ALBUME ŞI CÂNTECE POP ROMÂNEŞTI, LANSATE ÎN 1989

În 2019, s-au împlinit 30 de ani de când s-a încheiat o epocă.

Atunci, eu, Mircea Nicolau, am scris o  serie de materiale despre evenimentele din muzica pop românească care au avut loc în anul 1989, de la Revelion, până în zilele din 16-25 decembrie 1989, când dictatura Ceauşescu a fost răsturnată.

1989, a fost ultimul an al unei epoci care acum se studiază în cărţile de istorie. Eu fac parte din generaţia „noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”. Am fost ultima generaţie de „pionieri”.

Am trecut în revistă toate evenimentele majore care au avut loc în lumea muzicală: Festivaluri, Concursuri, Lansări de discuri, Turnee, Programe Radio şi TV, etc.

Deşi 1989 este anul în care artişti pe care îi îndrăgesc foarte mult, au avut o activitate bogată (Mihaela Runceanu, Doru Căplescu), voi fi cât se poate de obiectiv. Nu au existat nici „regine”, nici „regi”, nici „doamne”, nici „domni”. Toţi au fost şi sunt artişti. Sau, ca să-l citez pe Marian Stere, de la Radio România Internaţional, toţi aceşti artişti au fost şi sunt „slujitori ai muzicii uşoare”. Bineînţeles că unii artişti erau capete de afiş, alţii nu. Acest lucru se întâmplă peste tot în lume.

În România acelor ani nu au existat clasamente de specialitate adevărate şi obiective (nici acum nu există). Electrecord, singura casă de discuri din România, nu a publicat niciodată statisticile vânzărilor de discuri. Desigur, existau nişte topuri pe baza preferinţelor ascultătorilor dar acestea nu erau obiective.

Sper ca acest serial despre 1989 în muzica pop românească să vă placă. Nu trebuie să uităm ce a fost.

În acest episod, voi scrie despre albumele şi cântecele lansate în 1988 și 1989.

Pentru a fi cât mai obiectiv, voi face doar o listă cu acestea.

Mulțumiri domnilor Teodor Isaru, Bogdan Ioniță și Marian Stere, pentru ajutorul oferit.

O listă în ordine alfabetică cu albumele și cântecele lansate în anul 1988. Lista a fost întocmită prin consultarea publicaţiilor din acea perioadă. Acestea au fost: Revistele “Săptămâna”, unde Andrei Partoş realiza un top, pe baza preferinţelor ascultătorilor, “Litoral”, “Programul Radio-TV” şi discurile “Electrecord”. De asemenea, am cercetat arhiva “Top Românesc”, realizată de Titus Andrei. Piesele lansate la “Mamaia’88”, au în dreptul lor o steluţă

ALBUME LANSATE ÎN 1988

30 Minute – Krypton

Aspiraţii – Anton Şuteu

Bună seara, iubite – Loredana Groza

Costineşti Rock’88

De dragul tău – Angela Similea

Denis Roman şi Daniel Iordăchioaie – Denis Roman şi Daniel Iorăchioaie

Deschideţi poarta soarelui – Dida Drăgan

Despre distanţe – Alexandru Andrieş

Doar un singur vis – Trio “Expres”

Extemporal la dirigenţie cu…Stela Enache – Stela Enache

Holograf III – Holograf

Iris III – Iris

Mamaia’88 – 8 discuri cu piesele şi interpreţii de la Festivalul Mamaia’88

Melodii’87 – 3 discuri cu piesele lansate la Festivalul Melodii’87 (care a avut loc la începutul anului 1988)

Mircea Vintilă – Mircea Vintilă

Muzică din filmul – În fiecare zi mi-e dor de tine – Marina Florea şi Gabriel Cotabiţă

Noapte albastră – Gabriel Cotabiţă

Pentru dragoste – Gheorghe Gheorghiu

Piaţa Romană, nr.9 – Nicu Alfantis

Rock Baroc – Pro Musica

Sus în deal – Mihai Constantinescu

Şi ieri, şi azi, şi mâine – Corina Chiriac

Ştefan Hruşcă & Vasile Şeicaru – Ştefan Hruşcă & Vasile Şeicaru

Ultimul romantic 1 – Savoy

Ultimul romantic 2 – Savoy

PE TOT PARCURSUL ANULUI 1988 S-AU DIFUZAT NUMEROASE PIESE CARE S-AU LANSAT ÎN ULTIMA PARTE A ANULUI 1987. IATĂ O LISTĂ CU ACESTEA (selectiv).

Adu-mi iubirea înapoi (Mihai Pocorschi) – Doina Matei şi Mihai Pocorschi

Când iubeşti (Marius Ţeicu) – Loredana Groza (piesă lansată de Mihaela Oancea)

Cât aş fi vrut (Dan Iagnov) – Angela Similea

Cât avem o lume (Doru Căplescu) – Grupul Stereo

Cât dorul este dor (Dinu Giurgiu) – Alexandra Canareica

Ce mai vrei azi de la mine (Vasile V. Vasilache) – Mirabela Dauer

Ce mult te-am iubit (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

Ceas de toamnă (Romeo Vanica) – Aquilina Severin

Cheamă iubirea, ad-o-napoi (Marius Țeicu) – Angela Similea

Cu umerii goi (Nicu Alifantis) – Anda Călugăreanu

Dacă vrei să fii om (Cornel Meraru) – Dorin Anastasiu

Dansul orelor (Dan Ştefănică/Eugen Rotaru) – Camelia Florescu

De mine nu-ţi mai este dor (Ion Cristinoiu) – Corina Chiriac

Dimineaţa devreme (Alexandru Andrieş) – Alexandru Andrieş

Dintr-un vis, am strâns albastru (Dani Constantin) – Silvia Dumitrescu (piesă lansată de Mihaela Oancea)

Doar iubirea (Anton Şuteu) – Mirabela Dauer

Doar un trandafir (Gh. E. Marian) – Viorela Filip

Dorule (Ilie Vorvoreanu) – Cornelia Vorvoreanu

Europacea (Victor Socaciu) – Victor Socaciu

Frumuseţea ta (Iris) – Iris

Hai să ne-mpăcăm (Marcel Dragomir) – Angela Similea

Ia-mă cu tine, dorule (George Grigoriu) – Marina Florea

Inscripţie pe un inel (Nicu Alfiantis) – Nicu Alifantis

Iubesc (Savoy) – Savoy

Iubeşte, dacă vrei să fii iubit (Dan Stoian) – Corina Chiriac

Iubeşte-mă (Marius Ţeicu) – Angela Similea

Încearcă (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă

Într-o zi (Ionel Tudor) – Corina Chiriac

Îţi citesc în ochi (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Laura (Mihai Grigoriu) – Adrian Daminescu

La fântâna dorului (Mihai Constantinescu) – Mihai Constantinescu

La revedere, iubirea mea (George Grigoriu) – Marina Florea

Lângă dragoste (Temistocle Popa) – Corina Chiriac

Mai rămâi şi nu pleca, iubirea mea (Marcel Dragomir) – Aura Urziceanu

Măcar o clipă (Adrian Enescu) – Loredana Groza (piesă lansată de Sorina Moldvai)

Mâine (Dan Iagnov) – Elena Cârstea

Melancolie (P. Teodorovici) – Mirabela Dauer (piesă lansată de Sofia Rotaru)

