Aloo? Eurovision România încotro? Nu e momentul să păstrăm liniștea!

La 48 de ore după aflarea veștii că România a fost exclusă de la Eurovision, s-a așternut tăcerea. Lumea pare resemnată. E weekend, iar până la începutul săptămânii, subiectul va fi acoperit treptat de alte știri cu penalii noștri conducători aflați în campanie electorală.

După ce urmărești de ani de zile această competiție cu sufletul la gură, din fața televizorului sau din sală, e greu să-ți revii după o astfel de veste, să pui cap la cap toate sentimentele care te macină, chiar dacă știai în ce ape tulburi te scalzi. S-a întins coarda cât s-a putut din toate părțile, și toți am zis că poate mai merge și anul acesta așa. Ei bine, iată că n-a mai mers. EBU a pus piciorul în prag și, ca un chirurg cu sânge rece. a operat fără milă un pacient fără șanse de recuperare, aflat de multă vreme pe patul de moarte.

EBU (European Broadcasting Union) – adică Uniunea Europeană a Televiziunilor publice care contractează drepturile de difuzare pentru o seamă de evenimente culturale și sportive, a făcut vineri, 22 aprilie, o declarație șocantă: România e prima țară exclusă din organizație și de la Eurovision pentru datorii acumulate în ultimii 8 ani de zile, în valoare de 16,5 milioane franci elvețieni. Și asta, ca o consecință a neplății unor drepturi de difuzare pentru transmisiuni sportive, nu pentru Eurovision. Adică, au prins momentul potrivit europenii să se asigure că-și recuperează datoriile, după ce ai noștri le-au tot fluturat pe la urechi cuvântul insolvență. Ne-au lovit unde ne doare, sau mă rog, cel puțin pe unii dintre noi care iubeau acest concurs.

De ce această decizie tocmai cu 3 săptămâni înainte de marea finală, și nu toamna când se fac înscrierile? De ce nu în martie, când TVR-ul a plătit către EBU taxa ce-i garanta participarea la Eurovision 2016? De ce nu după finala Eurovision 2016? De ce TVR-ul nu s-a oprit la timp? Poate pentru că nu avea de ce să se oprească din moment ce strict legat de acest eveniment își plătise toate taxele la zi și nu datora nimic la EBU. Și atunci, cum s-a ajuns aici?

De ce a permis EBU TVR-ului să continue joaca de-a Eurovisionul? Poate pentru că EBU a sperat că Televiziunea Română va plăti într-un final. Situația s-a agravat în momentul în care s-a tot făcut apel la insolvență, iar răbdarea europenilor, speriați că nu-și vor mai recupera restanțele, a ajuns la final. Au acționat ferm și tranșant, tocmai așa cum de ani de zile guvernanții noștri nu sunt în stare să facă.

Are EBU vreo vină în povestea asta? La o primă vedere EBU a acționat în favoarea apărării intereselor sale. Însă, dacă ne uităm un pic în urmă în istoria Eurovisionului, vom găsi niște abateri de la regulament strict legate de acest concurs, care la momentul respectiv nu au fost sancționate la fel de drastic precum e România acum. Cam mișelească tactica aplicată României de data asta! Acest fapt face ca excluderea țării noastre dintr-un concurs în care și-a plătit dreptul să fie prezentă, să fie cu atât mai dramatică, iar sloganul acestei ediții „Come together” să sune a pură ipocrizie. Am putea găsi și o vină morală pentru momentul “potrivit” în care a EBU a acționat, prin asta aducând prejudicii de imagine reprezentantului României, a cărui singură vină e poate dorința prea mare de a-și dori să reprezinte după 5 încercări un stat care, te lasă de izbeliște, fiindcă nu găsește „cadru legal” să intervină.

Dar, adevărul e că noi suntem vinovații. Nu e cazul să dăm vina pe alții. Și bine ar fi dacă toată această situație ar fi punctul de pornire al unor lucruri mai bune. Noi suntem vinovații că tolerăm un sistem care face victime în diverse domenii și sărăcește această țară. Noi suntem de vină că plătim taxă unei televiziuni care nu reușește să ne ofere conținut valoros și care atunci când se scufundă din cauza proastei gestionări a resurselor, apelează tot la popor să dea un ban în plus. Noi suntem de vină că nu vrem să respectăm niște reguli și ne facem că plouă.
Pentru toți cei implicați în fenomenul Eurovision, decizia e dureroasă.

Reprezentantul României, fanii și publicul sunt victime colaterale ale crasei nepăsări de ani de zile a gestionării banilor publici. Un fleac, ne-au ciuruit încă o dată! Săraca noastră țară bogată e zi de zi distrusă de incompetența conducătorilor și de lipsa noastră de reacție.

