„A iubi românește”, un spectacol cu Socaciu, Puric și Stepa la Botoșani. Românește, dar și…egal.

Spectacolele sunt rare, drept urmare când vezi un afiș un oraș, ți se holbează ochii, numeri zilele și te întrebi, vrând-nevrând, dacă nu cumva se anulează cu o zi două înainte. Din fericire, nu s-a întâmplat așa cu spectacolul A iubi românește ce i-a avut ca protagoniști pe Dan Puric, Victor Socaciu și Cătălin Stepa. Un spectacol cuprins într-un turneu. Curaj pe artiștii amintiți să pornească prin țară într-o vreme când instituțiile de cultură mai mult se închid.
Circa o sută de botoșăneni au dat curs invitației de a fi alături de cele trei suflete românești de artist. Conceput în stilul tradițional al spectacolelor, fiecare artist a evoluat circa 20-30 de minute. A început Cătălin Stepa, fiul regretatei Tatiana Stepa, care și-a încheiat scurtul recital cu emblematica melodie  a mamei lui Copaci fără pădure, care, la refren, a fost cântată împreună cu câteva voci din sală.
Artistul a ales pentru recitalul de la Botoșani să includă și o melodie pe versurile unei poete din Dorohoi. La Botoșani, cu siguranță, așteptat cu sufletul la gură de public a fost actorul Dan Puric, cel care a sărit în marea carieră de pe scena teatrului botoșănean.
Față de alte discursuri profund marcate de neamul românesc, de data aceasta Puric a ales un speach mai degajat, mai puțin dramatic, mai degrabă cu pastile de umor desprinse într-o bună măsură din amintirile  locului sau chiar din pandemia pe care o traversăm cu toții.
A încheiat Victor Socaciu cu un recital de circa cinci piese, apogeul fiind atins, clar, cu piesa-omagiu dedicată celor ce au slujit cultura națională. Pentru asta cantautorul a ales melodia Nucul compusă de el în anul 2000.
Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât pe ecran au fost difuzate imagini cu artiști și personalități culturale care nu mai sunt astăzi printre noi. Colajul fotografic a început cu Adrian Păunescu și i-a cuprins printre alții pe Nichita Stănescu, Marin Moraru, Laura Stoica, Mădălina Manole, Tatiana Stepa, Florian Pitiș, Mihaela Runceanu etc.
Socaciu a început recitalul cu melodia „Tata și caii”, melodie scrisă împreună cu Adrian Paunescu, a continuat cu un imn dedicat lui Ștefan cel Mare, apoi Căruța cu flori și a încheiat cu celebra lui Charlie Chaplin.  Un moment muzical în tandem cu titlul spectacolului. Un moment care a mișcat. De altfel, un titlu precum A iubi românește, asta trebuie să însemne.
Finalul s-a dat pe scenă cu directorul teatrului, Traian Apetrei, care a rugat publicul să mai rămână preț de câteva momente mai ales că pe scena se afla un fiu al teatrului în persoana lui Dan Puric. S-a povestit, s-a amintit. S-a râs. Cu și pentru Dan Puric. Cu ceilalți doi invitați pe scenă, retrași într-un colț. Cu cartea primită de fiecare de la Costică Adam (Istoria teatrului) în mână, zâmbind și așteptând fiecare în sinea lui să transmită o mulțumire, un gând, o urare.
În iureșul vorbelor pentru Dan Puric, cei doi s-au retras discret de pe scenă pentru că au fost probabil fără voia nimănui, neintenționat, ușor marginalizați. Un gest ușor nepoliticos din partea gazdelor chiar dacă vedeta la Botoșani a fost unul din fiii teatrului. Ceilalți doi au fost și ei protagoniști în spectacol, nu doar invitații actorului amintit. A iubi românește, dar și egal…

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!