Micul prinţ (Nicu Alifantis) – Anda Călugăreanu

Ninge la fereastră (Ştefan Hruşcă) – Ştefan Hruşcă

Nopţi de dor (Cornel Fugaru) – Corina Chiriac

Nu e vis, e dragostea (Şerban Georgescu) – Carmen Rădulescu

Nu te ascunde (Cornel Fugaru) – Mihaela Runceanu

O inimă de 16 ani (Adrian Enescu) – Loredana Groza (piesă lansată de Sorina Moldvai)

O noapte şi o zi (Compact) – Compact

Oamenii mării (Alexandru Wilamny) – Elena Cârstea

Paşii mei (Mihai Pocorschi) – Doina Matei Pocorschi

Pescăruşul (Laurenţiu Cazan) – Laurenţiu Cazan

Pleacă iar cocorii (Petre Magdin) – Dida Drăgan

Prin nopţi tăcute (Nicu Alifantis) – Anda Călugăreanu

Romanţă între două trenuri (Vasile Şeicaru) – Vasile Şeicaru

Să fim copii (Dinu Giurgiu) – Mihaela Runceanu

Să-ţi spun adio (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Stai lângă fruntea mea (Mircea Drăgan) – Mirabela Dauer

Stele perechi (Ionel Tudor) – Marina Florea

Suntem generaţia de mâine a Terrei (Mihai Pocorschi) – Mihai Pocorschi

Şi cât voi trăi, voi iubi (Temistocle Popa) – Dan Spătaru

Te iubeam (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

Te voi iubi totdeauna (Romanticii) – Romanticii

Trenul fericirii (Vasile Veselovski) – Corina Chiriac

Tu eşti steaua mea (George Nicolescu) – Mirabela Dauer

Tu şi eu (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Vântule, dragule (Marius Ţeicu) – Corina Chiriac

Viaţa, fericirea îmi va da (Dan Dimitriu) – Corina Chiriac

Viaţa va fi (Dani Constantin) – Silvia Dumitrescu (piesă lansată de Mihaela Oancea)

Vino, iubire, înapoi (Ion Cristinoiu) – Corina Chiriac

Visul meu din zori (Holograf) – Holograf

Vreau să vii în viaţa mea (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Vremea nu a stins iubirea mea (Repertoriu internaţional/Dan V. Dumitriu) – Gina Pătrașcu

Viaţa mea…e muzica (Repertoriu internaţional/Dan V. Dumitriu) – Gina Pătrașcu

Ultima toamnă (Iris) – Iris

Ultimul romantic (Savoy) – Savoy

Vom cânta (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiţă

Vom fi mereu/Dacă omul poate fi (Alexandru Simu) – Mihaela Runceanu

CÂNTECE LANSATE ÎN 1988

A fi om (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu*

A fost odată, ca niciodată (Cornel Meraru) – Gabriel Doroabanţu

Acasă (Dan Ardelean) – Mihaela Runceanu*

A doua zi (Dinu Giurgiu) – Mihaela Runceanu

Ai venit prea târziu (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

Albele furtuni (Timpuri Noi) – Timpuri Noi

Alege drumul (Dani Constantin) – Loredana Groza

Alte vorbe de iubire (Ionel Tudor) – Marina Florea & Gabriel Cotabiţă

Am 20 de ani (Jolt Kerestely) – Ramona Bădescu

Am ales o stea în infinit (Ionel Tudor) – Angela Stoica

Am aşteptat să vii – Petre Geambaşu

Anii (Grup 120) – Grup 120

Anii tinereţii (Vasile Veselovski) – Corina Chiriac & Dan Spătaru*

Aprind o stea (Marcel Dragomir) – Doru Tufiş*

Aripi (Petre Găluşanu) – Alexandra Canareica

Aspiraţie (Evolutiv) – Evolutiv

Asta e doar viaţa (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

Asta-i viaţa (Paul Urmuzescu) – Corina Chiriac*

Aş vrea să-ţi spun (Mioriţa) – Mioriţa

Aşa să-mi fie dragostea (Octav Firulescu) – Grupul “3T” *

Atâta dor (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Azi (Alexandru Wilmany) – Elena Cîrstea*

Azi (Adrian Enescu) – Angela Similea

Balada sunetistului (Kappa) – Kappa

Băiatul care mă iubeşte (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu*

Brigadierii (Cargo) – Cargo

Bună seara, fericire! (Camelia Dăscălescu) – Ileana Şipoteanu

Bună seara, iubite! (Adrian Enescu) – Loredana Groza & Ion Caramitru

Călător spre infinit (Compact) – Compact

Călători, visători (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

Cântă viaţa (Corneliu Meraru) – Daniela Nicol

Cântă iar iubirea (Cătălin Târcolea) – Crina Mardare

Când iubeşti (Viorel Covaci) – Otilia Rădulescu*

Când iubirea va învinge (Marius Ţeicu) – Denis Ştefănescu

Când ne-om revedea (Dan Ştefănică) – Ilie Micolov

Cântec pe ţărm (Canon) – Canon

Cântec pentru prieteni – Compact

Cât aş fi vrut să te chem (Alexandru Wilmany) – Mihaela Runceanu*

Cât mai sus (Cornel Fugaru) – Dana Bartzer, Ramona Bădescu, Loredana Griza, Gabriel Cotabiță şi Adrian Daminescu

Ce bine-ar fi (Aurel Manolache) – Cătălin Crişan*

Ce bine că eşti (Nicu Alifantis) – Nicu Alifantis

Ce fericit e un om îndrăgostit (Dan Creimerman) – Dana Bartzer şi Dan Creimeran*

Ce frumoasă este marea (Aurel Manolache) – Florin Apostol

Ce frumoasă-i Mona Lisa (Marcel Dragomir) – Marcel Dragomir

Cerul uni suflet însorit (Gheorghe E. Marian) – Angela Stoica

Cheia vrăjită (Ricky Dandel) – Ricky Dandel

Cine-mi poate spune? (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Clepsidra cu flori de tei (Pro Musica) – Pro Musica

Conga (Repertoriul internaţional) – Mihaela Runceanu

Copilul şi marea (Horia Moculescu) – Horia Moculescu*

Cred în tine (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu

Crez (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Cu mine (Marcel Dragomir) – Elena Cârstea

