”, care a beneficiat şi de un afiş foarte original, a avut loc pe 23 iunie 1981, sub auspiciile B.T.T. (Biroul de Turism pentru Tineret), la Sala Dalles din Bucureşti şi s-a jucat timp de două săptămâni, urmată apoi de un turneu la Costineşti.

În almanahul “Scânteia Tineretului’82” , când spectacolul încă nu fusese preluat de Teatrul Foarte Mic, Octavian şi Florin-Silviu Ursulescu au scris:

“Sergiu Cioiu, actorul-interpret revine în felul acesta în prim-planul atenţiei noastre. Dar ce revenire! (…), Exigent cu sine, dorind să cânte doar un anume tip de melodii – purtătoare ale unui mesaj, încărcate de substanţă poetică şi filozofică – el nu se încadra cerinţei generale de “şlagăre”, de piese vesele…şi atât. (…) Împreună cu compozitorul şi pianistul Dan Stoian, a pregătit, în tihnă, acest spectacol-recital atât de singular în muzica noastră uşoară. (…) Este dificil şi nici n-ar fi normal să facem diferenţieri, într-atât toţi laolaltă evoluează cu vizibilă plăcere, cu o participare şi un entuziasm neîntâlnit la concertele de muzică uşoară: savoarea, umorul versurilor lui Sorescu, cuprinse într-o selecţie foarte inspirată (meritul fiind al lui Cioiu), îi stimulează, îi antrenează într-o frenezie ce se transmite şi spectatorilor. Dan Stoian a scris adevărate bijuterii muzicale, multe din ele de-a dreptul antologice, ceea ce ne face să aşteptăm cu nerăbdare albumul Electrecord ce va imortaliza momentele cele mai representative ale acestui admirabil efort colectiv. (…) Este un aer tânăr, o prospeţime şi o imaginaţie specifice acestei vârste de spectacol, inclusiv în originalul program de sala-afiş. Asemenea eforturi nobile, în care poezia şi muzica de cea mai aleasă factură se întâlnesc, trebuie să se bucure de toată adeziunea noastră, nelăsând să se stingă entuziasmul unor artişti cum este Sergiu Cioiu, a căror ardere şi patimă merită toată admiraţia noastră. “La o adică…”, acest show ar putea primi titlul de “spectacolul musical al anului 1981”!”

După succesul avut la Sala Dalles, spectacolul a fost preluat şi de Teatru Mic din Bucureşti (directorul acestui teatru fiind Dinu Săraru). De data aceasta, spectacolul s-a reintitulat “Pe cine numim…EU” şi a avut premiera pe 4 decembrie 1981, în sala Teatrului Foarte Mic.

Publicaţii precum “Contemporanul”, “Scînteia Tineretului” au scris nişte cronici elogioase la adresa spectacolului. Acestea au fost realizate de importanţi oameni de muzică şi jurnalişti precum George Sbârcea (Claude Romano), Laurenţiu Profeta, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu.

Chiar în ziua premierei spectacolului, casa de discuri “Electrecord” a lansat dublul LP “La o adică”, singurul album de autor al lui Dan Stoian şi, până în momentul de faţă, singurul album al lui Sergiu Cioiu.

Albumul, ce conţine majoritatea pieselor din spectacol,  a fost înregistrat chiar în studioul casei de discuri “Electrecord”. Din orchestra condusă de Dan Stoian făceau parte,  Alexandru Avramovici (chitară), Dan Dimitriu (chitară bas), Cornel Meraru (trombon), Alin Constanţiu (clarinet), Costin Petrescu (baterie). Acompaniamentul vocal a fost realizat de Grupul 5T. În cadrul spectacolului, acompaniamentul vocal a fost realizat de Mira Moreno Toroimac (voce), Gerda Mosescu (voce & violoncel).

Coperta dublului album este foarte bine realizată. Grafica aparţine lui Emil Cost iar fotografiile au fost realizate de Paul Agarici şi Mihai Oroveanu. Fotografiile din spectacol au fost făcute de C. Cioboată.

Compozitorul Laurenţiu Profeta şi poetul Nichita Stănescu au scris nişte frumoase rânduri pe coperta discului, pe care le redăm mai jos.

Nichita Stănescu

“Sergiu Cioiu dezgheaţă ironia lui Marin Sorescu în neaşteptata bunăvoinţă a cîntecului. Cioiu devine el însuşi un spectacol pe un cuvînt scris de Sorescu şi pe un decor al lui Stoian. Bucuria interpretării lui ne deschide pleoapa cu un răsărit de stea.”

Laurenţiu Profeta

“Una din trăsăturile cele mai interesante care caracterizează dezvoltarea muzicii uşoare din ultimul deceniu constă în afirmarea vocaţiei sale culturale, în curajul ei de a fi abordat marea poezie românească clasică şi contemporană. Un bogat patrimoniu creat de aceşti ani îngemânează versul şi viersul românesc, compozitorii încercându-şi puterile în cursa arbitrată sever atât de Clio, cât şi de Euterpe!…Şi, dacă versul lui Eminescu, Minulescu, Blaga sau Miron Radu Paraschivescu părea a fi uşor de “muzicat”, poezia unor autori moderni printre care şi Sorescu, se dovedea mai “rezistentă” la impactul cu muzica. Primul care a “a adoptat-o” a fost Florin Bogardo şocând opinia şi urechile commode cu al său “doctore, m-am îmbolnăvit de moarte.

