Revelații muzicale de ziua drapelului național

stefaniaSe petrec de multe ori întâmplări faine, muzical vorbind. Se întâmplă nu de puține ori cu artiști nu în vogă, nu cunoscuți, nu pe buzele tuturor. Se întâmplă tânăr fiind să-i descoperi atunci deși cei cu ghiocei la tâmplă azi îi știu de mai demult și azi îi revăd cu drag, cu zâmbet în colțul gurii și nostalgii curgând pe obraz. Nu știam nimic, recunosc, spre marea mea rușine, de Orizont 77. De Valentin Moldoveanu și Ghiță Danciu, cei doi care formează grupul care a cântat preț de câteva ceasuri, vineri seară, de ziua drapelului, la Botoșani. Nu știam nimic de grup, dar niciodată ora nu-i târzie pentru revelații noi. Și a cântat Orizont 77 din Baia mare. Mult și bine. A ridicat publicul în picioare. Cu poftă, cu energie și entuziasm în ciuda pletelor cărunte ce curg pe umeri.

Au cântat în prima parte melodiile folkului lansat cu ani în urmă la Cenaclurile Flacăra și Totuși iubirea, dar și compuse de cei doi. Preț de trei cântece grupul s-a rupt. Ghiță Danciu a coborât de pe scena micuțului local Taverna Bella Napoli, lâsându-și colegul să cânte. A revenit apoi și au adus pe buzele oamenilor celebrul “Rău mă dor ochii mă dor”, publicul devine tot mai animat. Cântă cu cei doi simpatici baimăreni. Aplaudă în ritmul melodiilor. Se fac fotografii peste fotografii și, încet-încet, spațiul localului devine insuficient.

Urmează un tânăr, o speranță. Și-a ales o piesă în ton cu seara dedicată drapelului național: “Ridică-ți fruntea ta române/ Și cere-ți viața ce ți s-a furat/Inima, niciodată nu te-a uitat” . O piesă a cântat și a urmat Ștefania. Așteptată. Probabil primul concert mai mare de anul acesta din orașul natal. A colindat după lansarea discului, primul din cariera ei, țara, dar la Botoșani mai puțin.  A început cu o piesă a regretatei Tatianei Stepa, respectiv “Și totuși, toamna”. Se știe adolescenta, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă Ștefan Luchian din localitate, are o slăbiciune pentru repertoriul celebrei cantautoare.

Recitalul Ștefaniei a fost construit atât pe piese proprii, de pe albumul lansat anul trecut, cât și din  cele mai cunoscute, iar la final a optat pentru oorizont77 melodie, în premieră, compusă de ea, anunțând astfel apariția unui nou disc anul viitor.  O piesă ușor diferită de stilul imprimat pe primul disc, unul ușor mai dramatic, mai liric, mai aparoape de Tatiana Stepa. Prin noua piesă, Ștefania pare că vrea să adauge ceva prospețime, ceva energie stilului cu care s-a consacrat, păstrând însă linia sensibilității specifică sufletului ei aruncat pe corzile chitării.

Printre piesele pe care a preferat să le cânte botoșănenilor au fost: Noaptea marii beții, Am obosit (piesă proprie), Haide mamă, haide tată (m: Andrei Păunescu, pe versurile tatălui său), Poetul (de asemenea, creație proprie).

Melodia de pe viitorul material discografic n-a fost însă ultima așa cum și-a programat, pentru că publicul a aplaudat în continuu  și a cerut bis. A încheiat recitalul ei cu celebra “Totuși iubirea” pe care a cântat-o în duet cu publicul. A cântat și a sunat mai sublim alături de pianistul Constantin Panaite. După Ștefania a urmat din nou grupul băimărean Orizont 77, de data aceasta cu piese aproape în totalitate alerte și pline de energie, cu predilecție spre latura mai patriotică, mai ostășești, punând și mai mult în valoare stegulețele tricolor cu care au fost accesorizate mesele localului.

stef-3

Merită  punctată și prezența la eveniment a poetului Sorin Poclitaru, președintele Asociației Fairplay, cu care botoșăneanca Ștefania Iacob a lansat primul CD.  Sorin Poclitaru a fost și amfitrionul serii, dar a și recitat câteva creații care îi poartă semnătura. Creații în stilu-i caractestic. Sensibile, dar și cu o încărcătură ironică mare. La adresa clasei politice, la adresa societății.

A fost așadar o seară cu folk de calitate, o întâmplare frumoasă, niște chitări, câteva voci și mult suflet. De fapt, asta-i România, astea-s culorile care ne fac români: valoare, verticalitate, respect. Asta a fost și seara folkului dedicat Drapelului Național…

Autor: Ioana Matfeev

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.