Update. Eminescu în muzica rock și folk

 „…Apogeul pentru întreaga suflare pop-rock a fost deceniul ’65 – ’75. Iar marele merit al Mondial-ului s-a datorat folosirii poeziilor marilor noştri poeţi. Ceea ce făceau îndeobşte textierii erau surogate, personal le evitam din start. Pe Eminescu nu-l contesta nimeni. Cineva îmi spunea că «Atât de fragedă» l-a salvat de corigenţă la limba română: a recitat-o c-o ştia de la noi, nu din manual! Dar nici aşa nu era uşor, pentru că – tot din start – era o impietate să-l foloseşti pe Eminescu…” (Doru Tufiș, emisiunea „Remix – Eminescu, muzica poeziei”)

Nu este exclus ca poetul Mihai Eminescu să fie cel mai folosit… „textier” din muzica românească, cert e că – în rock și folk, încă din ultimii ani ’60 – s-a compus și s-a cântat din plin pe versurile eminesciene. În urmă cu ani buni, echipa „Remix” a realizat o ediție foarte… aglomerată cu această temă, fără să epuizeze nici pe departe înregistrările. La început a fost un articol în revista literară nouăzecistă „artPanorama”. Subiect şi anchetă pe care le-am pus în pagină prin 1997, în emisiunea de la Radio 3 – România Tineret; apoi am tot up-datat ilustrările muzicale rock & folk pe versuri eminesciene de-a lungul anilor, al deceniilor. Rezultatul cel mai important pentru mine îl constituie o emisiune „Remix” din urmă cu două decenii, redifuzată de mai multe ori pe diverse posturi TVR, ultima dată pe 14 ianuarie 2024.  Cu chitare acustice ori electrice, toate acordate pe lungimi de undă eminesciene, incursiunea în arhiva Televiziunii Române de a căuta artişti pop-rock şi folk inspiraţi de poet a continuat cu noi rezultate.

Încă din urmă cu peste 50 de ani, grupul beat Sideral şi-a înscris în repertoriu o melodie inspirată de versurile eminesciene – „Lacul” (interpretată alături de solistul Cornel Guriţă şi Cometele, cu muzicuţa inconfundabilă a lui Cornel Ionescu) pe coloana sonoră a unui film celebru în epocă, „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Ştiopul. Din acelaşi deceniu mai consemnez o compoziţie pe aceleaşi versuri, datorată lui Şerban Ciurea de la Entuziaştii (des difuzată atunci, datorită căreia solistul chitarist a fost cooptat în Uniunea Compozitorilor, pe care anul trecut am înlănțuit imagini la temă), dar şi „Somnoroase păsărele”, semnată tot Sideral, cu solistul Cezar Tătaru.

Într-o aceeaşi sesiune de filmări din primul studiou al Televiziunii Române din 1968, alături de Sideral a performat şi solistul Toni Ghera, acompaniat de altă glorie şaizecistă, Olympic ’64, cu „De ce nu-mi vii”. O altă versiune cântată a celebrului poem aparţine din aproximativ aceeaşi perioadă, într-o variantă mai academică (citește simfonizată), conservatoriştilor ieşeni de la Roşu şi Negru, compoziţie a asistentului lor de la facultate, celebrul astăzi Sabin Păutza! Filmare de platou în acest caz, dar şi un videoclip pentru altă încercare a aceluiași grup: „Şi dacă”. Nu ştiu dacă melodia „De ce nu-mi vii” – semnată Coral – a rămas pe undeva, bateristul povestind la un moment dat despre cenzurarea acesteia! Și încă  o formaţie şaizecistă, cel puțin la fel de cunoscută, Sincron – grupul care a gravitat în jurul regretatului Cornel Fugaru – şi-a înscris în biografia afectivă „Şi dacă”, „Somnoroase păsărele” (aceasta interpretată de chitaristul Alexandru Arion, ambele filmate), dar şi „Dorinţa”, „Mai am un singur dor” şi „Pe lângă plopii fără soţ”.

De ultimă oră, în 2020, Arhiva Muzeul Rock din România a recuperat de la celebrul DJ Andrei Voiculescu o înregistrare Olympic ’64 – „Kamadeva”, cenzurată de Electrecord de pe singurul disc single al formației, lansat la începutul anului 1971; piesa este ilustrată cu imagini rarisime și postată pe youtube.

Cât despre Mondial, povestea s-a generalizat, în sensul în care şlagărele sale pop-rock (o muzică proaspătă, aşadar, în contextul comunist al vremii) au uimit o ţară întreagă, majoritatea textelor având revalorizate poezii ale marilor clasici ai literaturii române: Eminescu, Minulescu, Topârceanu, Goga, Şt. O. Iosif… Primul dintre ei a avut trei poeme melodicizate – „Atât de fragedă” şi „Departe sunt de tine” (compoziţii ale solistului Gabi Drăgan) şi „Codrul” (Mişu Cernea).  Acelaşi poem – intitulat de fapt „Povestea codrului” – a inspirat câţiva ani mai târziu grupul Magic din Mediaş. Savoy, chiar la debut, a avut la rândul său o încercare numită „La steaua”, iar Romanticii, reinventaţi dintr-o aripă Mondial, au lansat încă de la debutul din 1971, cu Doru Tufiş la voce şi chitară, „O, rămâi” şi „Crăiasa din poveşti” (şlagăr care nu a iertat nici unul dintre topurile anului 1973).