Exemplul lui Bogardo, care pornea de la un antitext de muzică uşoară şi reuşea totuşi să creeze un adevărat şlagăr, ni se pare seminficativ. Nu pot să nu deschid o paranteză pentru a deplânge încă o dată “concepţia” care domină în anumite locuri (chiar şi la TV) potrivit căreia, întreaga muzică uşoară românească este redusă la un şlagăr şi anume la cel săltăreţ, genul fiind practice situat într-o zonă subculturală, fără deschidere către gândirea muzicală complexă subtilă. Iată de ce nu pot decât să applaud când constat că aceste superstiţii sunt dezminţite prin faptele creaţiei! Ultima, dar nu şi cea din urmă “dezminţire” este semnată de un tânăr ce părea a fi hărăzit exclusiv genului de cea mai largă circulaţie: Dan Stoian. Făcând o piruietă ameţitoare de la şlagăr la poezie, Dan Stoian a surprins şi a uimit, pe mine cel puţin, căci de mult i-am presimţit darurile. Muzica sa are o spontaneitate cuceritoare, pare concentrată în pilule, în vitamină forte, păstrează discreţia şi modestia necesară slujirii fără ostentaţie a textului, dar ştie când să întervină şi în primul plan, cu notă de maliţie şi humor. Iată de ce închei cu un sicner bravo pentru încercarea pe deplin reuşită de a fecunda versul lui Sorescu în aria muzicii. (n-am spus uşoare).

Bravo pentru Dan Stoian, dar şi pentru Sergiu Cioiu, care “nu e lasă” şi duce mai departe lupta cu cei ce ignoră existenţa la noi a unei bogate creaţii în genul “şansonului” (nu se ştie bine decă se scrie cu “ş” sau “ch” ca în franceză – o dovadă în plus că genul deşi există, întârzie să fie legitimat şi omologat – înclusiv în dicţionar).

Albumul acesta am convingerea că se constituie într-un nou şi convingător argument în favoarea celor ce afirmă că muzica uşoară poate fi şi foarte grea în consecinţe spirituale – culturale”.

 

În revista “Contemporanul” (numărul 50 din 11 decembrie 1981), Dan Kivu a scris:

“Cu o perseverenţă demnă de laudă, actorul Sergiu Cioiu încearcă – de o bună bucată de vreme – să acrediteze şi în lumea spectacolului românesc idea “one man show-ului”. Şi-a asociat de la început această întreprindere temerară, un aliat de pondere: versurile unor poeţi nu numai de certă valoare, dar şi largă popularitate, mai ales în rândurile publicului tânăr. În ultimul timp, Sergiu Cioiu îşi manifestă preferinţa pentru poezia lui Marin Sorescu, această alianţă artistică fructifcându-se mai întâi printr-un disc (“La o adică”) devenit spectacolul de astăzi, Pe cine numim…Eu. (…) Genul proxim pentru Sergiu Cioiu mi se pare a fi mai degrabă un spectacolul de cabaret politic (în accepţia modernă a termenului). Dovadă e şi faptul că – deşi destule texte din recital sunt din categoria “copilărismelor” sorcesciene – interpretul ştie, aproape de fiecare dată, să le găsească şi să le pună în valoare nota gravă, intenţia polemică, accentul responsabil sau avertizator. (…)”

Acest eveniment a însemnat şi o revenire a lui Sergiu Cioiu care, în perioada 1975-1981, s-a dedicat mai mult activităţii de cadru didactic la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti.

Spectacolul “Pe cine numim…EU”, s-a jucat cu casa închisă pe tot parcursul stagiunii 1981-1982.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
In 1981, in cadrul spectacolului „La o adica” de la Teatrul Foarte Mic. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

Cine ar fi crezut că aceasta va fi ultima apariţie a lui Sergiu Cioiu pe o scenă românească, pentru mai bine de 30 de ani.

Andrei Brădeanu, cunoscutul realizator şi regizor de televiziune, i-a propus lui Sergiu Cioiu să filmeze acest one-man show şi la TVR. De altfel, o echipă TV, trimisă de Tudor Vornicu, filmase deja câteva fragmente din spectacol. Astfel, în primăvara anului 1982, spectacolul “Pe cine numim…EU”, s-a înregistrat în cel mai mare platou al Televiziunii Române, având nişte decoruri şi o figuraţie foarte interesnată. La înregistrare, a participat şi Dan Stoian, alături de întreaga orchestră care realizase albumul la Electrecord.

Din păcate, acest show nu a fost difuzat pe TVR.