Cu noi e tinereţea (Grup74) – Grup74

Cu tine (Ricky Dandel) – Ricky Dandel

Cum ar fi (Corneliu Meraru) – Mirela Voiculescu-Fugaru*

Cum eşti tu (Dinu Giurgiu) – Natalia Guberna

Cum pot să te conving şi ce să fac? (Florin Bogardo) – Stela Enache

Cumpăna zorilor (Foileton) – Foileton

Dacă-mi spui bun rămas (Paul Urmuzescu) – Mirabela Dauer

Dacă într-o zi mă vei iubi (Ion Cristinoiu) – Daniel Iordăchioaie*

Dacă nu m-ai iubi (Raid) – Raid

Dacă tot mă mai iubeşti (Marcel Dragomir) – Alina Mavrodin

Dă-mi mâna ta (Columna) – Columna

Dă-mi o şansă (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă*

De câte ori îţi spun la revedere” (Marcel Dragomir) – Mihaela Runceanu

De ce te ascunzi? (Dumitru Lupu) – Carmen Mureşan

De dragul tău (Marian Nistor) – Angela Similea

De dragul tău (Temistocle Popa) – Mirabela Dauer

De mi-ar aduce vântul (Dumitru Lupu) – Viorela Filip

De n-ai fi fost tu (Cornel Fugaru) – Cornel Fugaru şi Mirela Voiculescu-Fugaru

De ziua ta (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

De ziua ta (Municipal) – Municipal

Deschid fereastra (Ion Cristinoiu) – Corina Chiriac*

Dimineţile mele (Florin Bogardo) – Stela Enache

Din patru vânturi (Victor Socaciu) – Victor Socaciu

Doar mamei (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

Doar linişte şi pace (Acid) – Acid

Doar tu vei fi (Mircea Drăgan) – Mirabela Dauer

Doar iubirea dintre noi (Mihai Grigoriu) – Gabriel Cotabiţă

Doar un singur tren (Ion Cristinoiu) – Alexandru Jula

Doi navigatori (Adrian Enescu) – Gabriel Cotabiţă (piesă lansată de Sorina Moldvai)

Dor de viaţă (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Dragostea de 18 ani (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

Dragostea e ca o floare (Ducu Bertzi) – Ducu Bertzi

Dragostea-i un bob de rouă (Corina Chiriac) – Corina Chiriac

Dragoste şi soare (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

E doar un joc (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

E duminică (Victor Socaciu) – Victor Socaciu

E povestea mea (Corneliu Meraru) – Daniela Nicol*

Eşti eternitatea mea (Dan Beizadea) – Mihaela Runceanu

Eterna dragoste (Gheorghe Gheorghiu) – Gheorghe Gheorghiu

Extemporal la dirigenţie (Florin Bogardo) – Stela Enache

Fata din poveşti (Modul) – Modul

Fără tine (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Fără iubirea ta (Corneliu Meraru) – Viorela Filip

Fetele cu ochii verzi (Krypton) – Krypton

Firul de iarbă (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

Firul de lumină (Petre Magdin) – Luiza Petcu*

Floare de colţ (Gheorghe Gheorghiu) – Gheorghe Gheorghiu

Floare la rever (Nicu Alifantis) – Nicu Alifantis

Floarea amintirilor (Marius Micu) – Gabriel Dorobanţu

Floarea dragostei (Temistocle Popa) – Cătălin Crişan

Flori de gheaţă (Revox) – Revox

Fotografii (Romanticii) – Romanticii

Frumoasă vară românească (Mihai Elekes) – Liana şi Mihai Elekes

Frumoasă viaţă (Cornel Fugaru) – Mirela Voiculescu-Fugaru

Frumoase visuri(Repertoriu Internaţional) – Angela Ciochină

Generaţia nouă (Riff) – Riff

Generaţii de azi (Dani Constantin) – Carmen Mureşan

Glasul meu, tăcerea mea (Horia Moculescu) – Bogdan Bradu*

Hai să privim o clipă înapoi (Cornel Fugaru) – Mirela Voiculescu-Fugaru şi Cornel Fugaru*

Iubesc (Ricky Dandel) – Ricky Dandel

Iubire, cântec nesfârşit (Vincenţiu Perniu) – Viorela Filip

Iubire, dă-mi aripi să zbor (Ionel Tudor) – Marina Florea

Iubire fără margini (Dragoş Nedelcu) – Florentina Pocora*

Iubire şi vis (Quartz) – Quartz

Iubirea mea (Mircea Drăgan) – Marius Voicu şi “Romanticii”

Iubite (Temistocle Popa) – Angela Similea

Izvorul vieţii (George Natsis) – Adrian Daminescu

Îmi spune inima (Dumitru Lupu) – Daniel Iordăchioaie

În calea norilor (Voltaj) – Voltaj

În fiecare zi mi-e dor de tine (George Grigoriu) – Marina Florea & Gabriel Cotabiţă

În loc de bun rămas (Holograf) – Holograf

În sfârşit te-am regăsit (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

În urma ploii (Oxigen) – Oxigen

În viaţă, tu şi eu (Alexandru Simu) – Puiu Năstase

Îngăduie-i iubirii (Marian Nistor) – Angela Similea

Însingurare (Jolt Kerestely) – Mirabela Dauer

Întoarce-te acasă (Compact) – Compact

Între noi e o stea (Dumitru Lupu) – Daniel Iorăchioaie

Întrebări (Canon) – Canon

Într-o vară cândva (Corneliu Meraru) – Daniela Nicol

Într-un ochi de stea (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Îţi promit (Marius Ţeicu) – Marius Ţeicu

Joc matematic (Adrian Enescu) – Loredana Groza

La braţul tău (Petre Găluşanu) – Mircea Dumitrescu

La izvorul cristalin (Ilie Vorvoreanu) – Cornelia Vorvoreanu

La o fereastră (Dumitru Lupu) – Viorela Filip

La revedere, iubirea mea (George Grigoriu) – Marina Florea

Lumea-i a ta (Dan Ardelean) – Aura Urziceanu*

Lumea (Ionel Tudor) – Mioara Manea şi Adrian Daminescu*

Lumea de dragoste (Jolt Kerestely) – Angela Similea

Lumea îndrăgostiţilor (Elekeş) – Liana şi Mihai Elekeş

Lumina din cuvânt (Dani Constantin) – Mihaela Runceanu

Lumina eternă (Dan Beizadea) – Cătălin Crişan

Mai lasă-mă (Nicu Alifantis) – Nicu Alifantis

Mai rămâi (Radu Constantin) – Radu Constantin

Mai stai (Ion Cristinoiu) – Trio Expres

Marea mea iubire (Krypton) – Kryton

Marele premiu (Ion Cristinoiu) – Gabriel Cotabiţă*

Margine de seară (Alexandru Andrieş) – Alexandru Andrieş

Mă cheamă timpul (Napoca Rock T) – Napoca Rock T

Mă-ntorc acasă (Dan V. Dumitriu) – Gina Pătraşcu

Mă-ntorc cu drag în satul meu (Viorel Gavrilă) – Corina Chicioreanu & Doru Stelian*

Mă vei uita (Dan Iagnov) – Angela Similea

Măi bădiţă, Ioniţă / Vin’ la mama de mă cere (Laurenţiu Profeta) – Monica Anghel

Măiastră (Alexandru Mandy) – Liana Lungu*

Mi-e tare dor de tine (Compact) – Compact

Niciodată, niciodată (George Grigoriu) – Gabriel Cotabiţă

Niciodată nu te voi uita (Marcel Dragomir) – Alina Mavrodin*

Noaptea are vraja ei (Dan Beizadea) – Angela Stoica

Noi am ales (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu

Noi rămânem oameni (Adrian Enescu) – Gabriel Cotabiţă

Nu e vremea de pierdut (Cornel Fugaru) – Dana Bartzer, Ramona Bădescu, Loredana Groza

Nu, eu nu pot să te mint (Vasile V. Vasilache) – Mirabela Dauer

Nu-ţi spun adio (Anton Şuteu) – Gabriel Cotabiţă

Nu mai credeam în dragoste (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

Nu pot trăi fără dor (Marius Ţeicu) – Loredana Groza

Nu te-am uitat (Ion Cristinoiu) – Denis Roman

Nu te cred (Aurel Manolache) – Loredana Groza*

Nu te opri (Romeo Vanica) – Iris

Nu vă spun acum “La revedere” (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

