Ne mor artiștii și devin vedete! Ne trezim sau rămânem în iadul nimicului cotidian?

Cât de cinic poți fi să te dezlănțui în informații despre moartea unui artist căruia abia dacă știi să-i pronunți numele, abia dacă știi să-l identifici în fotografiile (Slavă Cerului că internetul le mai păstrează!)  postate pe internet în rarele ocazii când s-a mai vorbit despre el. Noroc cu cei care îi cunosc pe artiștii aștia de pe vremea în care erau pe val și televiziunea și radiourile nu le interziceau accesul și care, astăzi, le recunosc valoarea, îi recunosc în primul rând ca artiști. Dar câți dintre cei care au anunțat moartea Marinei Scupra știu cu adevărat cine a fost artista?! Recunosc că de o vreme destul de mare m-am îndepărtat de tabloidele românești, de emsiunile care caută cu orice preț senzațional. M-am îndepărtat cu riscul de a rămâne șchioapă în materie de informații muzicale sau mă rog, despre artiștii nostri.  Prefer în cazul acesta să am un handicap de ăsta decât să-mi desenez riduri prematur. Nu mai suport știrile de doi bani făcute din postările artiștilor pe diferite rețele de socializare fără minima informare decentă la sursă.

M-am săturat de acești pseudoziariști care fac dintr-un artist dispărut o vedetă.  Cine era Marina Scupra în ultimii 10 ani în ochii lor? Nimeni. Cine e acum când a murit? O mare vedetă.  Pe Facebook postările despre moartea artistei au fost nenumărate. De la artiști și oameni obișnuiți. Firesc, mi-am zis.  Au cunoscut-o. O regretă. Am fost oripilată însă de-a dreptul de o postare a unei doamne, chiar nu contează numele acum. Printre fotografiile postate cu Marina Scupra în dreptul anunțului ei trist și o imagine cu Marina Florea. Ele nu seamănă. Au cântat de la compozitori diferiți.  Au stil diferit.  Au doar un prenume similar.  Doamne ferește, mi-am zis în gând și am comentat imediat. Oamenii fac confuzie pentru că voi, stimați ziariști, îi ridicați în slăvi pe artiști când mor, când nu mai contează pentru ei că sunt staruri pentru România. Vina, însă, e undeva la mijloc.

Ei, ziariștii, sunt vinovați pentru că aleargă zi de zi după chestii prea efemere, prea banale, sunt vinovați pentru că s-au obișnuit să transforme banalul în senzaționalul, să nu mai caute în detaliu. Pentru ziariștii de azi contează doar acoperișul, la fundație nu se mai uită. Anunțând moartea unui artist despre care nu au scris niciodată poate, nu fac altceva decât să ucidă valoarea reală construită în ani de personalitatea respectivă.  Noi, ceilalți, suntem vinovați că rămânem  cu ochii în televizoare, că lăsam urechile să asculte playlisturile confecționate, că ne lăsam obișnuiți de melodii care nu fac doi bani, care nu au nici note muzicale, ci doar un refren lălăit de o voce lucrată de computer.

Noi, toți, suntem vinovați pentru celebritatea postmortem a artiștilor, pentru că nici ziariștii n-ar scrie dacă postările lor nu s-ar bucura de 8000 de vizualizări ori o emisiune mondenă n-ar avea rating cât casa poporului. Noi ca nație suntem până la urmă principalii vinovați. Noi permitem toate astea și, din păcate, suntem din ce în ce mai superficiali ca să ne trezim din iadul nimicului cotidian.