Acesta a fost unul din motivele pentru care Sergiu Cioiu a ales să părăsească România. În plus, regimul Ceauşescu, începuse deja să impună multe măsuri drastice care au afectat nivelul de trai al românilor.

Astfel, în mai 1982, Sergiu Cioiu, în urma unui contract oferit de o trupă de teatru din Las Palmas de Gran Canaria din Spania, părăseşte România, împreună cu soţia şi fiul său.

În anul 1983, după ce a stat un an la Paris, reziliază contractul făcut în Spania şi emigrează în Canada.

Se stabileşte cu familia la Ottawa şi îşi continuă activitatea artistică.

A dat ateliere de tehnica vorbirii la Departamentul de Teatru al Universităţii din Ottawa.

Colaborează cu Theatre de L’Ile din Hull, Quebec, unde a pus în scenă apreciata piesă de teatru “Ceaiul nostru cel de toate zilele (Notre the cotidien)” de George Astaloş. În cadrul acestui teatru, oferă ateliere de arta actorului. Asemenea ateliere a susţinut şi la Court of Arts (Curtea Artelor) din Ottawa.

Participă sau realizează spectacole pentru canadienii de origine română.

(Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
In 1983, cu fiul, Leonard si sotia Doina, in Franta. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

În 1995, îşi constituie propria firmă de producţie, intitulată ConArt, şi realizează albumul  “Le Prince des huees”, avându-l ca protagonist, autor şi interpret pe Maurice Boyer, excelent compozitor din Montreal.

Realizează un spectacol intitulat “Suflet românesc”, difuzat pe unul din canalele TV din Ottawa.

Pentru o scurtă perioadă, pune bazele unei emisiuni TV în limba română, intitulată “Romanian Telemag”.

Colaborează cu Janet Irwin la realizarea unui proiect-pilot pentru un spectacol cu piesa “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, care s-a bucurat de succes pe scena de la National Art Center din Ottawa.

De asemenea, după 1990, organizează şi însoţeşte turnee ale unor artişti din România.

În anii’90 şi 2000, a întreprins şi câteva turnee în SUA.

A fost de două ori invitat la Los Angeles, unde a participat şi a realizat, în 1993, spectacolul “O nuntă la Hollywood”, alături regretata Zoe Câmpeanu, Constantin Drăghici, Gigi Marga şi Nicolae Niţescu.

Sergiu Cioiu, Radu Goldis, Margareta Paslaru, Elvis Dinu, Marian Bucur, in cadrul turneului american "Vine, vine Margareta!" din iunie 1999. (Arhiva personala a Margaretei Pâslaru)
Sergiu Cioiu, Radu Goldis, Margareta Paslaru, Elvis Dinu, Marian Bucur, in cadrul turneului american „Vine, vine Margareta!” din iunie 1999. (Arhiva personala a Margaretei Pâslaru)

În 1999, participă în a doua parte a turneului Margaretei Pâslaru din SUA, prilejuit cu ocazia aniversării a 40 de la debutul artistei, intitulat “Vine, vine Margareta”, fiind acompaniaţi de o orchestră condusă de Radu Goldiş.

Ultimul turneu în SUA l-a întreprins tot în 1999, alături de Florin Piersic, Leonard Constant şi pianistul canadian Ian Clyne. Spectacolul “Click-Clack…Encefalodrama – Piersic 2000” a fost organizat şi realizat chiar de Sergiu Cioiu şi a avut loc atât în Canada (Montreal, Ottawa, Toronto), cât şi SUA (Philadelphia, New York).

În Canada, piesele de pe albumul “La o adică”,  au apărut şi pe CD-ul intitulat “Pe cine numim…Eu”, înregistrat în 2000 şi publicat în 2007, sub eticheta Producţiilor ConArt din Canada, cu noi interpretări vocale pe negativele originale.

In 2001, la Moscova, cu interpretul si compozitorul Claude Nougaro. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)
In 2001, la Moscova, cu interpretul si compozitorul Claude Nougaro. (Arhiva personala a lui Sergiu Cioiu)

În 2002, după 20 de ani,  revine în România, fiind invitat să participe la cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor UNITER, ce a avut loc pe 8 aprilie 2002, la Sala Mare a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti.

A doua vizită în România are loc în mai 2004. Cu această ocazie, pe 8 mai 2004, participă şi la o ediţie a popularei emisiuni radio “Psihologul Muzical” (Radio România Actualităţi), realizată de Andrei Partoş.

De asemenea, în iunie 2004, alături de foştii colegi, participă la Studioul Cassandra, la sărbătorirea a 40 de ani de la terminarea Facultăţii de Teatru.

În noiembrie 2008, are loc a treia vizită a artistului în ţara natală. Pe 22 noiembrie, participă din nou la “Psihologul Muzical” (Radio România Actualităţi), realizată de Andrei Partoş. Apare şi în popularele emisiuni TV “Miezul zilei” (TVR1) şi

“La Măruţă” (PRO TV, pe 20 noiembrie 2008).

Începând cu 2007, figurează şi pe câteva CD-uri din România, cu restituiri din muzica anilor ’60, ’70 şi ’80.