Nu voi plange niciodată (Marius Teicu) – Angela Similea (piesă lansată de Mihaela Oancea în 1987, preluată de Angela Similea în 1988)

Nu vreau să pleci (Gheorghe E. Marian) – Otilia Rădulescu

Nu vreau să te pierd, iubire (George Grigoriu) – Marina Florea

Numai ea, tinereţea mea (Ionel Tudor) – Eliza Peneoaşu

Numai dor (Elekes) – Liana şi Mihai Elekes

Numai noi (Marius Ţeicu) – Silvia Dumitrescu

Numai noi (Elekeş) – Liana şi Mihai Elekeş

O fată frumoasă (Canon) – Canon

O floare pe zi (Titel Popovici) – Cornel Constantiniu*

O nouă zi (Mihai Constantinescu) – Mihai Constantinescu

O primăvară (Dan Iagnov) – Angela Similea

O poveste oarecare (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu

O simplă întâmplare (Romeo Vanica) – Anca Ţurcaşiu*

O undă de albastru în inima noastră (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Ochi albaştri (Marian Nistor) – Savoy

Ochi căprui (Adrai Enescu) – Silvia Dumitrescu

Ochii tăi (Şah Mat) – Şah Mat

Om trecând pe raza vieţii (George Nicolescu) – George Nicolescu

Opreşte-mă (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu

Oraşul meu (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu şi Cătălin Crişan

Parcul florilor (Petre Magdin) – Luiza Petcu

Paşi spre viitor (Holograf) – Holograf

Pârâul (Celelalte Cuvinte) – Celelalte Cuvinte

Pe aleea tinereţi” (Petre Găluşanu) – Alexandra Canareica

Pe drumul vieţii (Vasile V. Vasilache) – Mirabela Dauer

Pentru inima mea şi a ta (Temistocle Popa) – Angela Similea

Pentru noi (Trans-Express) – Trans-Expres

Pentru voi (Mihai Pocorschi) – Loredana Groza, Ioan Luchian Mihalea, Doina Matei Pocorschi, Mihai Pocorschi

Pentru voi, muguri noi (Ionel Bratu Voicescu) – Mihaela Runceanu

Perpetuum dans (George Grigoriu) – Eliza Peneoaşu

Piaţa romană, nr.9 (Nicu Alifantis) – Nicu Alifantis

Ploaie în luna lui Marte (Nicu Alifantis) – Nicu Alifantis

Poate dragostea (Mihai Grigoriu) – Loredana Groza*

Poate într-o zi (Grup 120) – Grup 120

Poem târziu (George Natsis) – Marina Florea

Povaţă (Quartz) – Quartz

Povestea lor (Riff) – Riff

Poveste lângă mare (Ricky Dandel) – Ricky Dandel*

Prieteni (Dan Beizadea) – Angela Stoica*

Primăvara (Contrast) – Contrast

Primăvară, fată dragă (Dan Stoian) – Viorela Filip

Primii paşi (Riff) – Riff

Priviţi lumina ce a nins în zori (Dan Iagnov) – Adrian Daminescu

Priviţi spre ziua ce-o să vină (Dan Dimitriu) – Marina Scupra*

Puterea dragostei (Repertoriul internaţional) – Eva Kiss

Puterea dragostei de om (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

Rămâi aşa cum eşti (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole şi Şerban Georgescu

Rămâi cu mine mereu (Gheorghe Gheorghiu) – Gheorghe Gheorghiu

Rămân cu tine (Timpuri noi) – Timpuri Noi

Râzi, tu, inimă şi cântă (Dan Stoian) – Corina Chiriac (piesă preluată ulterior de Stela Enache)*

Regăsire (Autograf) – Autograf

Rockul e prietenul meu (Cornel Fugaru) – Cornel Fugaru

Rouă în gând (Foileton) – Foileton

S-a deschis o uşă (Ion Cristinoiu) – Angela Similea

Să crezi în iubire (Cupidon) – Cupidon

Să fim prieteni (Marius Ţeicu) – Denis Ştefănescu

Să luăm cu noi şi soarele la drum (Dragoş Nedelcu) – Marian Spînoche

Să nu juri că mă iubești (Jolt Kerestely) – Angela Similea

Să nu mă crezi (Temistocle Popa) – Angela Similea

Să nu le spui că ne iubim (Ion Cristinoiu) – Corina Chiriac

Să nu te joci cu fericirea (Şerban Georgescu) – Marian Spânoche

S-o luăm de la-nceput (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

Seara/Balada locatarului meu (Corina Chiriac) – Corina Chiriac

Se joacă iar vara (Cătălin Târcolea) – Crina Mardare

Seara (Grup’74) – Grup’74

Seară frumoasă de vară (Temistocle Popa) – Daniel Iordăchioaie*

Septembrie (Savoy) – Savoy

Scrie-mi la post-restant (Dani Constantin) – Corina Mathia

Soare, bună dimineaţa (Florin Bogardo) – Stela Enache

Sonet neterminat (George Nicolescu) – George Nicolescu

Spune-mi cine eşti? (Dinu Giurgiu) – Cornel Constantiniu

Spune-mi dacă mă iubeşti (Dinu Giurgiu) – Ramona Bădescu

Stai lângă mine (Marius Ţeicu) – Gabriel Cotabiţă

Stânca vieţii (Floare Albastră) – Floare Albastră

Steaua mea (Gheorghe Gheorghiu) – Gheorghe Gheorghiu

Sunt vinovat (Val Sterian) – Vali Sterian şi Compania de Sunet

Şi de-ar fi (Ducu Bertzi) – Ducu Bertzi

Tărâmul iubirii (Antract) – Antract

Te-am iubit dintotdeanua (George Grigoriu) – Marina Florea*

Te aştept (Vali Sterian) – Vali Sterian şi Compania de Sunet

Te caut in noapte (Mihai Pocorschi) – Mihai Pocorschi

Te iubesc, viaţă (Ion Cristinoiu) – Gabriel Cotabiţă

Te rog zâmbeşte, fată frumoasă (Jolt Kerestely) – Gabriel Dorbanţu

Te voi iubi (Holograf) – Holograf

Te vom iubi (Ionel Tudor) – Marina Florea*

Terra (George Grigoriu) – Marina Florea & Gabriel Cotabiţă

Timpul trece mereu (Corneliu Meraru) – Alina Mavrodin

Tinereţe, fii prietena mea (Petre Găluşanu) – Cătălin Crişan

Tinereţea mea, cântă dragostea (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

Tinereţea patriei (Autograf) – Autograf

Tinerii cântă viaţa (Dan Creimerman) – Dana Bartzer

Totdeauna (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Toţi tinerii pot fi prieteni (Marcel Dragomir) – Mihaela Runceanu şi un grup de elevi de la “Şcoala Populară de Artă” din Bucureşti