Vara lui 1970, turneu în Moldova sovietică care debutează cu scandal la Chişinău, MONDIAL fiind prima trupă românească care evolua acolo, după război! Simpatie mare din public (9000 de spectatori, a doua seară 12000, la Teatrul Verde, în aer liber), melodiile se cunosc, există un adevărat cult pentru poeţii clasici români, băieții primesc bileţele unioniste! Filip Merca oftează şi povesteşte lucruri care ţin de istoria culturală a românilor, dincolo de muzică ori de granițe…„Turneul în Rusia a durat două luni. Dar a început prost, pentru că la Chişinău n-au venit doar basarabeni. În partea a doua a spectacolului, a urcat pe scenă cu flori un profesor de istorie de la Kiev, român. Care a apucat să spună la microfon: «Am venit să-i ascult şi să-i văd pe cei care cu versurile lui Eminescu au răscolit inimile românilor de pretutindeni!» Atât, pentru că studenţii şi tinerii au început să cânte «De la Nistru pân’ la Tisa…» Ruşii au fost luaţi pe nepregătite de izbucnire, aşa că a urmat măcel. Pe noi ne-au izolat şi ne-au băgat sub scenă, iar publicul a fost împrăştiat cu miliţia călare, s-au făcut arestări, a fost cumplit. Ne-au spus că ne trimit în Siberia (căpitanul KGB care se «ocupa» de noi). Dar noi nu provocaserăm nimic! Au oprit spectacolul şi cu asta basta!” – (vol. „Timpul chitarelor. Cornel Chiriac şi epoca Beat” – Doru Ionescu, 2016, ed. Integral)

La Timişoara, chiar pe 15 ianuarie 1973, debutau în concert câţiva tineri cu grupul folk Pro Musica, pentru a cânta exclusiv (atunci) din lirica poetului. Un an mai târziu, emisiunea „Tinerii şi muzica lor” îi difuza cu „Glossa”, baladă rămasă în repertoriu până în prezent. Un deceniu mai târziu, trupa lui Ilie Stepan, devenită între timp unul dintre polii rockului autohton, edita pe primul disc „Şi dacă…” (cu solistul Ionel Nae Tarnoczi), iar pe următorul „Dintre sute de catarge”, cu Tic Petroşel. După 1989, Ilie Stepan a continuat tributul muzical eminescian, mai întâi pe o casetă audio cu recitări ale actorului Eugen Moţăţeanu – „Femeia, eterna poezie” -, apoi pe trilogia Stepan Project: „Sensul vieţii”: „La steaua”, „Adio, „De-atâtea ori”, „Replici”…

Tot un grup timişorean, Abra, astăzi localizat în Germania, are două melodii rock acustice editate târziu, operă a lui Adrian Dinu: „Prin nopţi tăcute” şi „Cu mâine zilele-ţi adaogi”. Nu pot trece nici de melodia „Dor de Eminescu” a chitaristului Alexandru Zărnescu (pe versuri păunesciene, mare şlagăr din vremea Cenaclului), care a editat în anii ’90 pe discul propriu şi compoziţia „Criticilor mei”. În acelaşi deceniu, timişorenii de la Arca publicau oficial „De ce nu-mi vii”, Ştefan Mardale aducând cântecul ulterior în grupul Cri Gri. Din Balș, o trupă progressive-metal nouăzecistă, Karma, făcea furori la festivalurile nouăzeciste cu „Odă (în metru antic)”, apoi a continuat în deceniul următor sub titulatura Floarea Soarelui.

Din anii ’80 încoace, hardrockerii n-au fost mai prejos: Harap Alb cu „Lasă-ţi lumea”, Incognito şi Voltaj cu compoziţia lui Adrian Ilie „De ce nu-mi vii”. Krypton au editat pe dublu-discul concept „Lanţurile”, în decada următoare, „Glossa”!

Tot o operă rock, Haron – „Cu Haron peste Aheron”, la Satu Mare, a inclus versuri eminesciene. Şi tot din anii ’90, e musai de menţionat un CD distribuit internaţional: R.A. – „Geniu pustiu”, produs de Andrei Rusu, cu vocea lui Dan Byron, conţine „La steaua”, „Noaptea veşnicei uitări”, „Până nu pier”. Un tribut eminescian şi din partea grupului Overlord: „Glossa”. Plus încă o achiziţie la temă din ultimii ani: Syn Ze Şase Tri cu „Făuritorul lumii”.

Înapoi în epoca de aur… muzical, în 1972 grupul târgumureşean Dentes lansa pe disc „Ce te legeni, codrule?”. Pe un EP Electrecord descoperim „Peste vârfuri” – o compoziţie mult mai cunoscută, datorată lui Petre Iordache şi Sfinx. Apoi Acustic T ’74 cu „Crăiasa din poveşti”, editată pe disc în 1976; aceeaşi poezie i-a inspirat şi pe arădenii de la Carusel. Din 1979 am descoperit o filmare inedită a folkistei Adriana Ausch (cu Alexandru Andrieş la a doua chitară) – „O, rămâi”.