Marian Stere, de la Radio România Internaţional, a avut amabilitatea de a ne scrie câteva rânduri.

„În anul 2016, mai exact pe data de 2 aprilie, am împlinit 26 de ani de când slujesc Radioul Românesc cu „acte în regulă”. Este un vis din copilărie care mi s-a împlinit – pe modelul „ai grijă ce îţi doreşti: s-ar putea să se împlinească”. Evident că în asemenea clipe aniversare, fără să vreau (asta se întâmplă multora) să apară din neant, aşa, ca un soi de gând nechemat, un moment de bilanţ şi amintiri. Pe nesimţite, au început să se învârtească, aşa ca într-o horă nebună, gândurile despre împliniri, eşecuri, frustrări şi realizări. Dar, cu adâncă melancolie şi aleasă nostalgie, îmi aminteam de OAMENI pe care i-am cunoscut… iar astăzi sunt doar o amintire…

Cum să nu mi-l amintesc pe dragul meu „prieten mai mare”, talentat compozitor, orchestrator, şef de formaţie, Dan Stoian? El a fost cel care, într-o „ţacănită” încredere în mine şi în calităţile mele vocale, mi-a încredinţat primele piese… Au mai fost şi alţii, dar rămân la Dan… Pentru că el, alături de un mare dispărut al muzicii româneşti, Cornel Fugaru (Bebe), mi-a fost profesor într-o perioadă de la începutul anilor `90, când eram coleg (străteam trei într-o bancă) cu Ovidiu Baciu (ce-o mai face Ovidiu? – se însurase cu Gaby, avea o fetiţă şi devenise gardian la Gherla…) dar şi cu Laura Stoica, proaspăt laureată la Mamaia…

Ei bine, în acea perioadă, Dan Stoian mi-a acordat un autograf pe discul său de autor „La o adică”, pe versuri de Marin Sorescu, interpretat integral de Sergiu Cioiu. Am ascultat acel disc şi l-am întrebat pe Dan, cu firească nedumerire ( iar de aici încerc să reconstitui un dialog în mainiera în care s-a petrecut…) cine este Sergiu Cioiu, că prea multe nu ştiam…

–      Cum? Nu ai auzit de Sergiu Cioiu?

–      Ba da, am câteva discuri acasă… O ştiu pe aia cu “Vântuleeeeee… Vânt nebuuuuuun!” şi una care m-a rupt: „Te-am aleees… Dintr-o mie, dintr-un miliooooon…”

–      Asta e bine. Sergiu s-a uşchit din ţară acum vreo 9 -10 ani şi a fost pus la index de nenorociţii ăştia… Băi, ce oameni ticăloşi… Dacă un artist se stabileşte în altă ţară, ăştia încercau să îi şteargă orice urmă…

–      … da, ştiu, aşa s-a întâmplat cu Margareta Pâslaru, cu Pompilia Stoian, cu Luminiţa Dobrescu, cu Anca Agemolu, cu Constantin Drăghici, cu ătâţia…

–      Măi, şi dacă ar fi murit, tot mai erau difuzaţi… ştii Marinuş, cu Sergiu am făcut spectacolul ăsta la Teatrul Mic şi a fost un mare succes… Dar ştii ce a cântat Sergiu cu adevărat? Cântecele lui Mandy. Nu ştiu ce drac sau înger are băiatul ăsta în vene, dar le zice bine de tot…

Şi aşa, de la vorbele lui Dan Stoian (care, în 1992, a plecat să întregească Orchestra lui Dumnezeu) am început să CAUT (fiindcă nu se găseau) cântecele lui Sergiu. Cum ar zice un prieten de-al meu, mai puţin literar: „mi-a căzut schelăria”. Mi-au defilat prin faţa ochilor amintiri despre Gilbert Becaud, Jacques Brel, Yves Montand, dar şi despre Maria Tănase (ascultând „Glasul tău”) ori pur şi simplu am plecat cu gândul la marii actori români. I-am văzut figura din primii ani de scenă. Cred că ar fi putut fi un perfect Truffaldino din Goldoni („Slugă la doi stăpâni”) ori un veritabil Satin din „Azilul de noapte” al lui Gorki. Am gândit că Sergiu Cioiu ar fi avut atât de multe de spus în arta din România… Cât despre partiturile interpretate, nu mai discut. S-a delimitat complet de ceea ce numim astăzi „trend”. Sergiu a rămas unic. Ori „şugubăţ”, ori „devastator”. Nu a avut niciodată, în cântec, acea latură de „mediu”. În tot ce a cântat, a spus şi a zis. Nu a avut cale de mijloc, nu a fost concilant, nici măcar cu el însuşi.

Apoi, după un timp, datorită prietenului nostru comun Mircea Nicolau, l-am cunoscut. Evident, pe calea telefonului şi a Internetului. Pe lângă părerile deja conturate, având bucuria confirmării şi a întăririi lor, am trăit sentimentul special că TREBUIA să ne cunoştem…

Acum va veni în România. Sergiu, să ştii că am mari emoţii…”

Mai jos puteţi citi discografia, palmaresul şi participările lui Sergiu Cioiu la festivaluri şi concursuri naţionale.