Trec vânturile serii (Laurenţiu Profeta) – Gabriel Dorobanţu

Trenul de noapte (Romeo Vanica) – Ilie Micolov

Trenul viselor (Mihai Constantinescu) – Mihai Constantinescu

Tu eşti bucuria mea (Camelia Dăscălescu) – Dorin Anastasiu

Tu eşti toată viaţa mea (George Natsis) – Aura Urziceanu

Tu, om bun (Dani Constantin) – Silvia Dumitrescu

Tu şi eu (Alexandru Simu) – Puiu Năstase

Ţara din suflet (Dan Stoian) – Alexandra Canareica

Ţară de dor (Petre Magdin) – Grup solistic

Ţurai (prelucrare folclorică de George Grigoriu) – Marina Florea

Uitarea (Mihai Grigoriu) – Adrian Daminescu

Un cuvânt (Petre Găluşanu) – Ion Ulmeanu

Un om sentimental (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole*

Un secret (Ion Cristinoiu) – Corina Chiriac

Un simplu joc (George Natsis) – Aura Urziceanu

Un vis (Columna) – Columna

Un vis frumos (George Grigoriu) – Marina Florea şi Gabriel Dorobanţu*

Unde oare? (Ducu Bertzi) – Ducu Bertzi

Uitarea (Mihai Grigoriu) – Adrian Daminescu

Va fi veşnic doar iubirea (Aura Urziceanu) – Aura Urziceanu (preluată şi de un Grup solistic)

Vacanţa mea (Ion Cristinoiu) – Denis Roman

Veniţi acasă la noi (Cornel Fugaru) – Dan Spătaru*

Viaţa e tot (Iris) – Iris

Viata este mai frumoasă (Marius Teicu) – Angela Similea

Viaţa unui vis (Sorin Chifiriuc) – Dida Drăgan şi Monolit

Vino în amurg (Temistocle Popa) – Savoy

Vino-n codru la izvor (Florin Bogardo) – Stela Enache & Florin Bogardo

Vino, seară, vino (Ionel Tudor) – Mirabela Dauer

Vino, uită despărţirea (Dumitru Lupu) – Viorela Filip

Visam un ţărm de mare (George Nicolescu) – George Nicolescu

Visătoare (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Visul tineresc (Napoca Rock) – Napoca Rock T

Vocea ta (Foileton) – Foileton

Voi, oameni de mâine (Anton Şuteu) – Grup solistic

Voi reveni, cu drag, mereu (George Nicolescu) – George Nicolescu

Vom fi mereu (Ionel Tudor) – Marina Florea și Gabrile Cotabiță

Vorbim despre dragoste (Mihai Constantinescu) – Anca Ţurcaşiu

Vrea să-mi spui un cuvânt (Petre Găluşanu) – Ion Ulmeanu

Vreau să te găsesc (Medusa) – Medusa

Vrem să trăim, vrem să iubim (Dinu Giurgiu) – Trio “Express”

Zâmbeşte (Aurel Manolache) – Cătălin Crişan

Zâmbeşte pentru amândoi (Dan Pavelescu) – Adrian Iriminescu*

Zbor de amintiri (Vali Sterian) – Vali Sterian şi Compania de Sunet

Zi senină, mult soare (Corneliu Vântu) – Mihaela Runceanu

Ziua de mâine (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

Zori de zi (Hruşcă şi Şeicaru) – Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru

Pentru a fi cât mai obiectiv, am scris doar o simplă listă cu albumele și cântecele lansate pe parcursul anului 1989.

Mulțumiri domnilor Teodor Isaru, Bogdan Ioniță și Marian Stere, pentru ajutorul oferit.

 ALBUME LANSATE ÎN 1989 (selectiv)

Albumele care au în dreptul lor semnul *, deşi au apărut în 1990, conţin piese din 1988 şi 1989.

Multe dintre acestea erau programate să apară în magazine la sfârşitul anului 1989. Datorită evenimentelor din 16-25 decembrie 1989, când dictatura Ceauşescu a fost răturnată, au fost lansate abia în 1990.

Toate aceste albume au apărut, în format LP (discuri vinil long play) şi casetă audio (CD-ul a fost introdus în România abia în anii’90), la “Electrecord”, singura casă de discuri din România, în perioada 1948–1990.

Acordul fin – Marius Popp

Anca Ţurcaşiu & Cătălin Crişan – Anca Ţurcaşiu & Cătălin Crişan

Bat în geam iubirii – Marina Scupra*

Bine te-am găsit – Mirabela Dauer*

Canon – Canon

Cântă iubire – Mihai Constantinescu*

Cântec pentru prieteni – Compact

Cred în tine – Silvia Dumitrescu*

Daniel – Daniel Iordăchioaie*

De ce nu-mi spui că mă iubeşti? – Mirabela Dauer

De dragul tău – Mirabela Dauer

De ziua mamei – Ana Piuaru

Ducu Bertzi & Roxana Popescu – Ducu Bertzi & Roxana Popescu*

Doar un trandafir – Viorela Filip*

Eu sunt un trubadur – Cornel Constantiniu

Eu te voi iubi – Adrian Daminescu

Fără teamă – Krypton

Flacăra nestinsei iubiri – Angela Similea şi Marius Ţeicu*

Formaţii Rock nr.11 – Contrast, Timpuri Noi

Garoafa albă – Savoy

Holograf IV – Holograf*

Ileana Şipoteanu & Puiu Năstase – Ileana Şipoteanu & Puiu Năstase*

Mamaia’89 – 7 albume cu piesele în primă audiţie, lansate la Festivalul Mamaia’89

Marina, Marina, Marina – Marina Florea, Marian Scupra, Marina Voica

Melodii de neuitat 1 – Compilaţie

Melodii de neuitat 2 – Compilaţie

Mi-e dor de tine – Cătălin Crişan*

Nimic fără oameni – Vali Sterian şi Compania de sunet

Noi ramânem oameni – Gabriel Cotabiţă

Ochii tăi – Elena Cârstea*

Pentru voi, muguri noi – Mihaela Runceanu

Prefă-te inimă în stea – George Nicolescu

Primii paşi – Riff

Secunda I – Mircea Baniciu

Succese’89 – Compilaţie*

Trei oglinzi – Alexandru Andrieş

Tu eşti raza mea de soare – Gabriel Dorobanţu*

Un dor, o speranţă – Alexandru Jula

Un buchet de trandafiri – Loredana Groza

CÂNTECE LANSATE ÎN 1989.

Lista a fost întocmită prin consultarea publicaţiilor din acea perioadă. Acestea au fost: Revistele “Săptămâna”, unde Andrei Partoş realiza un top, pe baza preferinţelor ascultătorilor, “Informația”, “Litoral”, “Programul Radio-TV” şi discurile “Electrecord”.

Piesele care au fost prezentate la Festivalul “Mamaia’89” au în dreptul lor semnul *.