Cât adevăr conțin în acest context versurile piesei lui Ovidiu Anton, ce ar fi trebui să fie interpretată pe scena de la Stockholm în 12 mai:

„Stăm pe o muchie, ei vor să cedăm
Vor să cădem, deoarece miza e puterea
Ei defilează, râzând la noi că dispărem
Cu sânge pe mâini, ei savurează ospățul […]
Iar eu chiar nu mai rezist
Această ură îmi arde sufletul
În cele mai întunecate nopți, simte puterea din tine
Contemplă puțin și luptă pentru adevăr […]
I-am văzut pe toți cum vin și pleacă
Trebuie condamnați
Vorbe goale, jocuri perverse
Pentru că, pentru toate minciunile lor, noi plătim cu viața […]
Văzând cum zilele trec și nimic nu se schimbă, nimic nu e nou
Contemplează puțin și luptă pentru adevăr.”

Înainte de a îndrepta cu degetul spre EBU să avem în vedere că unde-i lege nu-i tocmeală, iar când intri în joc se presupune că accepți și regulile. Iar TVR-ul a dansat în horă ani de zile fără să plătească. Eurovisionul a fost doar situația „ideală” ce li s-a ivit celor de la EBU pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a aduce în discuție publică situația televiziunii, pentru a atrage atenția conducătorilor țării că situația e nasoală rău. Doar că, ghinion, tot publicul are de tras din povestea asta, guvernanților nici că le pasă.

Guvernul s-a spălat deja pe mâini. Printr-un comunicat sec s-a anunțat că Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, nu vrea sub nicio o formă să-și asume vreo responsabilitate în privința TVR, lăsând totul în cârca Parlamentului . În plus, „Guvernul României solicită tututor instituțiilor care gestionează soarta televiziunii publice o implicare activă şi responsabilă, pentru a  nu perpetua situația dificilă în care se află TVR” și consideră că a pune presiune pe el în această situație e incorect. Serios? Păi și pentru telespectatorul care plătește lunar taxă tv la o televiziune la care poate se uită o dată-n an și care nu-i oferă acces la principale evenimente, nu e incorect? Pentru un artist care-și dedică timpul și resursele proprii pregătirii pentru a reprezenta o țară la Eurovision, nu e incorect să vină să i se spună cu o săptămână înainte de plecare: „Stai acasă, nu te mai primim la Stockholm că ai tăi ne ignoră.” Pentru profesioniștii care au mai rămas în TVR nu e incorect să se afle de ani de zile la cheremul intereselor politice și să nu poată să-și facă treaba cum ar trebui? Pentru popor nu e incorect să asiste de atâția ani la o pasare a responsabilității între instituții? D-le Cioloș, incorect e că refuzați să vă dați minimul interes față de niște chestiuni ce-i privesc pe cetățeni și imaginea externă a țării. Incorect e să ai împreună cu Parlamentul toate pârghiile pentru a rezolva o situație și să n-o faci.

Corect ar fi fost să arătați că vă pasă de imaginea României și să încercați să găsiți soluții împreună cu celelalte părți implicate și să nu mai plimbați la nesfârșit mortul. Corect și de bun simț ar fi fost să răspundeți mesajelor repetate trimise de EBU. Corect ar fi să realizați că dacă era bunăvoință se găsea cadrul legal de rezolvare a situației, așa cum s-a găsit de-a lungul timpului pentru multe alte inepții în defavoarea cetățenilor. Oare când vom vedea și noi acea voință politică care funcționează brici când vine vorba de mărirea pensilor și salarilor demnitarilor, dar care e mută și oarbă când vine vorba de interesul cetățenilor? Suntem mult prea toleranți cu cei ce ne conduc, ăsta-i cusurul nostru. Dar istoria ne-a dovedit că și răbdarea are o limită, iar când e depășită… păzea!
Ne aflăm într-un turn Babel în care fiecare vorbește pe limba lui și nimeni nu e dispus să facă ceva. E tot mai clar că interesul e ca televiziunea să dispară, așa cum au dispărut multe alte lucruri din țara asta. D-le Cioloș, domnilor parlamentari, nu așteptam să scoateți peste noapte banii din joben pentru TVR (cu toate că știm că ați fi putut face și asta), ci așteptam în primul rând să vă pese, să vă pese de Eurovision, să vă pese de dreptul cetățenilor la informare publică, să vă pese de sănătate, de educație, de oameni, să vă pese de ceva în țara asta, nu doar de interesele personale.
Nu se aștepta nimeni să facă Guvernul plăți miraculoase în 24 de ore pentru o datorie acumulată de ani de zile la care au contribuit conducătorii din ultimii ani ai TVR, mână-n mână cu decidenții politici. Noi, toți cei interesați de Eurovision și probabil cei de la EBU, voiam să vedem dorință de comunicare și găsire de soluții cât mai rapide, fără tărăgănare și tam-tam politic și, fără punerea țării într-o astfel de postură. EBU voia în primul rând un partener de dialog, voia să se asigure că TVR va funcționa în continuare, că cineva își dă interesul ca televiziunea națională să nu moară. Acest fapt reiese clar din declarațiile oficialilor Jon Ola Sand și Ingrid Deltenre care,  afirmă că s-a ajuns la această soluție drastică, ca ultimă încercare la lipsa de răspuns venită din partea autorităților române. Ce să mai, ne-o spun străinii franc: niciun factor decizional din România nu a fost cât de cât interesat să salveze România de această situație rușinoasă! Halucinant de-a dreptul!
Prin această excludere EBU a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra gravității situației TVR. Însă la noi, tăcere. Autoritățile române au tratat cu maximă indiferență subiectul ce a pus încă o pată neagră pe imaginea României.