DISCOGRAFIE SOLO

Sergiu Cioiu (1967, Electrecord EDC 827) – EP

01. Ce-ar fi dacă? (Sergiu Cioiu/Ioana Diaconescu, Alexandru Mandy)

02. De ce? (Alexandru Mandy)

03. Pentru cine? (Alexandru Mandy)

04. Venise vremea (Alexandru Mandy)

Orchestrele: Const. Alexandru (1), Estrada Radioteleviziunii, dirijor Sile Dinicu (2), Electrecord, dirijor Alexandru Imre (3, 4); Fotografia: Morel Volbură

Sergiu Cioiu (1970, S.U.L.A./ACUM) – Israel – EP

01. N’oublions pas les roses (Florin Bogardo)

02. La vie ca vient, ca passe (H. Mălineanu)

03. Le voleur de toiles (Florin Bogardo)

04. Vent dement (Alexandru Mandy)

Sergiu Cioiu (1972, Electrecord EDC 10264)EP

01. Pe un peron (Robert Flavian/Cecilia Silvestri)

02. Gânduri mici (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă)

03. Ne-am certat (Radu Şerban/E. Gonciu)

04. Dintr-un million (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

Orchestra Dimitrie Inglessis; Redactor muzical: Ştefan Bonea; Maestru de sunet: Theodor Negrescu; Copertă disc: desen de Dan Cioca

La o adică (1981, Electrecord ST-EDE 01920)LP

01. Despre cum era să zbor

02. Zbor

03. Învoiala

04. Vitejie

05. Bunica şi chibriturile

06. Orchestra

07. Întâmplare

08. Perechea

09. Mă trag de mustăţi cu pisica

10. Dumneata, lampă

11. Sud-Nord

12. În copac

13. La o adică

14. Ce urât

15. Botezul

16. Ceva

17. Blazare

18. Dii!

19. Nedumerire

20. Dialectica

21. Ce?

22. Sufletul

23. Goange

24. Bănuitorul iepure

25. Grija

Muzica: Dan Stoian

Versuri: Marin Sorescu

Selecţia versurilor: Sergiu Cioiu

Redactor: Cristian Păunescu

Thenoredactor: Traian Iordanovici

Aranjamente muzicale: Alexandru Avramovici, Dan Dimitriu, Dan Stoian

Orchestra condusă de Dan Stoian

Cu participarea grupului vocal 5T

Maestru de sunet: Theodor Negrescu

Fotografia: Mihai Oroveanu, Paul Agarici

Grafica: Emil Cost

DISCOGRAFIE COLECTIVĂ

Al IV-lea Festival de Muzică Uşoară Românească – Mamaia 1966 (1966, Electrecord EDC 775) – EP

02. Glasul tău (Alexandru Mandy)

03. Cântecul vântului (Alexandru Mandy)

Muzică Uşoară Românească (1970, Electrecord EDD 1242) – LP

08. Poarta sărutului (Alexandru Mandy)

Orchestra de estradă a Radioteleviziunii. Dirijor: Sile Dinicu

Fotografia: Morel Volbură

Melodii de Alexandru Mandy (1972, Electrecord EDD 1312) – LP

03. Primul loc de pe pământ (Alexandru Mandy)

Orchestra de estradă a Radioteleviziunii Române. Dirijor: Sile Dinicu

Grafica: Cik Damadian

Concursul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 1973 (1973, Electrecord EDE 0937)LP