Acele veri ale iubirii (Camelia Dăscălescu) – Alina Mavrodin (piesă lansată de Eva Kiss)

Adio, prieteni de-o seară – Savoy

Ai venit prea târziu (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

Alături de tine (Dan V. Dumitriu) – Adrian Daminescu

Albastrele ploi (Romeo Vanica) – Ricky Dandel

Albastrul cer al tinereţii (Dragoş Nedelcu) – Constantin Bruj

Alege viaţa (Mihai Elekeş) – Dorin Anastasiu

Alexandra – Pro Musica

Alung melancoliile (Dumitru Lupu) – Viorela Filip

Am ales un cântec pentru voi (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu

Aminitiri – Rond

Ana-Maria – Riff

Anotimpuri (Aurel Giroveanu) – Alina Mavrodin

Atunci când ai de partea ta şi tinereţea (Cornel Fugaru) –Marilena Iordache*

Ascultă, copile – Conex

Aş vrea să fii lângă mine (Repertoriu internaţional) – Gina Pătraşcu

Aşteptând un tren (Doru Căplescu) – Doru Căplescu

Axioma copiilor – Vali Sterian şi Compania de sunet

Azi pentru tine (Raul Pădurean) – Constantin Bruj

Balada dragostei – Mircea Baniciu

Baladă pentru ţara mea (Vasile V. Vasilache) – Denis Ştefănescu

Balada pescăruşilor albaştri (Florin Bogardo) – Stela Enache

Bat în geam iubirii (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

Bine te-am găsit (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Ca o zi cu soare (Ionel Tudor) – Adrian Enache*

Castele de nisip – Mircea Vintilă

Călător spre infinit – Compact

Călător spre mileniul III (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu*

Cântă, Dunăre (m & t: Temistocle Popa) – Vanessa Radu*

Cântă iubirea (Zoltan Boroş) – Mihaela Runceanu

Cântați iubirea (Laurențiu Profeta) – Alina Mavrodin

Cântec de drumeţie (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

Cântec pentru o nouă zi (Temistocle Popa) – Daniel Iordăchioaie*

Cât de frumoasă eşti (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă

Cât vom fi o stea în mers (Radu Simion Jr.) – Daniela Nicol

Ce-mi eşti tu mândruţo, mie? (Dan Stoian) – Dan Spătaru/Marian Stere*

Ce-ar fi să fiu? (Marius Ţeicu) – Angela Similea

Cenuşăreasa – Roata

Ce s-a întâmplat? (Adrian Enescu)  – Silvia Dumitrescu

Chipul fericirii (Eugen Rotaru) – Cristian Dicu*

Cine iubeşte (Jolt Kerestely) – Mirabela Dauer*

Cine n-a iubit – Eliza Peneonaşu

Cine ştie? – Monica Anghel

Clipe ce dor (Eugen Mihăescu) – Mihaela Runceanu

Clipe de linişte (Jolt Kerestely) – Carmen Rădulescu

Clipe de poveste (George Grigoriu) – Marina Florea

Coincidenţe (Adrian Ordean) – Victor Socaciu

Corabie pentru doi (Angela Ciochină) – Angela Ciochină

Corăbii de lumină şi de dor (Dan Stoian) – Sergiu Simionese*

Costineşti, oraş al vacanţei (Mihai Prisăcaru) – grupul “Choralis”

Cred în forţa dragostei (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiţă

Cu dragostea nu te juca (Petre Găluşanu) – Alexandra Canareica

Cu un cer de iubire (Horia Moculescu) – Anca Ţurcaşiu

Cum aş putea să nu te iubesc (Mihai Grigoriu) – Gabriel Cotabiţă*

Cuvântul om (Daniela Claudia Nacu) – Daniela Claudia Nacu şi Dorin Anastasiu*

Dacă-ţi spun la revedere (Dumitru Lupu) – Viorela Filip

Dacă ochii mei îţi spun ceva (Laurenţiu Profeta) – Roxana Popescu*

Dacă totuşi vei pleca (Zoltan Boroş) – Mihaela Runceanu

Dacă toţi ar fi ca noi (Corneliu Meraru) – Alina Mavrodin

Dacă tu eşti lângă mine – Medusa

Dacă tu n-ai fi (Ionel Tudor) – Daniela Nicol/Denis Roman

Dacă voi iubi (Vasile V. Vasilache) – Denis Ştefănescu

Dacă vrei (Octav Firulescu) – Loredana Groza

Dans, dans, dans (Repertoriu internaţional) – Mirabela Dauer şi Cornel Constantiniu