Vestea excluderii României a fost rapid preluată de presa internaţională. Dar nici asta nu pare să-i afecteze prea mult pe cei care prin deciziile lor au dus la situația asta, cei care au întins coarda la maximum fără să ia în calcul implicațiile negative asupra artiștilor, publicului și a țării în general.
E cu atât mai deranjantă atitudinea cu care se pasează responsabilitatea dintr-un teren într-altul. Chiar nu-i pasă nimănui de destinul televiziunii publice, de faptul că România a fost scoasă într-un mod rușinos de la o competiție muzicală în care avea tot dreptul să fie, chiar într-atât de indiferenți am devenit când vine vorba de a lua atitudine vizavi de jecmăneala la care suntem zilnic supuși de acest stat?

Parlamentul nu se grăbește să ia o decizie, partidele ca de obicei vor să desemneze un director cât mai obedient, au respins-o pe Monica Ghiurco propusă de CA al TVR pentru funcția de director. Până una alta, Televiziunea e fără conducere, publicul plătitor de taxe fără posibilitatea de a urmări principalele competiții sportive, iar fanii Eurovision nu înțeleg ce i-a lovit și de ce în anul în care 43 de țări au fost îndemnate să fie împreună la cel mai urmărit concurs muzical internațional, sub sloganul „Come together”, România e scoasă din competiție.

Niciun factor decizional din țara asta nu e responsabil de nimic? Păi atunci, de ce vă mai votăm domnilor, pentru ca în situațiile de criză să ne spuneți că nu voi sunteți responsabili, ci cei dinaintea voastră? Singura soluție în toată această abrambureală pare să rămână presiunea mediatică și publică. Iar primii care m-aș fi așteptat să dea tonul ar fi fost cei din TVR. De ce atâta tăcere într-un moment în care trebuie spus adevărul sus și tare? De ce în ziua aflării unei așa vești umilitoare pentru România, televiziunea publică, direct implicată, nu-și începe jurnalul principal de știri cu această veste? Unde sunt breaking news-urile și edițiile speciale? Sau așteptăm ca doar televiziunile private să dezbată această chestiune? A fost un protest mic la TVR pentru Monica Ghiurco, dar în rest nimic… E liniște. Televiziunea a fost învinsă.

TVR-ul e abandonat după ce ani de zile managementul defectuos clientelar partidelor politice a adus televiziunea publică în groapa falimentului. Da, domnilor, poporul căruia acum vrei să-i cereți taxe mai mari, a plătit taxele, ce-ați făcut cu banii? Cum am ajuns în situația să privim marile competiții sportive și muzicale la posturile străine sau pe internet? Cine ne spune adevărul despre dedesubturile falimentului TVR? Cine oprește abuzul clasei politice asupra televiziunii publice?

Situația participării la Eurovision 2016 e compromisă, dar cum rezolvăm problema pe viitor? Există dorință de a rezolva problema sau o lăsăm pe spinarea următorilor aleși ce vin la guvernare?
EBU a anunțat că e deschis la discuții pentru 2017, prin urmare ei au tot interesul să reintrăm în concurs.
Problema e că interesul nu-l avem noi, sau cel puțin asta reiese din atitudinea celor în a căror mână stă rezolvarea rapidă și promptă a situației care nu se referă doar la Eurovision, ci și la falimentul TVR.

De ce ar trebui să participe România la Eurovision?

Adevărul e că nu trebuie, cu atât mai mult cu cât nu-și permite, iar România în ultimii ani nu și-a permis. Dar participarea la Eurovision, la fel ca la orice alt concurs sportiv, cultural, oferă în primul rând vizibilitate unei țări. Poate aduce beneficii de imagine în unii ani (vezi 2005, 2006, 2010 – cand ne-am clasat in top 5) dar poate aduce și prejudicii, cum se întâmplă acum, când suntem puși într-o situație fără precedent în istoria EBU și Eurovision.