04. Cine a găsit tinereţea mea? (Radu Şerban/Aurel Storin)

Orchestra de estradă a Radioteleviziunii Române. Dirijor: Sile Dinicu

Melodii de Alexandru Mandy (1973, Electrecord EDC 10384)EP

03. Peştişorul argintiu (Alexandru Mandy)

Orchestra Electrecord, dirijor: Alexandru Imre şi grupul vocal Aurora

Aranjamente: I. Hastreiter

Maestru de sunet: Theodor Negrescu

Redactor: Ştefan Bonea

Grafica: I Sînpetru

Melodii de Alexandru Mandy (1982, Electrecord ST EDE 02011) – LP

03. Venise vremea (Alexandru Mandy)

06. Cântecul vântului (Alexandru Mandy)

09. Coloana fără sfârşit (Alexandru Mandy)

Aranjamente orchestrale şi conducerea muzicală: Johnny Răducanu

Maestru de sunet: Theodor Negrescu

Redactor muzical: Cristian Păunescu

Grafica: Valentin Săhleanu

Walter Scott – Quentin Durward (1992, Electrecord EXE 04195)LP

Înregistrare Radio din 1966

Dramatizare de Mihai Pascal

Regia artistică: Mihai Pascal

Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic

Şlagăre din anii ăia! (2007, Casa Radio 186 AAD) – 3 CD

CD3

11. Poarta sărutului (Alexandru Mandy)

Muzica noastră (2009, Reader’s Digest/Electrecord 20210501) – 4 CD

CD1 – Un zâmbet, un şlagăr

09. Cântecul vântului (Alexandru Mandy)

Discoteca – Galaxia Rompop Anii’70 (2015, Roton/Electrecord 5291-2) – CD

03. Primul loc de pe pământ (Alexandru Mandy)

Florin Bogardo – Ora cântecului (2016, Eurostar E 901) – 2 CD

CD2

20. Tablouri/Le voleur de toiles (Florin Bogardo/Romulus Vulpescu ) – în limba franceză

21. BONUS TRACK Să nu uităm trandafirii – Mix (Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru) – Florin Bogardo, Stela Enache, Margareta Pâslaru, Mihaela Mihai, Margareta Pâslaru (spaniolă), Sergiu Cioiu (franceză), Marina Voica

 

ÎNREGISTRĂRI RADIO, ELECTRECORD ŞI TV (selectiv)

Bătrânul muzicant (Emanuel Ionescu/Harry Negrin) – 1967

Carte poştală (Laurenţiu Profeta/Romulus Vulpescu) – 1978

Casa noastră, casa studenţească (Mihai Dumbravă) – 1976

Cântecul vântului (Alexandru Mandy) – 1966

Cântecul vântului (Alexandru Mandy) – remix 1982

Ce-ar fi dacă? (Sergiu Cioiu/Ioana Diaconescu, Alexandru Mandy) – 1967

Ce-am câştigat şi ce-am pierdut? (Laurenţiu Profeta/ Mihai Dumbravă) – 1969

Cine a găsit tinereţea mea? (Radu Şerban/Aurel Storin) – 1973

Coloana fără sfârşit (Alexandru Mandy) – 1979

Coloana fără sfârşit (Alexandru Mandy) – remix 1982

Copacul cu frunze de aur (Aurel Giroveanu/Aurel Felea)

Cred (Alexandru Mandy) – 1967

Dar eu prefer să merg pe jos (Henri Salvador/Cecilia Silvestri)

De ce? (Alexandru Mandy) – 1967

De nebun ce eram (Constantin Drăghici) – 1971

De unul singur (Nicolae Kirculescu/Mihai Dumbravă) – 1968

Dintr-un million (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) – 1972

Drum împlinit (Dan Mizrahy)

Drum şi dor (Alexandru Mandy) – 1970

După mine, potopul (Laurenţiu Profeta/Mihai Dumbravă) – 1969

Facerea lumii (Alexandru Mandy)

Gânduri mici (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă) – 1972

Glasul tău (Alexandru Mandy) – 1966

Împăcare (Cornel Fugaru/George Topârceanu)

În ceas târziu (Gilbert Becaud/Cecilia Silvestri)

Îţi mulţumesc (Alexandru Mandy) – 1968

Locul mâinilor (Ion Cristinoiu)

Marea fără sfârşit (Ion Cristinoiu)

Masa tăcerii (Alexandru Mandy) – 1969

Mărăşeşti 1917 (Temistocle Popa/Dan Mutaşcu) – 1977

Merci, Becaud (Alexandru Mandy) – 1968

Mi-ai spus / În ce-ai crezut? (Alexandru Mandy)

Ne-am certat (Radu Şerban/E. Gonciu) – 1972

Nimic nu-i prea greu pentru noi (Gelu Solomonescu/Aurel Felea) – 1979

Noapte sau zi (Alexandru Mandy) – 1972

Nopţilor (Dan Mizrahy/Alexandru Mandy)

Nu sunt Cyrano (Felicia Donceanu) – 1970

Nu-i cer nimic (Laurenţiu Profeta)

Nu-i uşor s-aştepţi o zi (Andrei Proşteanu/Flavia Buref) – 1967

Numai ochi (Robert Flavian/Mihai Dumbravă) – 1969

Omul meu (Alexandru Mandy/I. Hastreiter)

Pământul (Alexandru Mandy) – 1971

Pe un peron (Robert Flavian/Cecilia Silvestri) – 1972

Pentru cine? (Alexandru Mandy) – 1967

Peştişorul argintiu (Alexandru Mandy) – 1973

Poarta sărutului (Alexandru Mandy) – 1968

Poate (Alexandru Mandy) – 1966

Primul loc pe pământ (Alexandru Mandy) – 1971

Romanţa romanţei (Alexandru Mandy) – 1970

Să pui punct (Vasile V. Vasilache/Mihai Dumbravă) – 1969

Şi totuşi (Alexandru Mandy)

Unde mi te-ai dus? (Alexandru Mandy) – 1980

Venise vremea (Alexandru Mandy) – 1967

Venise vremea (Alexandru Mandy) – remix 1982

 

PIESE INTERPRETATE ÎN LIMBA FRANCEZĂ (înregistrate în 1970)

Cântecul vântului/La chanson du vent (Alexandru Mandy)

O fată mai găseşti!/ Une fille ca vient ca part (H. Mălineanu)

Să nu uităm trandafirii/N’oublions pas les roses (Florin Bogardo)

Tablouri/Le voleur des toiles (Florin Bogardo/Romulus Vulpescu)

Trecea fanfara militară/ (Temistocle Popa)

 

PIESE DE ALEXANDRU MANDY

Cântecul vântului

Coloana fără sfârşit

Cred

De-ar şti cât mai târziu – neînregistrată

De ce?