Din acelaşi an, un disc al ieșenilor Ethos cu „Miezul nopţii”. În deceniul următor, gălăţenii de la Cristal înregistrau pe disc „Când amintirile”, iar Anda Călugăreanu avea editată melodia „Prin nopţi tăcute”, pentru a continua în decada următoare cu „Stelele-n cer”.

Folkiştii au avut, de la sine înţeles, un cult pentru marea poezie românească, în particular pentru Eminescu: Nicu Alifantis cu „O, rămâi” şi „Kamadeva”, Mircea Bodolan cu „La mijloc de codru”, „O, rămâi”, „Şi dacă”, Florin Săsărman – „Dormi”, Maria Gheorghiu – „Ruga Anei către Fecioara Maria”, Jul Baldovin – „Frumoasă-i”, Tatiana Stepa – „Răsai”, Tudor Gheorghe – „Sara pe deal”, Victor Socaciu – „Odă (în metru antic)”,  Ovidiu Mihăilescu cu „De ce nu-mi vii” și „Odă în metru antic”.

 

 

În 2000, inimosul muzician orădean Florian Chelu Madeva a pus în pagină, în Anul Eminescu, un întreg CD cu 18 ilustrări ale poeticii ilustre (compus alături de colaboratorii săi de peste decenii), înregistrat mai întâi în limba română, apoi şi în italiană, maghiară, engleză, germană…: „Mari melancolii şi aspre indignări”, sub egida Rock Filarmonica Oradea, acoperă stilistic un ecart de la balada folk la rockul simfonic. „Sara pe deal”, „Adânca mare”, „Şi dacă” au fost filmate atunci pentru TVR 2.

În ultimul deceniu, o trupă din noul val rock alternativ – Firma – a lansat o piesă realmente energizantă și cântată cu aplomb: „Dulce Românie”. F.F.N., gloria şaptezecistă dispărută om cu om în anii ’80, s-a refăcut la Toronto după plecarea solistului Cristian Madolciu; pe discul lansat în 2008 acolo, apare şi noua melodie „Şi dacă”.

Tot în ultimii ani, solista jazz Luiza Zan şi-a dat obolul eminescian în maniera-i caracteristică (adică la superlativ, în acelaşi timp… altfel): „The lake” (compoziţie proprie, doar voce!) şi „Floare albastră” (compoziţie Vasile Spătărelu).

 

În acelaşi deceniu, Gil Dobrică îşi vede editată înregistrarea „Pe o stradă prea ingustă” (muzica – Ramon Tavernier), iar Adrian Enescu scoate un disc cu muzică de film pe care figurează „Adela” (voce: Octav Enigărescu). Două tributuri eminesciene a născut şi cel mai longeviv grup rock românesc – Phoenix – pe cel mai recent disc: „Mircea” (după „Scrisoarea a III-a”) şi „Phoenix”.

 

Anul trecut rămâne cu o adevărată bornă pentru metal-rockul românesc, grație unei opere rock (de 45 min) edificate sub forma unui film musical de animație, în limba engleză, postat pe youtube. În 15 ianuarie 2020, compozitorul (baterist și claviaturist, ex Taine) Adrian Tăbăcaru și graficianul Costin Chioreanu, împreună cu o echipă de încă 22 de soliști, instrumentiști de top au lansat „Lucifer” / „Luceafărul” – o variantă redusă, folosind traducerea marelui compozitor Dimitrie Cuclin. În 2021, în aceeași Zi a Culturii Naționale, muzicianul Călin Grigoriu a lansat un musical de scurt metraj „Glossa” (10 min, de asemenea ca un film animat, pe youtube), însoțind muzica sa de o importantă voce jazz a momentului – Nadia Trohin!

2023:

15 ianuarie 2023: A doua dintre „Zilele Eminescu la Memorialul Ipotești” a inclus o conferință a subsemnatului pe tema muzicilor pop-rock-folk cu versurile poetului și un recital al cantautorului Ovidiu Mihăilescu (ajutat de chitaristul Liviu Ciulei)

 „Interpreţi, compozitori, şlagăre sau compoziţii rămase în underground. Lumină, mişcare, sunet – o industrie în cel mai deplin înţeles al termenului care, paradoxal, încearcă să compună sentimente noi din poezia din cel veac cântată, acum… remixată! Încă un pas, repetăm noi, dintr-o evoluţie a culturii de masă. Muzica Pop-Rock – cea mai tânără dintre fiicele Euterpei – mai poate mişca mulţimea, mai poate emoţiona omul, îl mai poate face să viseze. Pentru că, la malul marii, dincolo de toată modernitatea care excede natura, vânturile, valurile şi pescăruşii supravieţuiesc…” (emisiunea „Remix”, iunie 2000)

Autori: Doru Ionescu, Iuliu Constantinescu