Dansează tinereţea (Angela Ciochină) – Angela Ciochină

Dansul (Doru Căplescu) – Silvia Dumitrescu

Dă-mi speranţa ta (Valentin Armeanu) – Mirabela Dauer

Dă-mi o veste – Compact

Dă-mi mâna, dragul meu prieten drag (Jolt Kerestely) – Angela Similea

Dăruieşte-mi acest ceas de iubire (Florin Bogardo) – Stela Enache

De aceea eu nu te-am uitat (Repertoriu Internaţional) – Natalia Guberna

De atâtea ori ne-am întâlnit (Dumitru Lupu) – Natalia Guberna

De-aş fi o stea (Mircea Drăgan) – Loredana Groza

De-aş uita iubirea ta (Viorel Gavrilă) – Carmen Rădulescu

De dor curat (Alexandru Dana) – Gina Pătraşcu

De dorul tău (Mihai Vanica) – Gabriel Dorobanţu

De dragul zilei care vine (Camelia Dăscălescu) – Roxana Popescu*

De m-ai iubi cu-adevărat (Jolt Kerestely) – Mirabela Dauer

De mă vrei, voi reveni (Adrian Enescu) – Loredana Groza

De ştii să ierţi, atunci revino (Corneliu Meraru) – Ileana Şipoteanu

De tine când mi-e dor (Marius Ţeicu) – Mirabela Dauer

De ziua ta, iubirea mea (Dan Iagnov) – Elena Cârstea

Devreme şi prea târziu (Horia Moculescu) – Anca Ţurcaşiu

Din întâmplare (Mircea Vintilă) – Mircea Vintilă

Din lumina ce răsare (Alexandru Simu) – Arina Băjenaru*

Din prima clipă (George Grigoriu) – Gabriela Moraru*

Din prima zi, din primul ceas (Ionel Tudor) – Geanina Olaru*

Dimineaţa în culori (Mihai Constantinescu) – Mihai Constantinescu

Doar iubirea să rămână (Dan V. Dumitriu) – Carmen Mureşan

Doar tu, iubire (Sile Dinicu) – Viorela Filip

Dorul călător (Petre Găluşanu) – Gabriel Dorobanţu

Dorule, măi dorule (Corneliu Meraru) – Carmen Rădulescu*

Dormeau pe o frunză două stele (Marius Ţeicu) – Mirabela Dauer

Dovezi de neclintit – Vali Sterian şi Compania de Sunet

Dragoste, bine-ai venit (Repertoriu internaţional) – Gina Pătraşcu

Dragostea mereu învingătoare (Dinu Giurgiu) – Elena Cârstea

Drum spre stele (Alexandru Simu) – Loredana Groza

Drumul în doi – Semnal M

Drumul meu însorit (Marcel Dragomir) – Camelia Florescu

Duminica promisă (Andrei Keresteley) – Marius Voicu

E lung drumul până mâine (Viorel Gavrilă) – Iunia Tănase*

Ecouri (Petre Magdin) – Luiza Petcu

Ecoul vorbelor dintâi (Jolt Kerestely) – Angela Similea

Este ţara mea (Marius Marchiş) – Gina Pătraşcu*

Eu cred în cântecul meu (Marius Ţeicu) – Georgeta Cernat*

Eu nu te-am uitat (Repertoriu internaţional) – Mihaela Runceanu

Eu nu zic, dar spun (Horia Moculescu) – Bogdan Bradu*

Eu şi tu, iubite Bucureşti (Ion Cristinoiu) – Jean Păunescu*

Eu te cunosc (Ionel Tudor) – Constantin Dimitriu*

Este ţara mea (Marius Marchiş) – Gina Pătraşcu

Eşti lumea mea (Horia Moculescu) – Gabriel Gotabiţă

Fata cu ochi verzi (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu

Fericire – Vali Sterian şi Compania de sunet

Fericirea are chipul tău (Marcel Dragomir) – Mihaela Runceanu

Fir de lumină (Petre Magdin) – Luiza Petcu

Flacăra nestinsei iubiri (Marius Ţeicu) – Angela Similea

Floare de colţ – Ducu Bertzi

Flori pentru August (Temistocle Popa) – Grup solistic*

Frunza – Mircea Baniciu

Gama prieteniei – Contrast

Gară pentru doi (Horia Moculescu) – Claudia Ene*

Garoafa albă – Savoy

Gândul meu curat (Gheorghe Mihăilă) – Silvia Dumitrescu

Hai cântă, pădure (Dumitru Lupu) – Ileana Șipoteanu

Hai, iubire, nu mă aştepta (Cornel Fugaru) – Elena Laura Zavate*

Hai, vino şi stai lângă mine (Florin Bogardo) – Stela Enache

Hai, vino, vino iar! (Repertoriu internaţional)– Mirabela Dauer

Iartă-mă (Ion Cristinoiu) – Gabriel Cotabiţă*

Imagini de vis – Roşu şi Negru

Itinerar – Floare Albastră

Iubire (Laurentiu Profeta) – Florin Apostol

Iubirea mea (Mircea Drăgan) – Romanticii

Iubirea, cartea mea de oftat (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Iubire nesfârşită (Dan Dimitriu) – Gabriel Dorobanţu*

Izvorul meu de dragoste (Horia Moculescu) – Bogdan Bradu*

Îmi cântă inima (Marius Ţeicu) – Denis Ştefănescu

În fiecare zi (Ion Cristinoiu) – Loredana Groza

În zadar tu n-ai să vii – Roşu şi Negru

Întâlnire cu dragostea (Camelia Dăscălescu) – Daniel Iordăchioaie

Întoarce-te iubire (Mihai Vanica) – Marina Scupra*

Învaţă să fii om (Viorel Gavrilă) – Monica Anghel*

La capăt de cer (Mihai Constantinescu) – Marina Florea

La început de drum (Mircea Baniciu) – Mircea Baniciu

La plimbare (Doru Căplescu) – Doru Căplescu şi Crina Mardare

La ţărmul unei amintiri – Roşu şi Negru

Libertate (Victor Socaciu) – Victor Socaciu*

Liniştea mea (Mişu Iancu) – Cornel Constaniniu*

Lumea e pentru noi făcută (Octav Firulescu) – Loredana Groza şi Adrian Daminescu

Lumea ştie despre dragostea noastră (Marius Ţeicu) – Marius Ţeicu

Lumină dintr-o stea – Fonic

Lumina marelui Pamânt (Dan Dimitriu) – Florin Blaj*

M-am îndrăgostit de rock (Titel Popovici) – Angelica Caraiman*

Mai e timp să iubeşti (Marius Micu) – Constantin Bruj

Mama (Aurel Manolache) – Cătălin Crişan*

Marea ca o eternintate (Ion Cristinoiu) – Magdalena Cuşa*

Mă gândesc de mii de ori – Fonic

Mă întorc la tine, mare albastră (Dumitru Lupu) – Daniel Iordăchioaie

Măi bădiţă, Petre (Folclor) – Mirabela Dauer

Mâine de la capăt (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

Mesaj – Conex

Mi-am amintit de mare – Aura Urziceanu

Mi-e dor de dorul tău (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Mi-e dor de tine (Temiscole Popa)– Cătălin Crişan

Miracol infinit (Doru Căplescu) – Silvia Dumitrescu

Muguri pentru viitor (Octav Firulescu) – Loredana Groza*

Muzica e glasul tinereţii (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

Ne cheamă marea (Şerban Georgescu) – Madălina Manole şi Cătălin Crişan*

Ne ştiam prin telefon (Dinu Giurgiu) – Denis Ştefănescu

Nici un vis nu e imposibil (Bogdan Cristinoiu) – Adrian Daminescu

Niciodată (Viorel Gavrilă) – Gabriel Dorobanţu

Ninsorile de flori (Adrian Enescu) – Angela Similea

Ninsori de mai (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Noapte şi zi (Viorel Covaci) – Carmen Mureşan*

Noi navigăm pe mare de speranţe (Dan Beizadea) – Marian Spînoche*

Nopţi albastre la Mamaia (George Grigoriu) – Marina Florea*

N-am ştiut, iubire (Iulia Duman) – Iulia Duman

N-am uitat măicuța mea (Valențiu Grigorescu) – Alina Mavrodin

Nu crede în uitare – Carmen Mureşan

Nu e vreme de pierdut (Jolt Kerestely/Claudia Deleanu) – Camelia Florescu

Nu mai cred în jurăminte (Jolt Kerestely) – Carmen Rădulescu

Nu mai sta supărat (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

Nu poţi uita (Marius Ţeicu) – Adrian Daminescu

Nu se poate trăi fără dragoste (George Grigoriu) – Marina Florea*

Nu te juca (Cornel Fugaru) – Alin Cibian*

Nu uita (Vasile Veselovski) – Carmen Mureşan

Nu vreau să fug de dragoste (Vasile V. Vasilache) – Denis Ştefănescu

Nopţi albastre la Mamaia (George Grigoriu) – Marina Florea

O floare pentru mai târziu (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

O monogramă (George Grigoriu) – Marina Florea

O noapte şi o zi – Autostop

O stea căzătoare – Foileton

O viaţă întreagă (Dan Beizadea) – Aurelian Temişan*

O zi frumoasă (Dani Constantin) – Riky Dandel

Oamenii muncii – Totuşi

Oare de ce îmi ieşi în cale? (Cornel Fugaru) – Oana Hanganu

Ochi căprui (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu

Ochii tăi mă iubesc (Corneliu Meraru) – Gabriela Sauciuc

Omul chitară – Victor Socaciu

Ora dansului (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

Orice vapor se-ntoarce (Aurel Manolache) – Aneta Nedelescu*

Orice zi din viaţa mea (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer*

Orologiul unei flori (Dinu Giurgiu) – Carmen Mureşan

Pacea, fericirea lumii (Ştefan Elefteriu) – Oana Hanganu

Păstrează-mă – Riff

Pe acest pământ – Atlas

Pe viaţă îţi dăruiesc inima (Mihai Vanica) – Carmen Mureşan

Pentru că te iubesc (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu

Pentru dragostea mea (Ion Cristinoiu) – Loredana Otrocol*

Pentru liniştea planetei (Cornel Fugaru) – Bogdan Bradu, Gabriel Cotabiţă, Mirela Voiculescu Fugaru, Loredana Groza, Mihaela Runceanu*

Pentru mine eşti doar tu (Doru Căplescu) – Doru Căplescu şi grupul “Stil”