Drum şi dor

Facerea lumii

Glasul tău

Îţi mulţumesc

Lasă-mă aici – neînregistrată

Masa tăcerii

Merci, Becaud

Mi-ai spus

N-aţi văzut o fată? – neînregistrată

Noapte sau zi

Omul meu

Pâmântul

Pe cuvântul meu – neînregistrată

Pentru cine?

Peştişorul argintiu

Poarta sărutului

Poate

Primul loc pe pământ

Romanţa romanţei

Şi totuşi

Unde mi te-ai dus?

Venise vremea

 

PIESE DE DAN STOIAN PE VERSURI DE MARIN SORESCU

Bănuitorul iepure

Blazare

Botezul

Bunica şi chibriturile

Ce?

Ce urât

Ceva

Despre cum era să zbor

Dialectica

Dii!

Dumneata, lampă

Goange

Grija

În copac

Întâmplare

Învoiala

La o adică

Mă trag de mustăţi cu pisica

Nedumerire

Orchestra

Perechea

Sufletul

Sud-Nord

Vitejie

Zbor

 

PIESE DE ALŢI COMPOZITORI

Bătrânul muzicant (Emanuel Ionescu/Harry Negrin) – 1967

Carte poştală (Laurenţiu Profeta/Romulus Vulpescu) – 1978

Casa noastră, casa studenţească (Mihai Dumbravă) – 1976

Când felinarele s-au stins (Becaud/Cecilia Silvestri?) – 1976 (?)

Ce-ar fi dacă? (Sergiu Cioiu/Ioana Diaconescu, Alexandru Mandy) – 1967

Ce-am câştigat şi ce-am pierdut? (Laurenţiu Profeta/Mihai Dumbravă) – 1969

Cine a găsit tinereţea mea? (Radu Şerban/Aurel Storin) – 1973

Copacul cu frunze de aur (Aurel Giroveanu/Aurel Felea)

De nebun ce eram (Constantin Drăghici) – 1971 (live)

De unul singur (Nicolae Kirculescu/Mihai Dumbravă) – 1968

Dintr-un million (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) – 1972

Drum împlinit (Dan Mizrahy)

După mine, potopul (Laurenţiu Profeta/Mihai Dumbravă) – 1969 (live)

Gânduri mici (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă)

Împăcare (Cornel Fugaru/George Topârceanu)

Locul mâinilor (Ion Cristinoiu)

Mare fără sfârşit (Ion Cristinoiu)

Mărăşeşti 1917 (Temistocle Popa/Dan Mutaşcu) – 1977

Ne-am certat (Radu Şerban/Emil Gonciu) – 1972

Nimic nu-i prea greu pentru noi (Gelu Solomonescu/Aurel Felea) – 1979

Nopţilor (Dan Mizrahy/Alexandru Mandy)

Nu sunt Cyrano (Felicia Donceanu) – 1970

Nu-i cer nimic (Laurenţiu Profeta)

Nu-i uşor s-aştepţi o zi (Andrei Proşteanu/Flavia Buref) – 1967

Numai ochi (Robert Flavian/Mihai Dumbravă) – 1969

Pe un peron (Robert Flavian/Cecilia Silvestri) – 1972

Să pui punct (Vasile V. Vasilache/Mihai Dumbravă) – 1969

 

PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI DE MUZICĂ UŞOARĂ

FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ DE LA MAMAIA (1963-2012)

Festivalul Mamaia’66 (8-14 august 1966), Ediţia 4

“Cântecul vântului/Vântule” (m & t: Alexandru Mandy) – Premiul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa

“Glasul tău” (m & t: Alexandru Mandy)

În cadrul festivalului, Sergiu Cioiu este distins cu Menţiune de Interpretare

Festivalul Mamaia’69 (25-27 iulie 1969), Ediţia 5

Secţiunea “Interpretare”: Premiul IIISergiu Cioiu

“După mine, potopul” (m: Laurenţiu Profeta; t: Mihai Dumbravă)

“Masa tăcerii” (m & t: Alexandru Mandy)

Festivalul Mamaia’71 (22-25 iulie 1971), Ediţia 6

“Primul loc pe pământ” (m & t: Alexandru Mandy) – Menţiune

Festivalul Mamaia’73 (17-22 iulie 1973), Editia 8

“Ca florile” (m & t: Mihai Dumbravă)

“Cine a găsit tinereţea mea?” (m: Radu Şerban; t: Aurel Storin) – Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române

Festivalul Mamaia’74 (23-28 iulie 1974), Editia 9

“De necrezut” (m & t: Mihai Dumbravă) – Menţiune

“Să creşti mare” (m: Ion Cristinoiu; t: Mihai Dumbravă)

Festivalul Mamaia’76 (26-31 iulie 1976), Editia 11

“Casa mea” (m: Florin Bogardo; t: Alexandru Mandy)

 

CONCERTUL DE PRIME AUDIŢII CU PREMII AL RADIOTELEVIZIUNII – BUCUREŞTI (1967, 2 ediţii)

Ediţia I (Sala Radio Bucureşti – 7 mai 1967)

“Cred” (Alexandru Mandy)

 

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL “CERBUL DE AUR” – BRAŞOV (1968-1971)

Ediţia II (5-9 martie 1969)

În cadrul festivalului, la barul Hotelului “Carpaţi” (Aro), a avut loc un program special prezentat de Willy Donea, în cadrul căruia au participat Gigi Marga şi Sergiu Cioiu.

