Titus Andrei despre trupa rock Desant

Muzica rock, artă deschisă. Mi-a plăcut foarte mult această sintagmă. O spun și eu cu bucurie, dar și foarte multă îngrijorare. Cu bucurie că multe trupe tinere de la noi se arată atrase de ceea ce numim esența muzicii indiferent de gen. Adică melodie fluentă și text onorabil. Dacă e și poezie cu atât mai bine. Cu îngrijorare pentru cazurile în care nimic nu durează prea mult.

În fine, lucru general valabil. Cu bucurie mi-aduc aminte de o trupă heavy metal din Timișoara, Desant, lansată în formula Alex Anca – voce, Tiberiu Săulescu – chitară, voce, Vlad Toma – clape, voce, Alin Achim – bass, voce și Mihai Dobrescu –tobe, voce. Deci, toți și vocaliști. În 2012 scot albumul “Joc de noroc” și nu puteau scăpa premiul Debutul anului acordat de emisiunea Top Românesc difuzată la Radio România Actualități.

Cu mult regret pentru mine, Desant a rămas doar o amintire, cum se numește o melodie de-a lor, însă unei formații care a cântat la Ost-fest alături de Europe și de Manowor i se cuvine momentul ei la “Colecția de muzică” și îl are acum.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.