„Mare pagubă că nu participă România la Eurovision”, ar zice unii. Iar afirmația e pe deplin justificată, mai ales în situația în care ne-am înhămat să participăm la un concurs extrem de costisitor și controversat, în care de multe ori se promovează valori îndoielnice în detrimentul calității, talentului și bunului gust. Nu e o dramă atât de mare că nu participăm la Eurovision, pauză din motive financiare au mai făcut și alte țări, iar acest lucru ne-ar putea aduce mai târziu beneficii, dacă am știi cum să gestionăm pauza. Drama e că din cauza neprofesionalismului unora, se arată cu degetul spre o țară.

În condițiile în care imaginea României în lume e pătată precum un dalmațian, Eurovisionul era una din puținele competiții în care mulți străini ne invidiau performanțele. Să te numeri mereu printre finaliști, sa fii printre puținele țări cu procent 100% de calificare în finală, să ai o medie ridicată în clasamentul general pe ani, nu e puțin lucru, în condițiile în care iei startul cu mari țări finanțatoare EBU și care au o industrie muzicală mult mai bine pusă la punct decât a noastră, dar care totuși nu reușeau aceste performanțe.

Ce-au însemnat 20 de ani de Eurovision România?

Eurovision România a însemnat muzică, competiție, multă emoție, bucurii, speranțe, dar și deziluzii.
Cu timpul s-a format un public iubitor al acestui fenomen. S-a creat un schimb permanent între fanii români și cei străini, în care promovarea țării și a artiștilor noștri a avut doar de câștigat. Sunt oameni care trăiesc cu multă pasiune fiecare etapă a acestui concurs, sunt profesioniști de televiziune care de multe ori au făcut munca voluntară pentru a continua o tradiție și a organiza un show bun. Sunt oameni care se implică activ, care votează, care încurajează, care sprijină diverse echipe, care încearcă să creeze o comunitate după modelul celor din străinătate. Au fost artiști de-a lungul timpului, foarte cunoscuți sau unii anonimi, care au acceptat să ia parte la tot ce presupunea povestea Eurovision și să reprezinte cât mai bine țara, deși, nu de puține ori răsplata le-a fost amară. Au fost multe articole și apariții pozitive în presa internațională la adresa reprezentanților României.
Din păcate, Eurovision România a însemnat și scandaluri care și-au pus o amprentă grea asupra artiștilor, asupra televiziunii, a însemnat și incorectitudine, nepotisme, polițe plătite, răzbunări și remarci ce nu aveau nimic de-a face cu un concurs muzical.

Eurovision România a scos la iveală de-a lungul timpului și binele și răul din noi ca popor, și a părut a fi o poveste fără sfârșit. Le mulțumim celor din TVR care, ne-au adus în case din 1994 încoace Eurovisionul. Anul acesta s-au întrecut pe ei înșiși organizând o ediție de nivel internațional. Culmea nebuniei, am putea spune în situația financiară în care se aflau.

Asta însă nu ne determină să nu ne punem în continuare întrebări cu privire la responsabilitatea Televiziunii. Oare ce profesioniști sunt cei care angrenează o astfel de desfășurare de forțe și implică artiști și creează așteptări, acceptă sponsorizări politice, știind că totul se poate dărâma într-o clipită? S-a vrut ca România să participe cu orice preț la Eurovision, iar asta arată iresponsabilitate și neprofesionalism. De ce nu și-a asumat TVR absența participării la Eurovision sau măcar alegerea unei soluții mai puțin costisitoare pentru desemnarea reprezentantului, de tip selecție internă? De ce după ce am crescut cu festivaluri ca Mamaia, Cerbul de Aur, Sanremo, am ajuns să rămânem și fără Eurovision? De ce în loc să mergem spre țările civilizate, ne apropiem tot mai mult de cele din lumea a treia?

Folosind vorbele bine alese ale lui Ovidiu Anton, ar trebui să le mulțumim pentru „performanța” reușită de România anul acesta, celor care ne conduc și ne-au condus.

Pentru că „au pus lațul pe cultura din România. Chiar dacă au distrus o grădină frumoasă cu mulți pomi fructiferi și au plantat în ea un singur fel de iarbă, o iarbă seacă, o iarbă palidă încercând să ne facă turmă. Noi nu suntem turmă, noi suntem lupi. Noi suntem daci, suntem tari ca munții. Le dedic victoria mea ca să știe că noi cei din toată țara nu dormim, suntem aici și suntem puternici.

Turma este ușor de condus. Dacă iei unei țări demnitatea, dacă iei cultura, cred că atunci îi restrângi capacitatea de a se dezvolta și o faci ușor de condus. Noi suntem stăpâni, noi suntem puternici, noi suntem uniți. Piesa asta a fost din sufletul meu pentru sufletele românilor”.