 

FESTIVALUL TINEREŢII DE LA AMARA, IALOMIŢA (1968 – prezent)

Ediţia IV (13-15 august 1971)

Recital

 

CONCURSUL ŞI FESTIVALUL CÂNTECULUI MUNCITORESC PATRIOTIC REVOLUŢIONAR

Ediţia I (Sala Radio, Bucureşti 15-18 aprilie 1976)

“Casa noastră, casa studenţească” (Mihai Dumbravă)

 

FESTIVALUL “MELODIILE ANULUI” (1979-1987)

Melodii’79 (26-28 decembrie 1979)

 

APARIŢII ÎN TOPUL REVISTEI „SĂPTĂMÂNA”

Topul muzical din revista “Săptămâna” era realizat de Cornel Ionescu (apoi de Andrei Partoş), pe baza preferinţelor ascultătorilor.

Numărul 8 djn 29.01.1971
“Venise vremea” (Alexandru Mandy) – locul 8
Numărul 44 djn 08.10.1971
“Primul loc pe pământ” (Alexandru Mandy) – locul 1 (2 săptămâni)

Numărul 74 djn 05.05.1972
“Dintr-un milion” (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) – locul 3

Numărul 143 djn 31.08.1973
“Cine a găsit tinereţea mea?” (Radu Şerban/Aurel Storin) – locul 9

Numărul 224 djn 21.03.1975

“Şi totuşi” (Alexandru Mandy) – locul 4

 

SERGIU CIOIU – ACTOR

TEATRU

Pescăruşul (27.03.1964, UNATC) de Anton Pavlovici Cehov; regia: Beate Fredanov – în rolul Treplev

Puterea şi adevărul (11.06.1973, Teatrul Bulandra) de Titus Popovici; regia: Liviu Ciulei, Petre Popescu – în rolul Andrei

TEATRUL NAŢIONAL RADIOFONIC

Întâlnire peste ani (08.05.1966, Radio România, Programul 1) de Lucia Demetrius; regia artistică: Mihai Zirra – în rolul Damian

Quentin Durward (29.05.1966, Radio România, Programul 1) de Walter Scott; dramatizare şi regia artistică: Mihai Pascal – în rolul Quentin Durward

TEATRU NAŢIONAL DE TELEVIZIUNE (TEATRU TV)

O bucăţică de pâine (18.01.1968, TVR) de Eugen Rotaru Bolintin; regia: Radu Miron

 

AUTOR

MIRCEA NICOLAU

 

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

2 comentarii la „Sergiu Cioiu – Un actor interpret

  • 27 aprilie 2016 la 0:49
    Permalink

    Mulțumesc, dragă Mircea, pentru acest articol, atît de complet, atît de bine documentat, atît de cald și de generos la adresa mea. Firește, citisem multe din cronicile care atestau prezența mea pe firmamentul muzicii ușoare din România sau, cum îi spui, al popului românesc. Dar aceste citate din diverse articole apărute în acei ani, în care nu te sfiești a scrie că earu „anii de glorie ai divertiamentului românesc”, apar, ca din senin, cuvintele tandre, la adresa mea și a felului în care el m-a descoperit, ale lui Marian Stere, cunoscut om de radio, iscusit prezentator de frumoase emisiuni, autor de texte de cîntec, el însuși un sensibil interpret. A fost o surpriză minunată pentru care îi mulțumesc lui Marian și îl asigur de prietenia mea și de bucuria ce mi-o va prilejui întîlnirea de la București, ocazionată de lansarea cărții despre care ai avut amabilitate a scrie, în această ediție a Topului Românesc.
    Dragul meu, Mircea Nicolau, îți mărturisesc, fără să exagerez, cît sunt de surprins de neuitarea de care sunt înconjurat, azi la 75 de ani, după mai bine de 30 de absență din circuitul artistic românesc, neuitare la care prietenia virtuală, cu oameni din generația ta și a lui Marian Stere, a contribuit masiv. Și, în sfîrșit, chiar se va concretiza, în luna mai, cînd ne vom vedea. Aștept cu emoție și bucurie să strîng mâinile acestor oameni care mi-au devenit prieteni advărați grație internetului.

    Răspunde
  • 14 mai 2017 la 15:28
    Permalink

    Minunat si detaliat articol. Felicitari, Mircea Nicolau.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *