Titus Andrei cu un gând, la aniversară, pentru Dida Drăgan
Dinamică și cu efuziuni vocale țâșnind către vârfuri, pentru mulți imposibile, Dida Drăgan s-a impus în muzica românească pe lângă o voce cu totul specială printr-un simț artistic foarte sigur și profund. Am prezentat-o de atâtea ori, dar cuvinte, iată, mai sunt. Peste trei zile va fi sărbătorită. E adevărat, timpul trece, însă timp nu are decât timpul, vorba lui Nichita. Iar în cazul Didei, timpul s-a deovedit a fi întrutotul creator. Dida Drăgan, artista care a restituit muzicii românești și continuă s-o facă partea ei cea adevărată, de aceea zic, rămâne redutabila artistă. De multe ori mi-a vorbit cu mare, mare admirație despre un talentat muzician, cu multe planuri stopate prea devreme: Liviu Tudan. Și propun ca prim cântec: O lacrimă de stea (textul Eugen Dumitru). Vorba cuiva, un cântec nimbat, în expresia liricii.
{audio: O lacrimă de stea}
Autorul piesei următoare se numără și el printre aniversații lunii septembrie: Sorin Chifiriuc. Rocker, non-conformist ce îmbină într-un stil aparte talentul cu erudiția. Solistă fiind tot Dida Drăgan, nu pot să nu repet ceea ce spunea unul dintre fanii artistei: ea cântă doar superb, cântă ca ea, pasional sau dramatic. E ușor sau greu, ce-i spectaculos place.
{audio: Ușor și greu}
Leave a Reply