Pentru voi – Cros

Ploaia – Compact

Ploaia – Krypton

Porumbei zburaţi spre soare (Petre Găluşanu) – Aura Buiac

Poveste (Doru Căplescu) – Doru Căplescu

Poveste cu un clovn – Krypton

Povestea unei simple întâmplări (Ion Cristinoiu) – Ovidiu Baciu*

Prima iubire şi ultima (Horia Moculescu) – Gabriel Cotabiţă

Prin viaţă amândoi (Dumitru Lupu) – Dumitru Lupu

Primăvara – Canon

Primul cântec de iubire (Dan Beizadea) – Angela Stoica

Prin noi trăieşte muzica (Cornel Fugaru) – Marius Dragomir*

Puterea de a iubi (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

Răsărit – Grup’74

Românie (Temsicole Popa) – Otilia Rădulescu şi Daniel Iordăchioae*

Revino (Repertoriu internaţional) – Mirabela Dauer

Revino la ţărmul mării (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

Rockul baroc – Pro Musica

S.F. – Roata

S-aducem dragostea-napoi (Dumitru Lupu) – Gabriel Dorobanţu*

Să dăruim pământului (Dan Dimitriu) – Marina Scupra*

Să fiu cu tine (Mircea Drăgan) – Mirabela Dauer

Să iubim Planeta albastră (Dan Stoian) – Cvintetul “Luchian” *

Să iubim tinereţea (Cornel Meraru) – Daniela Nicol

Să-mi dai o aripă să zbor (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

Să-mi spui mereu că mă iubeşti (Ionel Tudor) – Ricky Dandel

Să păstrăm un ţărm de vise (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu*

Să te gândeşti la mine – Compact

Scrie-mi din Costineşti – Marius Voicu

Secunda cea fără de bătrâneţe şi fără de moarte (Mircea Baniciu) – Mircea Baniciu

Secunda de viaţă (Ştefan Elefteriu) – Camelia Cristian

Seara acesta e doar a mea (Cornel Fugaru) – Daniela Nicol / Oana Hanganu

Stau pe o margine de lună (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu/Dida Drăgan (piesă înregistrată de Silvia Dumitrescu şi preluată de Dida Drăgan)

Stai lângă mine (Marius Ţeicu) – Gabriel Cotabiţă

Scorpia şi ghionoaia (Mircea Baniciu) – Mircea Baniciu

Scrie-mi din Costineşti (Florin şi Cristian Nanu) – Marius Voicu

Scrisoare – Victor Socaciu

Scrisoare de dragoste – Contrast

Scrisoare simplă (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Sfârşit de romanţă (George Nicolescu) – George Nicolescu

Soare şi flori (Dragoş Nedelcu) – Luminiţa Dumitrescu*

Spune-mi ce vrei tu? (Virgil Popescu) – Virgil Popescu

Spune-mi tu, nemărginită mare (Aurel Manolache) – Marian Mihai*

Stai lângă mine (Mircea Rusu) – Mircea Rusu

Steaua iubirii (Dan Dimitriu) – Gina Pătraşcu

Stropi de senin – Octave

Sunt fericit (Dumitru Lupu) – Florin Apostol

Suntem fericiţi (George Grigoriu) – Gabriela Moraru

Sunt vinovat – Vali Sterian şi Compania de sunet

Şi eu sunt (Aurel Giroveanu) – Constantin Bruj

Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselevski) – Adrian Daminescu*

Ştiam că vei veni (George Grigoriu) – Marina Florea

Ştiu – Marcel Dragomir

Tango la malul mării (Marius Micu) – Puiu Năstase

Tatiana – Krypton

Te-am chemat (Mihai Constantinescu) – Florin Apostol

Te-am găsit (Marius Micu) – Florin Apostol

Te-am iubit atât de mult, Maria (Marcel Dragomir) – Doru Tufiş

Te-am iubit dintotdeanua (George Grigoriu) – Marina Florea

Te-astept ca pe-o iubire (Corneliu Meraru) – Gabriel Dorobanţu

Te chem în viaţa mea (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

Te invit să dansăm (Mihai Constatinescu) – Anca Ţurcaşiu

Te rog nu plânge (Cristina Dumitriu) – Angela Similea

Te visez mereu (Adrian Ordean) – Compact

Te voi iubi mereu (Mihai Porcorschi) – Doina Matei Pocorschi

Te vreau mereu aşa cum eşti acum (Dan V. Dumitriu) – Roxana Vulpescu

Timpul (Cristina Dumitriu) – Angela Similea

Timpul e prieten bun (Repertoriu Internaţional) – Natalia Guberna

Tinereţe, cer fără nori (Dan Dimitriu) – Gabriel Dorobanţu

Tot mai frumoasă te doresc, iubită ţară  (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu

Trepte spre albastru (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiţă*

Tu eşti raza mea de soare (Mihai Vanica) – Gabriel Dorobanţu

Tu eşti soare în viaţa mea (Andrei Kerestely) – Gabriel Cotabiţă

Ultimul tramvai (Ionel Tudor) – Angela Similea

Un anotimp de dor (Viorel Gavrilă) – Angela Ciochină şi Daniel Iordăchioaie

Un buchet de trandafiri (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Un cântec pentru iubire (Mihai Constantinescu) – Sanda Ladoşi

Un cântec pentru tine (Octav Dumitrescu) – Gina Pătraşcu

Un om cum mi-am dorit (Aurel Giroveanu) – Lelia Florescu şi Florin Apostol

Un pas spre infinit (Gheorghr E. Marian) – Silvia Dumitrescu

Un simplu joc – Rond

Unde eşti? (Daniela Claudia Nacu) – Daniela Claudia Nacu*

Unde eşti copilărie? – Vali Sterian şi Compania de Sunet

Unde mergi, iubirea mea (Repertoriu internaţional) – Ileana Șipoteanu și Daniel Iordăchioaie

Urare – Vali Sterian şi Compania de sunet

Va fi soare mereu (Camelia Dăscălescu) – Alina Mavrodin

Vacanţa la mare (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu

Val de mare – Roşu şi Negru

Vă dăruiesc un cânt (Repertoriu Internaţional) – Natalia Guberna

Viaţa e aurul planetei (Viorel Gavrilă) – Ioana Capanu*

Viaţa în fiecare zi (Şerban Georgescu) – Brânduşa Acsânte*

Viaţa merge înainte (Marius Ţeciu) – Angela Similea

Viaţa pentru toţi (Doru Căplescu) – Alexandra Canareica

Viaţă, viaţă (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă

Viers din inimă română (Dragoş Nedelcu) – Mihaela Runceanu*

Vino în întâmpinarea mea (Dan Stoian) – Ileana Șipoteanu

Vino în vis – Sistem

Vino între oameni/Floare ce colț (Dan V. Dumitriu) – Marina Florea

Vis în doi – Tranzit

Voi (Mira Moreno-Toroimac) – Mira Moreno-Toroimac*

Voi reveni, cu drag, mereu – George Nicolescu

Voi, tinerii – Evolutiv

Vom trăi un vis (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu

Vreau dragostea ta – Elena Cârstea

Vreau iubirea s-o păstrez (Alexandru Wilmany) – Mircea Dumitrescu

Vreau să dansez (Valențiu Grigorescu) – Alina Mavrodin

Vreau să fiu lumină (Cornel Fugaru) – Mirela Voiculescu Fugaru

Vreau să revii la malul mării – Gheorghe Gheorghiu

Vreme de viaţă, tinereţea (Marius Ţeicu) – Carmen Floricel*

Zăpada palmei tale (Adrian Enescu) – Loredana Groza

Zdreanţă – Cupidon

Zi de zi (Viorel Gavrilă) – Roxana Vulpescu*

Zori de zi – Vali Sterian şi Compania de sunet

 

AUTOR

MIRCEA NICOLAU

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!